Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Cu ce medii poți intra la medicină în Sibiu față de alte centre universitare din țară

Cu ce medii poți intra la medicină în Sibiu față de alte centre universitare din țară

Anul acest candidații de la cele zece facultăți sau universități de Medicină și Farmacie din țară au susținut examenul de admitere în aceeași zi, respectiv duminică, 26 iulie. A fost o particularitate care nu a mai permis tinerilor să-și mai depună dosarele și la alte facultăți din țară, cum se proceda în anii anteriori.  Primele rezultate au fost afișate în, 28 iulie, iar rezultatele finale se vor afișa în 4 august. La Sibiu, organizarea admiterii a fost o adevărată provocare, după cum spune Decanul facultății, Conf. univ. dr. Radu Fleacă, din mai multe puncte de vedere. Cu toate acestea examenul s-a desfășurat fără incidente.

Turnul Sfatului a realizat un material orientativ pentru a vedea cu ce medii de poate intra la mai multe specializări din cadrul acestor universități.

Organizarea și susținerea examenului pentru admiterea la Facultatea de Medicină de la Sibiu a fost o adevărată provocare anul acesta, atât pentru candidați, cât și pentru reprezentanții facultății. Decanul facultății, Conf. univ. dr. Radu Fleacă spune că a fost un proces mai dificil față de anii trecuți din mai multe puncte de vedere.

„Contextul general al pandemiei cu reglementările în vigoare, a fost, în sine, o provocare, pentru că a generat o pregătire mult mai complexă a sălilor de examen. Au fost mai multe săli, cu maxim 20 participanți într-o sală, (dacă sala era suficient de mare, în cele 20 de persoane sunt incluși candidații și supraveghetorii). Pentru susținerea examenului de către candidați în condiții de siguranță am utilizat săli de la trei facultăți (medicină, drept și teologie). A trebuit să reorganizăm așezarea candidaților ținând cont de măsurile de distanțare socială, am asigurat circuite separate de intrare-ieșire din clădiri, s-a măsurat temperatura, candidații au dat declarații de risc epidemiologic, candidații au intrat în clădiri repartizați pe ore, în funcție de săli, pentru a evita aglomerarea înaintea începerii examenului și s-a făcut instructajul supraveghetorilor cu respectarea distanțării sociale și distribuția caietelor de examen pentru a minimiza contactul”, spune dr. Radu Fleacă.

Decanul vorbește și despre faptul că, din cauza unui caz confirmat de COVID-19 printre angajații facultății, tot secretariatul a fost in izolare la domiciliu. „Prin urmare tot procesul de admitere s-a realizat cu ajutorul colegilor de la celelalte facultăți ale ULBS, cărora le mulțumesc. O provocare deosebită a fost și organizarea întâlnirii comisiei de redactare a subiectelor pentru a putea asigura siguranța epidemiologică a colegilor; redactarea subiectelor, corectura, analiza contestațiilor, au fost efectuate într-o altă locație a universității care a permis efectuarea tuturor aceste etape în siguranță”, mai spune decanul.

Cu toate acestea examenul s-a desfășurat în condiții bune, iar primele rezultate au fost afișate. Listele finale vor fi publicate după terminarea confirmărilor. Mai jos puteți găsiți care a fost cea mai mare medie de admitere și ultima medie de admitere la cele zece facultăți și universități de medicină din țară.

La Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, la specializarea Medicină, pe locurile bugetate de stat au fost admiși 72 de tineri. Cea mai mare medie cu care s-a intrat a fost 9,94, iar ultima medie de intrare a fost 8,68. La locurile cu taxă au intrat 35 de tineri, iar ultima medie a fost 8,1. Sibiul nu a avut olimpici cu locuri asigurate la facultate fără a mai susține examenul de admitere.

La specializarea Medicină Dentară au fost admiși 23 de tineri, la locurile bugetate de stat. Cea mai mare medie de admitere a fost 9,7, iar ultima medie cu care s-a intrat a fost 8,04. La locurile cu taxă au fost admiși 12 candidați, iar ultima medie cu care s-a intrat a fost 7,84.

La specializarea Asistență Medicală Generală au fost admiși 15 tineri. Cea mai mare medie cu care s-a intrat a fost 9,88, iar ultima medie a fost 9,33, la locurile bugetate de stat. În ceea ce privește locurile cu taxă, aici au fost admiși 65 de tineri, iar ultima medie de admitere a fost 7,82.

La specializarea Tehnică dentară au fost admiși la locurile fără taxă 5 tineri. Cea mai mare medie de admitere a fost 9,50, iar ultima medie 9,20. Pentru locurile cu taxă au fost admiși 25 de tineri, iar ultima medie de admitere a fost 7,24.

La specializarea Farmacie au intrat pe locurile bugetate de stat 19 tineri. Cea mai mare medie de admitere a fost 9,9, iar ultima medie de admitere a fost 5,17. Pe locurile cu taxă au fost admiși doi candidați, ultima medie fiind 6,94.

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj, la specializarea Medicină au fost admiși 318 tineri la locurile bugetate. Cea mai mare medie de admitere a fost 9,86, iar ultima medie a fost 7,86. La locurile cu taxă au fost admiși 60 de candidați, iar ultima medie a fost 7,53.

La Medicină Dentară au intrat 81 de candidați la locurile fără taxă. Cea mai mare medie a fost 8,82, iar ultima medie a fost 7,05. În ceea ce privește locurile cu taxă au fost admiși 17 candidați, ultima medie fiind 7,03.

La specializarea Farmacie au fost admiși 48 de candidați la locurile bugetate de stat. Cea mai mare medie a fost 9,94, iar ultima medie a fost 5,22. La locurile cu taxă este admis un sigur candidat care a avut media 9,09.

La specialitatea Asistență Medicală generală au intrat 55 de candidați. Cea mai mare notă obținută la examen a fost 10, iar cea mai mică notă a fost obținută de un candidat la examen a fost 9. Pe locurile cu taxă au intrat 43 de candidați, cea mai mică notă obținută la examen a fost 8,15.

La specializarea Tehnică Dentară au fost admiși 19 candidați pe locurile bugetate. Cea mai mare notă obținută la examen a fost 10, iar cea mai mică 9,08. Pe locurile cu taxă sunt admiși 20 de candidați, cea mai mică notă fiind 8,38.

La această universitate au fost șapte olimpici care au fost admiși fără examen la specialitatea Medicină.

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T Popa” din Iași, la specializarea Medicină, locurile fără taxă,  au fost admiși 299 de tineri. Cea mai mare medie cu care s-a intrat la facultate a fost 10, universitate având doi candidați care au obținut această medie, iar ultima medie de admitere a fost 9,11. La locurile cu taxă au fost admiși 200 de tineri, iar ultima medie de admitere a fost 8,65.  

La specializarea Asistență Medicală Generală au fost admiși, pe locurile fără taxă, 56 de tineri. Cea mai mare medie cu care s-a intrat a fost 9,90, iar ultima medie a fost 8,47. În ceea ce privește locurile cu taxă, aici au fost admiși 131 de candidați, iar ultima medie de admitere a fost 6,20.

La specialitatea Medicină dentară au fost admiși pe locurile bugetate de stat 85 de candidați. Cea mai mare medie de admitere a fost 9,91, iar ultima medie cu care s-a intrat a fost 7,17. Pe locurile cu taxă au fost admiși 74 de candidați, iar ultima medie de admitere a fost 6,25.

La specializarea Tehnică dentară au fost admiși 30 de tineri pe locurile fără taxă. Cea mai mare medie cu care s-a intrat a fost 9,76, iar ultima medie a fost 7,02. La locurile cu taxă au intrat 24 de tineri și ultima medie a fost 5,31.

La specializarea Farmacie au fost admiși pe locurile bugetate de stat 55 de candidați. Cea mai mare medie cu care un candidat a fost admis la această specializare a fost 9,97, iar ultima medie cu care s-a intrat a fost 5,44. Pe locurile cu taxă au fost admiși șase tineri, ultima medie fiind 5,50.

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au fost admiși pe locurile bugetate de stat, la specializarea Medicină, 321 de candidați. Cea mai mare notă obținută la examen a fost 10, iar ultima notă a fost 8,04. La locurile cu taxă au fost admiși 128 de candidați, iar ultima notă obținută la examen a fost 7,21.

La specializarea Medicină dentară au fost admiși pe locurile bugetate 49 de candidați. Cea mai mare notă obținută la examen a fost 9,86, iar ultima notă a fost 7,26. Pe locurile cu taxă au fost admiși 55 de candidați, ultima notă obținută la examen fiind 5,55.

La specialitatea Farmacie au fost admiși 28 de candidați pe locurile bugetate de stat. Cea mai mare notă obținută la examen a fost 10, iar ultima notă a fost 5,22.  Pe locurile cu taxă au fost admiși 6 candidați, ultima medie fiind 6,74.

La specialitatea Asistență Medicală Generală au fost admiși pe locurile fără taxă 11 persoane, cea mai mare medie de bacalaureat fiind 10, iar ultima medie de bacalaureat fiind 9,58. Pe locurile cu taxă au fost admiși 85 de candidați, ultima medie la bacalureat fiind 8,75.

La specialitate Tehnică dentară au fost admiși 25 de candidați pe locurile bugetate de stat. Cea mai mare notă obținută la examen a fost 10, iar ultima notă obținută de un candidat admis a fost 8,5.  Pe locurile cu taxă au fost admiși 30 de candidați, ultima notă obținută la examen fiind 6,5.

La Universitatea de Medicină „Carol Davila” din București au fost admiși la specialitatea Medicină, 659 de candidați. La această universitate au fost admiși 43 de olimpici. Cea mai mare medie de intrare a fost 10. Cinci candidați au intrat cu punctaj maxim. Ultimele note obținute de un candidat aflat pe lista de admiși au fost 8,10, notă obținută la examen și 10, medie obținută la examenul de bacalaureat.

La specialitatea Medicină Dentară au fost admiși 179 de candidați. Și la această specialitate a fost admis un olimpic. Cele mai mari note obținute au fost 10 la examenul de admitere și media 9,61 la examenul de bacalaureat. Ultimul candidat de pe lista de admiși are nota 6,20 la examen și 9,20 la bacalaureat.

La specialitatea Farmacie au fost admiși 117 candidați, iar doi dintre ei sunt olimpici. Cele mai mari note obținute sunt 10 la examenul de admitere și media 9,70 la bacalaureat. Ultimul candidat de pe lista admișilor are nota 5 la examen și media 7,70 la bacalaureat.

La specialitatea Asistență Medicală generală au fost admiși 95 de candidați. Primul de pe listă a obținut 9,75 la examenul de admitere și media 9,46 la bacalaureat, iar ultimul candidat a obținut nota 5,50 la examen și are media 9,05 la bacalaureat.

La specializarea Tehnică dentară au fost admiși 38 de candidați. Cele mai mari note obținute sunt 9,83 la examenul de admitere și 8,98 la bacalaureat. Ultimul candidat de pe lista celor admiși a obținut nota 5 la examen și are media 8,56 la bacalaureat.

La Facultatea de Medicină și Farmacie „George Emil Palade” din Târgu Mureș au fost admiși la specialitatea Medicină, pe locurile bugetate de stat, 216 candidați. Cea mai mare medie de admitere a fost 9,32, iar cea mai mică medie de admitere a fost 6,7.

La specializarea Asistență Medicală Generală au fost admiși pe locurile bugetate 52 de candidați. Cea mai mare medie de admitere a fost 8,86, iar ce mai mică medie a unui candidat admis a fost 8,88.

La specializarea Medicină Dentară au fost admiși pe locurile bugetate 45 de candidați. Cea mai mare medie de admitere a fost 8,01, iar cea mai mică medie de admitere a fost 5,13.

La specializarea Tehnică dentară au fost admiși pe locurile bugetate 30 de candidați. Cea mai mare medie a fost 9,95, iar ultima medie cu care un tânăr a intrat la această specializare a fost 8,86.

Șa specializarea Farmacie au fost admiși pe locurile bugetate de stat 25 de candidați. Cea mai mare medie de admitere a fost 9,93, iar cea mai mică a fost 6,07.

La Universitatea de Medicină „Transilvania” din Brașov au fost admiși la specializarea Medicină, pe locurile bugetate 64 de candidați. Cea mai mare notă de admitere a fost 10, iar cea mai mică notă obținută de un candidat admis a fost 7,40. În ceea ce privește locurile cu taxă, aici au fost admiși 51 de candidați. Cea mai mare notă obținută la examen a fost 9,40, iar cea mai mică notă a unui candidat aflat pe lista de admiși a fost 6,70.

La specializarea Asistență Medicală Generală, pe locurile bugetate au fost admiși 44 de candidați. Cea mai mare medie de admitere a fost 9,86, iar cea mai mică medie de admitere a fost 8,74. Pe locurile cu taxă au fost admiși 79 de candidați. Cea mai mare medie de admitere a fost 9,68, iar cea mai mică medie e admitere a fost 7,60.

La Universitatea de Medicină „Ovidius” din Constanța, la specializarea Medicină, pe locurile bugetate au fost admiși 130 de candidați. Cele mai mari note obținute au fost 9,92 la examenul de admitere și media 8,38 la bacalaureat. Cele mai mici note obținute  de un candidat admis au fost 8,75 de examenul de admitere și media 8,98 la bacalaureat. În ceea le privește locurile cu taxă, aici au fost admiși 81 de candidați. Cele mai mari note obținute au fost 9,85 la examen și media 9,36 la bacalaureat. Cele mai mici note obținute de un candidat admis au fost 8,39 la examen și media 6,55 la bacalaureat.

La specializarea Asistență Medicală Generală cea mai mare notă obținută la examen a fost la examenul de biologie a fost 8,89, iar cea mai mică notă a fost 5,41. La examen au participat 81 de candidați. Listele finale cu cei admiși nu au fost încă publicate.

La Universitatea de Medicină din Oradea, la Facultatea de medicină și Farmacie în limba engleză au fost admiși 63 de candidați, toți pe listele cu taxă. Cea mai mare medie este 10, iar cea mai mică medie este 5,25.

La Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, la specializarea Medicină, pe locurile bugetate au fost admiși 255 de candidați. Cele mai mari note obținute sunt 9,94, cu media 9,68 la bacalaureat. Cele mai mici note obținute de un candidat admis sunt 8,80 la examenul de admitere și media 8,73 la bacalaureat. Pe locurile cu taxă au fost admiși 95 de candidați, iar cele mai mici note obținute de un candidat admis sunt 8,32 la examen și media 6.50 la bacalaureat.

La specialitatea Medicină Dentară, pe locurile bugetate au fost admiși 34 de candidați. Cele mai mari note obținute au fost 9,73 nota de la examen și media 9,35 la bacalaureat. Cele mai mici note obținute de un candidat admis au fost 8,62 la examen și media 8,85 la bacalaureat. Pe locurile cu taxă au fost admiși 59 de candidați, cele mai mici note obținute fiind 7,78 la examen și media 7,33 la bacalaureat.

La specializarea Tehnică dentară, pe locurile bugetate au fost admiși 10 candidați. Cele mai mari note obținute sunt 9,53, cu media 8,95 la bacalaureat, iar cele mai mici sunt 7,30 la examenul de admitere și media 6,80 la bacalaureat. Pe locurile cu taxă au fost admiși 17 candidați, ultimul candidat de pe listă obținând 5,21 la examen și media 7,60 la bacalaureat.

La specializarea Farmacie au fost admiși pe locurile bugetate 30 de candidați. Cele mai mari note obținute au fost 9,97 la examen și 6,25 la bacalaureat. Pe locurile cu taxă au fost admiși 43 de candidați, iar cele mai mici note de pe lista de admitere au fost 5,02 la examen și media 6,70 la bacalaureat.

La specializarea Asistență Medicală Generală, pe locurile bugetate au fost admiși 34 de candidați. Cele mai mari note obținute au fost 9,74 la examenul de admitere și media 7,48 la bacalaureat, iar cele mai mici note au fost 8,34 la examenul de admitere și media 8,78 la bacalaureat. Pe locurile cu taxă au fost admiși 56 de candidați, iar  cele mai mici note obținute de un candidat admis au fost 5,24 la examen și  6,08 media la bacalaureat.

Materialul este unul orientativ și se bazează pe rezultatele afișate de facultăți sau universități. O parte dintre aceste rezultate sunt provizorii.

Sursa foto: arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Mircea Rusu

Acum 3 ani

De ce s-a renunțat brusc la o materie pt admitere, înainte cu câteva luni de examen? În folosul cui? Copiii se pregătesc cu meditatii cu cel puțin un an înainte și sunt dezamăgiți. Oricum la Sibiu ponderea chimiei era mult maimică decât la Cluj.
Raspunde

Aurel

Acum 2 ani

Dacă aveți impresia că e același grad de dificultate la admitere la cele două, asta ar fi una dintre glume.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus