Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
15°C

Sistemul garanție-returnare, din 2022. Plătiți o garanţie de 50 bani pentru fiecare sticlă şi PET şi apoi vă recuperați banii din magazine

Sistemul garanție-returnare, din 2022. Plătiți o garanţie de 50 bani pentru fiecare sticlă şi PET şi apoi vă recuperați banii din magazine

Cei ce vor cumpăra băuturi, indiferent de tipul acestora, vor trebui să lase la magazin, din 2022, o garanție pentru ambalaje, urmând să-și recupereze banii atunci când le returnează, potrivit unui proiect pus joi în dezbatere publică la Ministerul Mediului, scrie avocatnet.ro.

Proiectul de hotărâre stabilește că, din 1 aprilie 2022, se va introduce și în țara noastră sistemul care funcționează în alte țări europene, respectiv sistemul garanție-returnare, prin care consumatorii trebuie să plătească magazinului o garanție în bani pentru orice ambalaj de băutură cumpărat, sumă pe care o vor recupera la returnarea ambalajului.

Concret, atunci când vor cumpăra băuturi ambalate în recipiente făcute din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 și trei litri, vor trebui să lase la magazin 50 de bani pentru fiecare dintre recipiente.

Garanția pentru ambalaj va trebui plătită de consumatori indiferent de tipul de băutură cumpărată. Mai exact, garanția de 50 de bani se va plăti pentru ambalajele de:

vinuri;
băuturi spirtoase;
bere;
mixuri de bere;
mixuri de băuturi alcoolice
cidru și alte băuturi fermentate;
sucuri;
nectaruri;
băuturi răcoritoare;
ape minerale;
ape de băut de orice fel.

Consumatorii vor plăti garanția pentru ambalaj în toate magazinele, nu doar în supermarketuri. Așadar, garanția se va plăti și în magazinele de mici dimensiuni. De altfel, așa cum sublinia Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor și pădurilor, la lansarea în dezbatere a acestui proiect, „[e] important ca micile magazine să fie parte din sistem pentru că, astăzi, doar 30% din comerțul din România se face în supermarketuri. Restul de 70% se întâmplă în micile magazine”, mai scrie sursa citată.

Cei ce vor plăti garanția vor putea returna ambalajele la orice magazin, “(…) indiferent de locul din care a fost achiziționat produsul ambalat și fără a putea fi condiționat de prezentarea bonului fiscal (...)”, potrivit proiectului de HG.

Apoi, dacă ambalajele sunt returnate unor angajați ai magazinelor, garanția va fi restituită consumatorului în numerar, iar dacă sunt returnate prin intermediul unui automat, contravaloarea garanției va fi returnată sub formă de voucher, pe care clientul îl va putea preschimba în numerar sau îl va putea folosi la cumpărături, dar doar în magazinul în care se va afla automatul.

Pe de altă parte, garanția nu va fi returnată dacă ambalajul nu este returnat în întregime, este foarte degradat sau nu este golit complet de conținut.

Garanția pentru ambalaje își va păstra valoarea de 50 de bani timp de un an de la introducerea ei, adică până la 1 aprilie 2023, ulterior, valoarea acesteia putând fi modificată anual de autoritățile de mediu.

Sistemul de garanție-returnare ar trebui să permită colectarea și procesarea, așa cum transmit autoritățile, a 90% din deșeurile reciclabile din România.

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 2832

Comentarii

3 comentarii

Neluțu O

Acum 3 ani

Băieții mei vin din Germania cu peturi și le iau înapou cu ei ! Nu banii, dar le-au intrat în sînge că trebuie să le predea , să le recicleze. Aș dori să se implementeze de anul viitor, la sticle și plastic și la noi !
Raspunde

Mc D

Acum 3 ani

Prea mica taxa pentru garantie-returnare...se vor arunca in continuare peste tot, Minim 1 leu/sticla sau pet ar trebui sa fie taxa...dar e bine si asa, sa speram ca proiectul se va concretiza la timp, nu ca si celelalte proiecte majore din Romania (intarzieri de 3-5 ani)
Raspunde

Erlkonig Von Erle

Acum 3 ani

Sa sperăm că vor apărea și vânătorii de sticle, din 4 sticle face de una mică :) Și așa se rezolvă și din problema cocalarilor care vor continua să le arunce. Taxa e ok, garanția nu trebuie să depășească 25% din valoarea produsului.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus