Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

VIDEO Spitalul Județean consumă cam un milion de euro pe lună pentru Covid-19. Pentru laboratoare, ”mai încercați”

VIDEO Spitalul Județean consumă cam un milion de euro pe lună pentru Covid-19. Pentru laboratoare, ”mai încercați”

13,2 milioane de lei este suma pe care, în urma unei ședințe convocată ”de îndată”, autoritățile județene au virat-o în conturile Spitalului Județean Sibiu, pentru a acoperi o parte din cheltuielile generate de pandemia de Covid-19 pentru perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021. În ceea ce privește consumabilele necesare pentru testările SARS-CoV-2, informațiile lipsesc.

La fel ca în urmă cu două săptămâni, și în cursul zilei de joi, 3 decembrie, consilierii județeni ai Sibiului au fost convocați din scurt, la o ședință ”de îndată” pentru a aloca noi fonduri Spitalului Județean Sibiu, necesare pentru a acoperi cheltuielile generate de pandemia Covid-19.

Iar dacă la ședința din 18 noiembrie, alocările au fost de 2,5 milioane de lei (cele mai mari sume fiind destinate extinderii capacităților de furnizare a oxigenului pentru pacienți), la ședința de joi, 3 decembrie, sumele redirecționate către bugetul Spitalului Județean au un total de 13,2 milioane de lei. De la medicamente, la materiale de protecție ori dezinfectanți, plaja achizițiilor pentru care este destinată această sumă este întinsă.

”Se vor achiziționa:

- Medicamente: 2.500.000 - antibiotice, anticoagulante, vitamine injectabile, precum și alte medicamente perfuzabile, injectabile sau corticosteroizi folosite în scopul tratamentului pacienților internați

- Materiale sanitare:  2.700.000 lei pentru materiale de protecție - combinezoane, măști de protecție, halate, viziere, mănuși de examinare și chirurgicale

- Reactivi și consumabile de laborator: 4.500.000, având în vedere necesitatea creșterii volumului de testare a pacienților de COVID-19 și de folosire la capacitate maximă a tuturor echipamentelor aflate în dotarea spitalului

- Dezinfectanți: 1.400000 lei, ținând cont de recrearea circuitelor și de mărirea capacității de gestionare a pacienților internați cu patologie COVID-19

- Materiale și servicii cu caracter funcțional: 2.100.000 lei”

Sursa: comunicat Consiliul Județean Sibiu

Pentru cât timp?

Potrivit referatului de aprobare care însoțește proiectul de hotărâre referitor la alocarea banilor, aceste sume sunt necesare pentru asigurarea ”de stocuri tampon de medicamente, produse medicale și echipamente de protecție pentru perioada decembrie 2020 - ianuarie 2021 pentru asigurarea asistentei medicale continue a pacienților cu patologie COVID-19 din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”.

Raportul nu face referire, însă, și la stocurile de reactivi și consumabile de laborator, necesare capacităților de testare pentru depistarea celor infectați cu SARS-CoV-2. Stocuri și consumabile pentru care a fost alocată cea mai mare sumă, de aproape un milion de euro. Consilierul județean Ruxandra Cibu Deaconu (din partea USR PLUS) a solicitat vicepreședintelui CJ, Marcel Luca (liberalul cel care a condus ședința în care au fost alocate sumele), detalii despre modul în care vor fi alocați acești bani. Marcel Luca a arătat că nu cunoaște astfel de detalii și, în cele din urmă, a îndemnat-o pe Ruxandra Cibu să mai încerce să îl contacteze telefonic pe managerul Spitalului, pentru lămuriri. Luna aceasta, manager al Spitalului este colonelul Constantin Vlase, director medical al Spitalului militar de urgență din Galați, căruia i-a fost încredințată conducerea unității medicale sibiene pentru o perioadă de 30 de zile.

Redăm mai jos dialogul pe acest subiect între cei doi aleși

Ruxandra Cibu Deaconu: Pentru câte aparate sunt acești reactivi, pentru câte teste pe zi și pentru ce perioadă de timp, dacă știți.

Marius Luca: Deci aceste amănunte le cunosc cei din Spital și o să le putem solicita managerului sau, dacă nu ni le dă dânsul, persoanelor din alt departament din structura Spitalului județean.

Ruxandra Cibu Deaconu: Îmi puteți da, vă rog, o persoană de contact. Domnul Vlase nu mi-a răspuns la telefon...

Marcel Luca: Păi, managerul ar fi cel mai indicat.

Ruxandra Cibu Deaconu: Bun, dar dânsul nu mi-a răspuns la telefon.

Marcel Luca: ... mai încercați...

Ruxandra Cibu Deaconu: ... am înțeles.

Dialogul poate fi văzut și în înregistrarea video a ședinței CJ, de la minutul 12:50

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 2202

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Începutul 1

Acum 3 ani

Astfel de intervenții sunt necesare pentru informarea corecta a opiniei publice. Din păcate, ermetismul din instituțiile publice persista... Am sperante în cei de la USRPLUS.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus