Duminică,
16.05.2021
Cer Senin
Acum
11°C

Ruta turistică Poarta Transilvaniei trece prin Sibiu. Ce poți face șase zile în județ

Ruta turistică Poarta Transilvaniei trece prin Sibiu. Ce poți face șase zile în județ

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a lansat ieri Ruta Cultural Turistică „Porţile Transilvaniei”, un plan de călătorie detaliat care cuprinde vizitarea a trei județe: Brașov, Sibiu și Bistrița Năsăud. „Sintagma «Porţile Transilvaniei» nu este întâmplătoare, căci ea corespunde unor realităţi istorice. Cele trei oraşe, încă din Evul Mediu, s-au bucurat de avantajele economico-sociale oferite de situarea lor chiar în proximitatea trecătorilor către Ţările Române şi Imperiul Otoman. Astfel că, în aceste spaţii au fost receptate atât influenţele culturii şi civilizaţiei occidentale, cât şi ale lumii Levantului”, susține Ministerul Turismului.

De fapt, ideea a plecat pe axa Brașov, Sibiu, Bistrița, după ce conducerea Muzeului de Etnografie Braşov, Primăria Rășinari și Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Turism în Bistriţa-Năsăud au pregătit și propus acest program Guvernului. ”Noi am avut o serie de discuții cu cei de la Brașov, de la Muzeul de Etnografie și încet, încet am ajuns aici. Ne bucurăm că Ministerul Economiei a înțeles și a adoptat ideea noastră”, spune primarul comunei Rășinari, Bucur Bogdan. ”Este de fapt o propunere pentru turiști, un itinerariu destul de detaliat al lucrurilor pe care le poți face în țară, pe această rută. Sunt detalii legate de puncte culturale, turistice, locuri de cazare și de masă”, explică primarul.

https://www.turnulsfatului.ro/uploads/media/2020/12/17/ruta-portile-transilvaniei-t1rx.pdf

Județul Sibiu în șase zile

În prima zi se propune un traseu Drăguș - Cârța – Cârțișoara – Arpașu de Sus – Bâlea – Avrig, de 125 km, cu vizite la Abația Cisterciană de la Cârța, vizită la Muzeul Badea Cârțan, cu un dejun la Păstrăvăria Albota și un drum pe Transfăgărășan. Se propune o cină și o cazare la Avrig, la Palatul Brukenthal, iar a doua zi, turiștii o iau spre Tălmaciu, Râu Sadului, Cisnădie, Cisnădioara și Rășinari. În total 80 de kilometri în care nu se ratează Cetatea Cisnădioarei, Cisnădia și un prânz la o stână turistică în Râu Sadului.

Traseul din a trei zi e mai scurt: 40 de kilometri: Rășinari- Păltiniș – Rășinari. Prânz cu degustare de brânzeturi, vizită la Muzeul de Etnografie Rășinari și cazare în pensiunile din zonă. În ziua a patra din județ se merge pe traseul Gura Râului, Sibiel, Orlat, Săliște, Tilișca. Se vizitează satul, barajul și Ecomuzeul din Gura Râului, la Sibiel se propune Muzeul Icoanelor de Sticlă, iar la Tilișca, atelierul de cojoace. 

Ziua a cincea continuă pe traseul Poiana Sibiului, Jina, Miercurea Sibiului, Apold și Rășinari. 80 de kilometri de mers prin Mărginimea Sibiului, și este programată să cadă într-o zi de duminică. ”Astăzi, în fiecare duminică se organizează aici târgul săptămânal. Este o ocazie bună de a cunoaşte oamenii locului, cu bucuriile şi necazurile lor, dar şi tradiţiile locale. O zi cu totul specială pentru sat este 19 septembrie, când, Poiana sibiului se transformă într-un adevărat centru al „comerţului cu oi şi berbeci”. Păstori din ţara întreagă vin la târg, negociază, vând şi cumpără animale şi îşi pregătesc turmele pentru iernat”, scrie în prezentarea detaliată a programului.

 Ziua se continuă în Jina, la producătorii locali și la Muzeul Pastoral Jina, iar mai apoi, în Apoldul de Sus se vizitează muzeul landlerilor. Ziua a șasea este dedicată Rășinariului, Ocnei Sibiului și Municipiului Sibiu cu oprire obligatorie în Muzeul ASTRA și la lacurile de la Ocna. Ultima zi în județ este dedicată municipiului Sibiu și se propune un tur ghidat din care să nu lipsească atracțiile principale ale orașului.

Plecarea din județul Sibiu se face pe traseul Sibiu – teaca- Herina – Parva, 255 de kilometri pe un drum al vinului, către Bistrița Năsăud.

A 52-a Rută Cultural Turistică recunoscută oficial în România

Pe lângă obiectivele din Sibiu, se mai propune Piaţa Sfatului, Biserica Neagră, Biserica Romano-Catolică Sf. Petru şi Pavel sau Bastionul Ţesătorilor din Braşov, Centrul Istoric din Bistrița, Biserica Evanghelică şi Casa Argintarului din Bistriţa. Acestea, alături de multe altele, vor putea fi valorificate inclusiv prin intermediul agenţiilor de turism din ţara noastră şi nu numai, ca parte unor pachete de servicii de călătorie, anunță inițiatorii programului. În acest moment, sunt 52 de Rute Cultural Turistice recunoscute oficial în România, în baza Acordului Parţial Extins, privind Rutele Culturale Certificate de Consiliul Europei.

Se așteaptă ca aceste rute să fie funcționale de la vară, atunci când pandemia va fi la un nivel la care turismul să se poată desfășura în deplină siguranță.

Vizualizari: 2576

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Teofan Zacuscă

Acum 4 luni

Faina biserica...pacat ca e monument si ce n-au reusit comunistii sa distruga, au distrus globalistii. Oamenii care s-ar fi rugat si ar fi trait in satele alea, sunt la sters de podele prin Germania, Italia, etc.
Raspunde

Valahia Etern izvor de romanism

Acum 4 luni

Ia mai terminati cu separatisme si cu transilvanismele voastre false si inexistente! Romania inseamna Oltenia, Moldova si romanii din Ardeal care i-am salvat din robia imperiului care a distrus tot! Sa spuneti bodaproste ca vorbiti limba stramoseasca si aveti ce pune pe masa! Cine este roman este roman, nu alte natii!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus