Primăria Sibiu a montat vineri, la inițiativa polițiștilor rutieri, un limitator nou de viteză în curba unde se întâlnește strada Andrei Șaguna cu Șoseaua Alba Iulia.
”Dispozitivul a fost instalat în cursul acestei zile cu scopul prevenirii producerii de evenimente rutiere pe fondul vitezei excesive sau neadaptate pe un tronson de drum în curbă deosebit de periculoasă la stânga, semnalizată ca atare, unde conducătorii auto au obligația de a circula cu o viteză de maxim 30 km/h, conform prevederilor legale”, explică reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Propunerea polițiștilor Biroului Rutier Sibiu vine în urma analizei efectuate asupra dinamicii evenimentelor rutiere înregistrate pe tronsonul în cauză, constatându-se că principalul factor de producere a evenimentelor îl constituie viteza excesivă sau neadaptată, îndeosebi în condiții de carosabil umed, indiferent de sezonul cald sau rece. De altfel, de la începutul lunii noiembrie până în prezent, în zonă s-au produs 5 tamponări soldate atât cu avarierea autovehiculelor, cât și cu avarierea semnalizării rutiere existente și îngreunarea circulației.
”Reamintim că o conduită preventivă la volan generează o deplasare ferită de pericole, pentru cei aflați în vehicule și pentru pietoni deopotrivă, și ne exprimăm convingerea că această măsură de instalare a limitatorului de viteză va crește gradul de siguranță a participanților la trafic”, mai arată Poliția.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Administrație
Telefon:
0724 605 815
Ultimele comentarii
Acum 11 minute
Q
Acum 15 minute
Newman
Acum 45 minute
Ron
Acum 1 oră
Eu
Acum 2 ore
Emil