Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Prefectul Sibiului a convocat a doua ședință pentru prelungirea carantinei în Sibiu, Mediaș și alte cinci localități

Prefectul Sibiului a convocat a doua ședință pentru prelungirea carantinei în Sibiu, Mediaș și alte cinci localități

După ce duminică noaptea a anunțat, în urma unei ședințe, că a solicitat prelungirea carantinei cu șapte ore înainte ca aceasta să expire, prefectul Sibiului anunță în cursul zilei de luni faptul că ordinele de instituire a carantinei au fost publicate în Monitorul Oficial. 

Prin hotărârile adoptate duminică noaptea, după închiderea urnelor, autoritățile județene au solicitat, de fapt, ca Raed Arafat, în calitate de șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, să emită ordinele de prelungire a carantinei în cele șapte localități din județul Sibiu în discuție.

Potrivit site-ului Departamentului pentru situații de urgență, aceste ordine au fost emise în cursul zilei de luni. Mai apoi, în Monitorul Oficial au fost publicate ordinele de prelungire a carantinei, astfel că prefectul Sibiului a mai convocat o ședință extraordinară a Comitetului județean pentru situații de urgență. Ședință în cadrul căreia au fost aprobate șapte hotărâri. ”Astăzi, 7 decembrie a.c., a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, ca urmare a faptului că au fost publicate în Monitorul Oficial Ordinele Comandantului Acțiunii privind prelungirea măsurii de carantină zonală în Municipiul Sibiu, localitate Șelimbăr, orașul Cisnădie, orașul Tălmaciu, Municipiul Mediaș, orașul Avrig și localitatea Orlat cu 7 zile”, se arată într-un comunicat emis în jurul orei 18:00 de către Instituția Prefectului Sibiu.

Textele complete ale hotărârilor prin care măsurile de carantină zonală au fost prelungite până pe 14 decembrie, la ora 05:00 pot fi consultate pe site-ul Instituției Prefectului la secțiunea Activități – Situații de urgență (este vorba de hotărârile de la numărul 111, adoptată referitor la municipiul Sibiu, până la 117, adoptată pentru localitatea Orlat).


Citește și Oficial: au așteptat închiderea urnelor să anunțe prelungirea carantinei în Sibiu, Mediaș și alte cinci localități

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus