Autoritățile au publicat modelul de declarație pe proprie răspundere pentru deplasarea pe timpul nopții și modelul adeverinței de la angajator, care vor fi necesare începând de luni pentru cei care vor trebui să iasă din casă după ora 23.00.
Potrivit Hotărârii 52 din 5 noiembrie, în toate localităţile din România, se propune interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23,00 - 5,00.
De luni, 9 noiembrie, după ora 23.00 se poate ieși din casă doar cu declarație pe propria răspundere, școlile trec în regim online, magazinele se închid mai devreme, iar masca sanitară devine obligatorie peste tot în România, în spațiile deschise.
Grupul de Comunicare Strategică a publicat sâmbătă modelul declarației pe propria răspundere pentru deplasarea în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00 și modelul adeverinței de la angajator, care vor trebui completate de cei care trebuie să iasă din casă noaptea.
Documentele pot fi descărcate aici:
DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE - descarcă aici
ADEVERINȚĂ ANGAJATOR - descarcă aici
Declaraţia pe propria răspundere, pe care trebuie să o completeze persoana ce va ieşi din casă după ora 23,00 pentru motivele permise, poate fi scrisă de mână, a precizat, vineri, secretarul de stat în MAI Raed Arafat.
"Declaraţia va fi scrisă de mână, în care spune clar motivul deplasării, bineînţeles, cu datele personale ale persoanei respective. (...) Poate să fie şi un formular, pentru cine vrea să descarce un formular; deci merg amândouă soluţiile", a explicat Raed Arafat, într-o conferinţă de presă la Guvern.
Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23,00 - 5,00 pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.
Art. 5 (1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere;
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil;
(3) Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/ locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: declaratie proprie raspundere , adeverinta angajator , noaptea , circulatie , restrictii , declaratie , coronavirus
Vizualizari: 4179
Ultimele comentarii
Acum 22 minute
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 26 minute
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 26 minute
Asdfasdf
Acum 31 minute
Asdfasdf
Acum 34 minute
Un român