Luni,
14.10.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Cum începe școala la Sibiu. „Decizia aparține Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ”

Cum începe școala la Sibiu. „Decizia aparține Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri, 5 august, că școala în învățământul preuniversitar începe la 14 septembrie. Șeful statului a precizat că, pentru cei mai mulți elevi asta înseamnă că vor merge efectiv la instituțiile de învățământ. Învățământul online va rămâne o opțiune în localitățile unde se înregistrează un număr mare de infectări cu noul coronavirus, iar cursurile nu se vor putea ține fizic. Există trei scenarii de care, autoritățile locate vor trebui să țină cont. Certitudinea este că, indiferent de situație, elevii de clasa a VIII-a și a XII-a vor fi în bănci.

  • Sibiul rămâne la latitudinea consiliilor de administrație din fiecare unitate de învățământ în ceea ce privește felul în care va începe școala în 14 septembrie.
  • Peste 56 000 elevi și preșcolari ar trebui să înceapă anul noul an școlar.

Odată cu declarația președintelui României, Klaus Iohannis, cu privire la începerea școlilor din data de 14 septembrie și cele trei scenarii propuse pentru frecventarea școlii, autoritățile locale trebui să găsească soluții viabile pentru momentul în care clopoțelul va suna începerea noului an școlar.

Cele trei scenarii sunt scenariul „verde”, „galben” și „roșu”. Scenariul „verde este cel mai optimist dintre toate” și presupune ca mai puţin de o persoană la mia de locuitori să fie depistată cu COVID-19, în ultimele 14 zile. În acest caz, toți elevii se pot întoarce în bănci.

Scenariul „galben” presupune între 1 şi 3 persoane detectate pozitiv cu noul coronavirus la mia de locuitori, în ultimele 14 zile. În acest caz prioritate să meargă la şcoală vor avea preşcolarii, elevii din clasele 0-4, dar şi elevii din anii terminali. Restul claselor vor face ore online, însă vor merge şi la şcoală, prin rotaţie.

Scenariul „roșu” este cel mai sumbru dintre toate și înseamnă că într-o localitate sunt mai mult de trei persoane depistate pozitiv la mia de locuitori în ultimele 14 zile. În acest caz, şcoala se închide de tot, iar orele se vor face online.

În momentul de față, ceea ce se cunoaște cu certitudine este că toate unitățile de învățământ din județul Sibiu vor fi deschise începând cu 14 septembrie 2020. Felul în care vor începe, însă, nu este sigur.

„Modalitatea de deschidere și de desfășurare a procesului educativ va fi dată de respectarea celor trei scenarii emise de către MEN, decizia aparținând Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ. Nu putem avea un scenariu, deoarece decizia aparține doar acestor consilii, care, ulterior vor informa ISJ Sibiu și DSP Sibiu. Noi ne dorim ca toți elevii să revină în școli. Sperăm ca situația epidemiologică din județul Sibiu să permită participarea la cursuri a tuturor elevilor. Învățământul online va rămâne un scenariu pentru care fiecare unitate de învățământ trebuie să fie pregătită să-l aplice atunci când situația o va cere. Unitățile de învățământ vor trebui să fie flexibile și să poată face repede transferul între cele trei scenarii, ori de câte ori se impune”, a declarat pentru Turnul Sfatului, prof. Alexandru Dumbravă, inspertorul școlar general.

În 14 septembrie, peste 56 000 elevi și preșcolari ar trebui să înceapă anul noul an școlar.

Primăria așteaptă publicarea normelor și a legislației

Printre recomandările făcute de Ministerul Educației se află și cea care face referire la numărul de elevi dintr-o clasă. „Predarea ar trebui organizată în clase de maximum 10-15 elevi, astfel încât să fie alocată o suprafață de minim 4 mp pentru fiecare elev și 4 mp suplimentari pentru profesor. Este posibilă creșterea numărului de elevi în funcție de condițiile locale, dar trebuie îndeplinită condiția unui singur copil în bancă”.

Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții IȘJ, în Sibiu, în cele mai multe dintre clase sunt între 25 și 30 de elevi. În cazul în care situația o cere, autorităților locale ar trebui să identifice spații care să fie alocate unităților de învățământ pentru a facilita distanțarea copiilor. Pentru a avea un scenariu însă, Primăria Sibiu așteaptă cadrul legislativ.

„În ceea ce privește spațiile de desfășurare a cursurilor, așteptăm publicarea normelor și a legislației anunțate, iar dacă va rămâne așa cum s-a anunțat public, așteptăm deciziile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență cu privire la scenariul adoptat pentru Sibiu și măsurile care trebuie luate în contextul dat”, transmit reprezentanții primăriei.

Și modul de deschidere al grădinițelor este incert

Tot din 14 septembrie vor trebui redeschise și grădinițele. Potrivit prof. Deliei Stoicescu, inspector învățământ preșcolar, pe perioada verii redeschiderea grădinițelor a funcționat fără multe incidente.

„Pe perioada verii deschiderea grădinițelor a fost confortabilă, în sensul că s-a igienizat în totalitate, au decongestionat sălile de grupă, au aruncat plușurile, au selectat materialele, au pus la dispoziție doar materialele care au fost igienizate zilnic, au ridicat covoarele, au avut linoleum de trafic intens și gresie care s-a igienizat în permanență. Au fost puse indicatoare, iar copiii s-au familiarizat cu distanța pe coridoare, în sălile de mese, în sălile de grupă. Ai avut măsuțe individuale în fiecare sală de grupă, au avut în sălile de mese pictograme care le indică printr-o floricică exact locul unde copilul este poziționat. De asemenea, în curți au la dispoziție spații care sunt igienizate și se pot juca în siguranță. Au făcut în așa fel încât sunt câte două educatoare în același timp la grupă și pot administra mai bine interacțiunile dintre ei. Am văzut că peste tot lucrează două educatoare dimineața și două după-amiaza”, spune Delia Stoicescu.

Pe perioada verii 244 de copii au frecventat grădinițele de stat, iar 82 de copii au mers în creșe. Totodată, 419 copii au mers la grădinițele private. Din toamnă însă, situația se va schimba considerabil având în vedere numărul mult mai mare de copii care vor merge în grădinițe și creșe. Potrivit datelor obținute de la Inspectoratul Școlar Județean, 12.413 de copiii ar trebui să se întoarcă la grădinițe în învățământul de stat, iar dintre aceștia 4.508 copii sunt în gupa mare care, din anul școlar 2020-2021 devine obligatorie prin lege. În acest moment, lucrurile nu sunt foarte clare în ceea ce privește redeschiderea grădinițelor.

„Pentru toamnă trebuie să așteptăm să vedem cum decurg lucrurile. Este dificilă situația, în contextul în care, nu există grupe sub 25 de copii, iar spațiile sunt destul de limitate și în ceea ce privește accesul la grupurile sociale și la bucătării. Ne trebuie contextul, care este legislativ. Există posibilitatea de a lăsa la latitudinea comunităților sau unităților de a deschide sau nu grădinițele și creșele. Așteptăm să vedem cum se va face deschiderea. Fie vor fi chemați pe rând copiii și atunci părinții o să-și administreze partea în legătură cu serviciul, pe perioadă determinată, pentru că este anormal să chemi copiii doar o jumătate de zi. Pot fi chemați două săptămâni pe lună, prin rotație sau să existe posibilitatea să ni se ofere și alte spații, pentru că se pune în discuție și acest aspect. Ar mai fi un scenariu. De anul acesta, grupa mare este obligatorie prin lege, prin deducție logică, cum este și sistemul școlar, ar trebui cu prioritate să găsim soluții pentru cei de grupă mare, fiind grupă obligatorie și cu presiune de învățare”, spune Delia Stoicescu.  

Potrivit inspectorului, copiii care au mers la grădiniță pe perioada verii au învățat regulile foarte bine.

„Știu să respecte și înțeleg. Chiar și cei mici au înțeles cum merge treaba, în condițiile în care altă dată, destul de greu le inoculai reguli de conduită și prevenție. Comunicăm foarte mult cu grădinițele. În momentul de față nu putem anticipa, pentru că ținem de Comitetul pentru Situații de Urgență, ei vor indica cadrul în care ne vom desfășura activitatea”, mai spune Delia Stoicescu.

Sursa Foto: Arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Ricky D.

Acum 4 ani

Comunicat de presă 06 august 2020 În informațiile transmise de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în cadrul conferinței de presă susținute la Palatul Cotroceni, miercuri, 5 august 2020, a apărut o eroare cu privire la formula de calcul care stă la baza stabilirii celor trei scenarii care vizează desfășurarea învățământului preuniversitar începând cu data de 14 septembrie. Informația corectă este următoarea: criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile „verde”, „galben” sau „roșu” este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori din localitatea în care se află școala, și nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile, așa cum a fost inițial comunicat de către Președintele României. Metoda de calcul este stabilită de specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică și reprezentanții Ministerului Sănătății și subliniem că nu a fost comunicată corect Administrației Prezidențiale de către Ministerul Sănătății. Președintele României își cere public scuze pentru eventualele confuzii rezultate ca urmare a comunicării formulei de calcul eronate.
Raspunde

Mircea Georgescu

Acum 4 ani

O sa fie imposibil de facut ore in regim normal . Am facut o simulare: o scoala care are 15 sali , cu clase de 25-30 de elevi, cu trei clase pe nivel( A, B), C), cu respectarea distantarii fizice, ar avea programul de la 8.00- 2.00 ( a doua zi dimineata.). De precizat ca nu se poate modifica durata orei sau a programei ( doar cu acordul ISJ). Daca se modifica durata cursului la 35 minute atunci poti termina la ora 22...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus