Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit azi-noapte, după ce mașina în care se afla, condusă de un șofer de 19 ani, beat, a ajuns într-un stâlp.
Totul s-a petrecut la ora 4, pe strada Principală din satul Copșa Mare, comuna Biertan. „Un localnic, în vârstă de 19 ani, a condus un autoturism și, pe fondul vitezei neadaptate și al conducerii sub influența alcoolului (0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat), a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune laterală cu un stâlp de susținere a rețelei electrice aflat pe partea stângă a sensului de mers”, explică Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
În urma impactului, pasagerul dreapta față, în vârstă de 18 ani, a decedat, iar pasagerul stânga spate, în vârstă de 20 de ani, a fost rănit. Șoferul nu a suferit vătămări corporale.
La fața locului au intervenit o ambulanță SMURD și o autospecială pentru descarcerare. Pompierii au descarcerat tânărul decedat și i-au acordat îngrijiri medicale rănitului de 20 de ani, pe care l-au transportat la Centrul de Primiri Urgențe Mediaș, conștient, cu traumatism cranio-cerebral și escoriații, transmite Cristina Criveanu, din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.
Potrivit autorităților, în prezent se întocmesc actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 3167
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Un cititor
Acum 6 ore
Bambolero
Acum 6 ore
@barosanu cu ceafa lată
Acum 7 ore
Aci Duțu