Joi,
09.10.2025
Innorat
Acum
10°C

Operație pe creier la Spitalul Județean Sibiu, transmisă live, pe internet

Operație pe creier la Spitalul Județean Sibiu, transmisă live, pe internet

O echipă de medici din cadrul Secției Clinice Neurochirurgie a Spitalului Județean Sibiu a realizat astăzi o intervenție chirurgicală complexă, care a fost transmisă live, pe internet. 

Este vorba despre un hematom de fosă posterioară, operația fiind cu un grad ridicat de complexitate din cauza localizării leziunii, explică specialiștii. Transmisia a avut loc în cadrul Congresului Surgicon, fiind parte integrantă a proiectului Brain IT – Brain Revealed: Innovative Technologies in Neurosurgery Study (un proiect Erasmus Plus, câștigat de echipa de Neurochirurgie a Facultății de Medicină din cadrul ULBS, în colaborare cu Spitalul Judeţean Sibiu, precum și cu echipe din Spania și Italia). Proiectul se desfășoară până în august 2021. 

“Este vorba despre un pacient diagnosticat cu hematom de fosă posterioară (leziune vasculară), intervenția chirurgicală fiind una cu grad înalt de complexitate datorită abordului dificil și localizării leziunii. Împreună cu echipa de neurochirurgie am realizat cu succes această intervenție. Suntem încântați că facem parte din acest proiect și de faptul că am putut, cu ajutorul tehnologiei IT, să împărtășim această experiență cu partenerii noștri”, a declarat Dr. Vicențiu Săceleanu. 

Operația s-a desfășurat în cadrul Blocului Operator dotat la standarde moderne din cadrul Secției de Neurochirurgie, fiind coordonată de către Șef lucrări Dr. Vicențiu Săceleanu, medicul șef al Secției Clinice Neurochirurgie a SCJU Sibiu. Transmisia live a fost posibilă datorită sistemului de telemedicină instalat în cadrul secției, fiind realizată cu sprijinul catedrei de Informatică a ULBS,  condusă de Prof. Brad Remus și Emil Nistor.  

Foto: arhiva TS

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 4837

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus