Luni,
12.04.2021
Innorat
Acum
7°C

Romsilva participă la Forumul Pădurilor, Industriei Lemnului și Bioeconomiei – ediția 2020

Romsilva participă la Forumul Pădurilor, Industriei Lemnului și Bioeconomiei – ediția 2020

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva susține Forumul Pădurilor, Industriei Lemnului și Bioeconomiei, organizat de Comunitatea Forestierilor din România – Fordaq și vă invită să participați joi, 26 noiembrie 2020, începând cu ora 10.00, la cea de-a IV-a ediție a acestui eveniment. Anul acesta, din motive de siguranță sanitară, Forumul se va desfășura în format online și va permite accesul tuturor celor interesați de domeniul pădurilor și al industriei lemnului.

Tema centrală a ediției din acest an a Forumului Pădurilor, Industriei Lemnului și Bioeconomiei este “Rolul central pentru lemnul provenit din păduri gestionate durabil în noua bioeconomie”, ca resursă regenerabilă, în strategiile de recuperare economică și dezvoltare a unei economii neutrale climatic.

În cadrul dezbaterilor vor fi luate în discuție rolul pădurii și al industriei bazate pe lemn în contextul Pactului Verde European, folosirea conceptelor inovative bazate pe lemn ca resursă regenerabilă cu amprentă mică de carbon în conformitate cu cerințele Planului de Recuperare și Reziliență, evaluarea de mediu a amenajamentelor silvice și conservarea biodiversității, procedura de infrigement pe domeniul pădurilor deschisă de Comisia Europeană, soluții pentru creșterea eficienței energetice a lemnului pentru foc și principiile pentru o nouă strategie pădure-lemn și oportunitățile de finanțare a sectorului.

Pe agenda evenimentului sunt incluse intervenții din partea reprezentanților Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, administratorilor de păduri din România și mediului academic, iar dezbaterile vor fi moderate de Cătălin Constantin Tobescu, președintele Asociației Industriei Lemnului – Prolemn.

Evenimentul va fi urmat, la ora 13.00, de o conferință de presă online în cadrul căreia organizatorii vor răspunde întrebărilor jurnaliștilor. Participarea  la Forumul Pădurilor, Industriei Lemnului și Bioeconomiei  este  deschisă,  persoanele interesate putând să se înregistreze online accesând următorul link:

https://us02web.zoom.us/webinar/register/WN_mm--7CaCRKWe5_WEWq5K_A

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează sustenabil 3,13 milioane hectare păduri aflate în proprietatea publică a statului român, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel național și susține folosirea lemnului, resursa regenerabilă, ecologică și indispensabilă traiului zilnic, subliniind că un management durabil al pădurilor asigură accesul pe termen lung la această resursă.

Mai multe detalii despre eveniment găsiți pe următorul link, unde este publicată și modalitatea de înregistrare pentru accesul online: Eveniment: 26 noiembrie 2020- Forumul Pădurilor, Industriei Lemnului și Bioeconomiei.

 

BIROUL DE PRESĂ AL REGIEI NAȚIONALE A PĂDURILOR – ROMSILVA

 

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus