Duminică,
24.01.2021
Partial Noros
Acum
8°C

Guvernul a aprobat programul "Noua Casă"

Guvernul a aprobat programul

Guvernul a aprobat programul "Noua casă" referitor la stimularea achiziţiilor imobiliare de către familiile tinere, a declarat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

"Un proiect de act normativ, atât pentru dezvoltarea sectorului construcţiilor, dar şi pentru modificarea modului de aplicare a programului de stimulare a achiziţiilor imobiliare 'Prima casă', a fost adoptat în şedinţa de Guvern de ieri. Programul se va denumi 'Noua casă' şi se modifică în sensul în care se creează posibilitatea pentru familiile tinere care-şi doresc să achiziţioneze o locuinţă cu un spaţiu mai mare decât puteau achiziţiona prin programul 'Prima casă' în limita plafonului de 70.000 de euro, respectiv locuinţe de până la 120 de metri pătraţi, în funcţie de oferta imobiliară, prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă se creează posibilitatea ca aceştia să beneficieze de garanţii de stat pentru achiziţia unei locuinţe de până la 140.000 de euro, garanţii de stat în proporţie de 60% din valoarea finanţării garantate şi cu un avans de 15% din valoarea achiziţiei", a precizat Ionel Dancă, joi, citat de Agerpres.

Practic, a explicat el, programul "Noua casă" extinde aria beneficiarilor.

"Avem, pe de-o parte, plafonul de 70.000 de euro cu garanţii de stat de 50% şi avans de 5% din valoarea achiziţiei, ceea ce a funcţionat şi în cadrul programului 'Prima casă' şi va funcţiona în continuare şi se adaugă o nouă categorie de beneficiari, cei care doresc să achiziţioneze locuinţe cu valoare până la 140.000 de euro, cu garanţii de stat în proporţie de 60% din valoarea finanţării garantate şi cu un avans de 15% din valoarea achiziţiei", a spus Dancă, potrivit sursei citate.

Vizualizari: 1038

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus