Locuințele în Sibiu s-au scumpit în luna iunie cu 15%, creșterea fiind una dintre cele mai semnificative din România, arată o analiză Storia dată publicității în 1 iulie. De asemenea, Sibiul este unul dintre orașele unde apartamentele vechi sunt mai scumpe decât cele noi.
”În luna mai, prețurile apartamentelor noi și vechi din marile orașe ale României au înregistrat creșteri față de aceeași perioadă a anului trecut, conform analizei Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX.
Cele mai accentuate creșteri anuale, cumulate pentru ambele categorii de locuințe, au fost observate în Craiova (+16%), Sibiu (+15%) și Iași (+14%). La polul opus, cele mai temperate evoluții anuale ale prețurilor au fost consemnate în Brașov (+9%), București și Cluj-Napoca (ambele cu +11%)”, arată sursa citată.
În orașe precum București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu sau Constanța, apartamentele vechi se vând în continuare mai scump decât cele noi. Timișoara, Oradea și Craiova sunt singurele orașe mari în care apartamentele noi sunt mai scumpe decât cele vechi.
„În cele mai multe orașe mari din țară, apartamentele vechi continuă să fie mai scumpe decât cele noi, în principal datorită amplasării în zone bine conectate și deja dezvoltate. Bucureștiul este cel mai bun exemplu, cu diferența de preț cea mai mare înregistrată în favoarea apartamentelor vechi, care beneficiază de o poziționare mai centrală. În contrast, doar în Craiova, Oradea și Timișoara observăm un fenomen invers – locuințele noi depășesc ca preț cele vechi, semn că în aceste orașe noile dezvoltări imobiliare câștigă teren și în ceea ce privește atractivitatea zonei”, a declarat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group (Storia și OLX Imobiliare).
În Sibiu apartamentele noi au avut, în luna iunie, un ușor avantaj de preț față de cele vechi. Prețul mediu pe metru pătrat a fost de 1.849 euro în cazul locuințelor noi, respectiv 1.863 euro/mp pentru cele vechi.
O garsonieră de 40 mp într-un bloc nou s-a vândut cu 73.964 euro, cu 556 de euro mai puțin decât una veche, care a costat 74.520 euro.
Un apartament cu două camere (55 mp) a avut un preț mediu de 101.701 euro în cazul locuințelor noi, în timp ce cele vechi au ajuns la 102.465 euro – o diferență de 764 de euro.
În cazul apartamentelor cu trei camere (75 mp), cele noi s-au vândut cu 138.683 euro, cu 1.042 de euro sub prețul celor vechi, care au costat, în medie, 139.725 euro.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: storia , apartamente , locuințe , Sibiu , blocuri
Vizualizari: 15072
Ultimele comentarii
Acum 43 minute
Morvoveață
Acum 49 minute
Timotei Popovici
Acum 55 minute
Porr
Acum 1 oră
@
Acum 1 oră
Barosanu