Luni,
15.09.2025
Ceata
Acum
12°C

Iohannis: Pentru România, pandemia de Covid-19 reprezintă cea mai dramatică perioadă de după 1989

Iohannis: Pentru România, pandemia de Covid-19 reprezintă cea mai dramatică perioadă de după 1989

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că pandemia de COVID-19 reprezintă pentru România "cea mai dramatică perioadă de după 1989", punctând că ţara noastră va continua să se adapteze pentru implementarea măsurilor necesare de creştere a capacităţii de gestionare a acestei crize atât pe plan medical, cât şi din perspectiva sistemului educaţional, a asigurării serviciilor publice şi în ceea ce priveşte creşterea rezilienţei economice.

"Pentru România, pandemia de COVID-19 reprezintă cea mai dramatică perioadă de după 1989. Pe fondul unei incertitudini globale, mai ales la nivel economic, ţara noastră a trebuit să se adapteze într-un timp foarte scurt şi va continua să o facă, pentru a implementa toate măsurile necesare de creştere a capacităţii de gestionare a acestei crize atât pe plan medical, cât şi din perspectiva sistemului educaţional, a asigurării serviciilor publice şi mai ales în ceea ce priveşte creşterea rezilienţei economice", spune Iohannis în mesajul prezentat, joi, de consilierul de stat Constantin Ionescu în cadrul deschiderii Bucharest Forum 2020, mesaj citat de Agerpres.

Şeful statului aminteşte că, în acest context dificil, România a reuşit să obţină de curând statutul de piaţă de capital emergentă.

"Măsurile economice cuprinse în Planul de relansare vor pune bazele noului model de dezvoltare, unul al investiţiilor, al responsabilităţii şi al sustenabilităţii. Pe lângă accelerarea proiectelor de infrastructură de transport şi energie, acest nou model urmăreşte dezvoltarea economică prin digitalizare, inovare, dezvoltare şi aplicare de noi tehnologii în agricultură, energie şi industrie", afirmă Iohannis.

Preşedintele Iohannis punctează că măsurile economice necesare depăşirii efectelor crizei sanitare trebuie adaptate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1288

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus