Secția de Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu a trecut, la rândul ei, prin momente dificile, în aceste opt luni de pandemie Covid-19. Pentru modificarea circuitelor din cadrul spitalului, în context pandemic, secția a fost relocată în incinta Secției ORL. Cadrele medicale s-au văzut nevoite să învețe din mers noile lecții pentru a putea asigura, în continuare tratamentele atât de necesare pacienților oncologici. Au trebuit depășite teama de infectare, regândit mecanismul de funcționare al secției și, cel mai important, cu toții au trebuit să învețe să conviețuiască cu noul virus. Despre toate acestea, dar și despre alte provocări din aceste ultime opt luni am vorbit cu medicul Ramona Coca, Medic șef Secția Clinică Oncologie. Este cea de-a treia secție non-covid prezentată în cadrul serialului „Celelalte boli în pandemie”.
Pandemia COVID-19 a modificat, fără îndoială, spectrul de îngrijire a pacientului neoplazic la nivelul Serviciilor de Oncologie din întreaga lume. Cadre medicale și pacienți s-au aflat brusc în fața unei ecuații noi cu multe necunoscute, care trebuia soluționată pentru a continua lupta contracronometru cu cancerul, supă cum spune medicul Ramona Coca.
„Au fost 8 luni dificile care au debutat cu necesitatea urgentă de modificare a circuitelor la nivelul întregului spital, pentru protecția în același timp a pacienților, cât si a personalului medical. În acest context am fost relocați din clădirea Medicalei în incinta Secției ORL, ceea ce a permis organizarea unor circuite complet separate pentru Oncologie, cu un acces exterior distinct și posibilitatea unei reorganizări în condiții optime a activității noastre. Am avut în permanență asigurate echipamentele de protecție necesare, în concordanță cu normele în vigoare. Au fost 8 luni dificile, pe care le-am parcurs împreună și în care am știut că nu suntem singuri. Am fost sprijiniți în permanență de conducerea medicală a Spitalului Clinic Județean, învățând din mers lecții noi, în efortul comun de a asigura continuitatea tratamentelor, includerea pacienților nou diagnosticați în program, precum și asigurarea îngrijirilor esențiale, în paralel cu reducerea expunerii la infecția cu SARS-CoV-2”, povestește șefa Secției de Oncologie.
Incinta secției ORL unde funcționează astăzi Oncologia
Au fost cadre medicale și pacienți care s-au retras din fața virusului
Inevitabil, în aceste luni au fost momente de cumpănă și momente în care au fost luate decizii radicale. Au fost reorganizate circuitele secției, s-a redus timpul de expunere pacient – pacient și cadru medical – pacient, s-au reorganizat din mers serviciile acordate și s-a acordat o atenție mai mare telemedicinei.
„Susținerea îmbunătățirii fluxului de îngrijire al pacienților noștri a fost primordială. Primul moment dificil a fost cel din luna aprilie, în care a trebuit să ne regrupăm într-un efectiv modificat, pentru a asigura continuitatea activității. Teama de infectare a cuprins atât pacienții cât și o parte a cadrelor medicale, care a condus la retragerea lor în fața neprevăzutului. Împreună cu colegii care au rămas fizic pe baricade, precum și cu întregul personal medical dedicat pacienților oncologici am reușit să facem față momentului dificil inițial. Am aflat împreună, că este important să avem un mecanism robust pentru a acorda prioritate pacienților, în asigurarea furnizării de îngrijiri. În acest sens ne-am reorganizat, astfel încât am reușit să scurtăm timpii de expunere pacient-pacient și cadru medical-pacient prin organizarea unor circuite separate și bine definite la nivelul secției, în ceea ce privește triajul, testarea Covid, recoltarea de probe biologice. Toate aceste elemente erau absolut necesare continuării tratamentelor și administrării terapiei oncologice în regim de spitalizare de zi și continuu. În ambulatoriu, s-a continuat activitatea, cu o reorganizare din mers a serviciilor acordate și o reorientare pentru telemedicină, astfel încât am încercat să ajutăm pacienții, o mare parte mai precauți în expunerea la riscul de infecție și mai reticenți în prezentarea fizică la serviciile medicale”, spune Dr. Ramona Coca.
Momentele dificile ale secției au culminat cu infectarea unui număr important de cadre medicale
Șefa Secției de Oncologie vorbește despre momentul în care a început sezonul rece, iar triajul nu se mai putea face în condiții de securitate sanitară pentru pacienți. Singurii care au întins o mână de ajutor celor de la Oncologie au fost cei de la Fundația „Dăruiește Viața”. Cu ajutorul celor două fondatoare ale fundației, astăzi, pacienții oncologici trec printr-un triaj sigur și care le oferă confortul de care au nevoie.
„Un al doilea moment dificil a fost cel legat de schimbările de temperatură care se apropiau odată cu venirea iernii și care ne puneau în curând în imposibilitatea de a efectua triajul pacienților în condiții de confort termic și securitate sanitară. Având în vedere tendința ascendentă a numărului de cazuri Covid și contextul dificil în care se afla întregul spital în fața „noului val”, am încercat să găsim o soluție optimă pentru pacienții noștri, dar si pentru cadrele medicale, în cel mai scurt timp posibil. Am găsit cu toții larg deschisă, ușa Fundației Dăruiește Viața, mărturisesc într-un moment în care nu mai speram și la care am apelat după câteva încercări nereușite la diferiți investitori. Doamnele Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fondatoarele Fundației au răspuns imediat solicitărilor noastre și au depus toate eforturile astfel încât acum triajul, recoltarea de probe biologice se pot efectua în sistemul modular echipat complex și montat în proximitatea secției. Sistemul modular pe lângă facilitățile de confort termic cu încălzitoare moderne care nu facilitează răspândirea virusului, două camere de recoltare, o sală de așteptare, un cabinet medical, cameră de depozitare a materialelor sanitare, toalete pentru pacienți și pentru medici asigură personalului medical și pacienților oncologici oportunitatea unor servicii moderne premergătoare administrării terapiei și servicii de terapie oncologică parenterală care necesită un interval de timp mai redus de administrare. Prin bunăvoința Fundației modularul a fost dotat cu echipamente IT necesare, mobilier nou, paturi de consultație și produse de igienizare eficiente. După efectuarea triajului și recoltarea analizelor de sânge, pacienții sunt anunțați de rezultatul investigațiilor și programați în cel mai scurt timp posibil, în general în următoarele 24 de ore pentru administrarea terapiei oncologice în secția noastră”, mai spune medicul.
De asemenea, Dr. Ramona Coca menționează, cu onestitate că al treilea moment dificil al coexistenței cu noul virus, a fost reprezentat de luna noiembrie, lună în care după 7 luni de rezistență cu întreg personalul neinfectat, au început să cedeze în fața SARS-CoV-2 și o parte importantă a personalului medical al secției.
„Au început să cedeze în fața SARS-CoV-2 colegilor noștri brancardieri, registratori medicali, asistente și medici. Am reușit să strângem din nou rândurile cu ajutorul colegilor de la conducerea spitalului județean, care ne-au ajutat din nou asigurându-ne rapid categoriile de personal deficitare și de strictă necesitate pentru continuarea îngrijirii pacienților oncologici. Ne bucurăm să ne reîntâlnim în prezent în efectiv cvasicomplet. Aș dori să menționez că infectarea unei părți a corpului medical al secției noastre nu a afectat administrarea tratamentelor sau îngrijirea pacienților oncologici. Cei care am rămas, puțini la număr am preluat și activitatea colegilor noștri. Să nu îi uităm pe lângă cei pe care i-am menționat până acum, pe tinerii noștri medici rezidenți oncologi, absolvenți ai Facultății de Medicină din Sibiu, care cu mult drag pentru meseria aleasă au luptat alături de noi, de multe ori până la epuizare ajutând la acordarea consultațiilor fizice precum și a celor de telemedicină. Sub coordonarea permanentă a seniorilor au contribuit la o bună practică medicală la nivelul secției noastre de oncologie. Cred că așa se spune: în condiții dificile omul își arată adevăratul caracter. Ne bucură enorm să descoperim dăruirea și demnitatea tinerilor pregătiți de noi pentru a ne urma visul”, spune dr. Ramona Coca.
722 de cazuri noi de cancer luate în evidență în primele 10 luni ale anului 2020
Deși a fost asigurată continuitatea terapiilor și inițiat tratamentul oncologic sistemic pentru pacienții nou diagnosticați, șefa secției de Oncologie spune că au existat și întârzieri de diagnostic datorate atât pacienților care au întârziat prezentarea la medic de teama infectării precum și prin serviciile de diagnostic reduse în perioada de urgență în întreaga țară.
„Am încercat să fac o comparație matematică între activitatea concretă a anului precedent non-pandemic și cea desfășurată în condiții de pandemie, iar rezultatul este o activitate cantitativă comparabilă. Consultații în ambulatoriu în anul 2020 până în luna noiembrie: 10.024 față de 11 919 pe întregul an 2019, internări în secția de zi 4.305 față de 5.221 de asemenea pe întregul an 2019, 1.823 de internări la pat față de 3.780 și 722 de cazuri noi luate în evidență în primele 10 luni ale anului 2020 față de 1.010 în 12 luni, 2019. Remarcăm o scădere a internărilor la pat ceea ce se datorează scăderii numărului de paturi prin relocare în favoarea protecției pacienților, precum și a refuzului internării la pat a multor pacienți, cu reorientarea spre serviciile spitalizării de zi”, spune dr. Ramona Coca.
În tot acest timp secția nu a avut întreruperi de activitate, nici măcar o zi. Au fost continuate fără pauză colaborarea cu cei din celelalte specialități absolut necesare abordării multidisciplinare a pacientului oncologic fizic, on line, telefonic.
„Comunicarea cu pacientul a continuat într-o formă nouă, adaptată noilor condiții, dar fiecare dintre pacienți a beneficiat de explicarea etapelor terapeutice, beneficii, toxicități, mod de administrare și pregătire specială anterioară administrării medicației oncologice, precum și de consiliere psihologică. Am încercat împreună medici și pacienți să ne înțelegem reciproc în condiții mai bune sau mai puțin favorabile și să pășim în continuare împreună pe drumul speranței de mai bine. Nădăjduim cu toții că am reușit să mergem mai departe”, mai spune medicul.
Ce trebuie să știe pacienții oncologici
În încheiere, medicul Ramona Coca face o serie de recomandări pentru pacienții oncologici.
„Pacienții nou diagnosticați, după confirmarea histopatologică a diagnosticului sunt sfătuiți să întocmească un dosar cu copiile tuturor documentelor medicale și să le prezinte fișierului din Policlinica veche unde vor fi colectate, urmând a fi adresate și analizate în cadrul Comisiei Oncologice, în general în cursul aceleiași săptămâni. Pacientul are dreptul de a-și alege medicul curant. După luarea deciziei terapeutice pacienții sunt contactați telefonic în cel mai scurt timp posibil pentru comunicarea tipului de tratament indicat și prin decizie informată vor fi programați la tratament de către fiecare medic curant în cel mai scurt timp posibil. Pacienții vechi aflați în remisiune și care necesită efectuarea controalelor periodice sunt rugați să contacteze telefonic medicul curant pentru programarea la investigații. Rețetele se eliberează în continuare on line și rugăm în acest sens pacienții să comunice adresa de e-mail a farmaciei dorite pentru eliberarea medicației. Pandemia ne-a încetinit demersurile modernizării Comisiei Oncologice, o comisie multidisciplinară performantă conform normelor în vigoare. Avem o colaborare facilă și calitativă cu colegii chirurgi, cu competență oncologică obținută la București sau Cluj și care ne ajută pe noi și mai ales pacienții în procedura de diagnostic și tratament. Colaborarea noastră este de asemenea foarte intensă cu colegii noștri interniști, gastroenterologi, ginecologii, neurochirugi care au contribuție majoră în diagnosticul neoplaziei și tratamentul complicațiilor bolii”.
Sursa Foto principal: proctoven.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: pacienti oncologici , sef sectie , ramona coca , Spitalul Județean , Secţia Oncologie , coronavirus
Vizualizari: 4262
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 2 ore
John S
Acum 3 ore
Emil
Acum 5 ore
Nustiu
Acum 5 ore
Leonard