Sâmbătă,
28.11.2020
Ceata
Acum
-2°C

2,84 - rata de infectare. Municipiul Sibiu, aproape de scenariul roșu

19 Octombrie 2020 17:16

2,84 - rata de infectare. Municipiul Sibiu, aproape de scenariul roșu

Rata incidenței cumulate în municipiul Sibiu, calculată în perioada 05.10 – 19.10.2020, este 2,84, transmit luni reprezentanții Instituției Prefectului Sibiu. În județului Sibiu, rata incidenței cumulate este de 1,76/1000 locuitori.

Dacă rata de infectare depășeste 3 la mia de locuitori, Sibiul intră în scenariul roșu, iar autoritățile pot decide introducerea de restricții suplimentare. Astfel, portul măștii ar deveni obligatoriu in toate spațiile publice, închise sau deschise, se închid restaurantele, teatrele și cinematografele. De asemenea, cursurile școlilor se vor desfășura exclusiv online.

În acest moment, în municipiul Sibiu, restaurantele, teatrele și cinematografele funcționează doar cu 30% din capacitate. (detalii aici)

De asemenea, portul măștii este obligatoriu pe o rază de 100 de metri în jurul unităților de învătământ.

Citește și Rata infectării în fiecare localitate. Trei dintre ele au un coeficient peste 3 la mie

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 3639 de persoane (dintre care 3452 adulți și 187 copii).Până la data curentă au fost vindecate 2064 de persoane, iar 154 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. 

În acest moment, în județul Sibiu sunt active un număr de 848 de cazuri confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 455 din acestea fiind în municipiul Sibiu.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus