Miercuri,
21.10.2020
Parțial Noros
Acum
0°C

INS: Sibiul a avut în primele șase luni turiști cât avea altă dată într-o lună bună

02 Septembrie 2020 11:56

INS: Sibiul a avut în primele șase luni turiști cât avea altă dată într-o lună bună

Institutul Național de Statistică anunță într-un comunicat de presă remis miercuri că sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie au scăzut cu 44,4%, la 917.800, faţă de cele din iulie 2019, în timp ce în primele şapte luni sosirile au scăzut cu 57,8%, la 3,06 milioane faţă de perioada similară din 2019. Datele defalcate pe județe arată că Sibiul a înregistrat în șase luni mai puțini turiști decât avea în alți ani într-o singură lună de vară mai bună.

"În luna iulie 2020, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au scăzut cu 44,4%, iar înnoptările cu 44,7%. Comparativ cu luna iulie 2019, în luna iulie 2020, la punctele de frontieră, sosirile vizitatorilor străini au scăzut cu 69%, iar plecările în străinătate ale vizitatorilor români cu 63,8%", arată datele INS.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada ianuarie-iulie 2020 a fost de 22% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 9,8 puncte procentuale faţă de perioada 1 ianuarie-31 iulie 2019. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în perioada ianuarie-iulie 2020 s-au înregistrat la bungalouri (31,1%), hoteluri (25,8%), campinguri (22%), spaţii de cazare pe nave (21,3%), vile turistice (20%), casuţe turistice (18,7%), hosteluri (17,1%) şi pensiuni turistice (16,2%).

Pe judeţe, în perioada ianuarie-iulie 2020, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Constanţa (458.900), Municipiul Bucureşti (364.600), Braşov (340.300), Prahova (150.200), Cluj (128.700), Bihor (122.400), Mureş (118.000), Sibiu (115.200) şi Suceava (107.200), iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (1,514 milioane), Braşov (688.800), Municipiul Bucureşti (645.900), Prahova (324.900), Bihor (290.900), Vâlcea (273.300), Mureş (232.800), Cluj (231.500), Suceava (222.600) şi Timiş (205.400).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (38.700), Italia (31.200), Israel (27.400), Regatul Unit (19.600) şi Franţa (19.400). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada de referinţă ianuarie-iulie 2020 de 3,219 milioane, în scădere cu 54,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 80,4%, respectiv 17% din numărul total al sosirilor.

Plecările vizitatorilor români în străinătate,înregistrate la punctele de frontieră, au fost înperioada 1.01.-31.07.2020 de 5995,7 mii, în scădere cu 52,3% comparativ cu perioada 1.01.-31.07.2019. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 69,9%, respectiv 29,5% din numărul total de plecări.

Vizualizari: 1068

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus