Biletul prin care o amenința pe casierița unei case de schimb valutar că dacă nu-i dă banii, îi va da foc, l-a trădat pe egipteanul Raafat Mahmoud Elsaid Ayya. Mesajul era scris folosindu-se de o traducere realizată prin intermediul Google translate.
În 22 decembrie, egipteanul a intrat într-o casă de schimb valutar din Ploiești, cu un bidon de benzină, cu intenția de a jefui. Ca să le determine pe angajate să-i dea banii, le-a întins un mesaj scris de mână cu multe greşeli. Egipteanul a stropit interiorul casei de schimb valutar cu benzină și i-a dat foc. Poliţiştii şi-au dat seama că nu este român şi l-au prins în scurt timp. ”Solicitarea iniţială a acestuia a fost printr-un bileţel olograf, ulterior solicitând şi verbal prin cuvinte simple remiterea sumelor de bani. Motivul, adică ce reiese din datele de anchetă, motivul pentru care a săvârşit fapta, sunt de natură pecuniară”, spune Alexandru Rizea, comisar-șef la Poliţia Ploieşti, citat de stirileprotv.ro. Individul s-a oprit inițial la o benzinărie, pentru a umple un bidon cu combustibil, iar camerele de supraveghere au surprins momentul. Câteva minute mai târziu a dat atacul. „A turnat pe geam, adică a turnat mult prin sertare şi la mine şi la colega şi pe sub uşa, de colo-colo, ca să facă o perdea şi a scos o brichetă şi a dat foc, nici două minute nu a durat. Norocul nostru că s-a deschis cu cartela magnetică şi am ieşit afară, am ieşit prin foc. Era o doamnă în faţă care ne-a ţinut uşa, ca a auzit că am ţipat şi ne-a luat foc părul, am ieşit prin foc”, a descris atacul angajata casei de schimb valutar. Egipteanul nu a reușit să fure nimic și a fugit.
Păcălit să vină în Sibiu, să lucreze pe șantier
Raafat Mahmoud Elsaid Ayya este unul dintre ei 45 de egipteni şi tunisieni care în luna aprilie a anului trecut au protestat la Sibiu, pentru că firma de construcţii la care lucrau le-a suspendat contractele şi nu le-ar fi dat ultimele salarii. Oamenii au ajuns să fie hrăniți de Crucea Roşie, după ce au rpmas fără bani și aflându-se în imposibilitatea de a se întoarce acasă. „Familia mea din Egipt nu are niciun ban. De trei luni de zile stau fără niciun ban. Am fost la biroul de emigrări, la ambasadă, nu pot să ne ajute cu nimic legat de acest contract de muncă. Nu ne poate ajuta nimeni, am nevoie de salariul meu, de permisul de muncă, am plătit mulți bani”, spunea Raafat Mahmoud Elsaid Ayya, anul trecut. Muncitorii au povestit atunci că au plătit mii de euro comisioane ca să obţină un loc de muncă în România.
Bărbatul este acum arestat preventiv pentru tentativa de tâlhărie şi distrugere.
Aduși de o firmă din București să lucreze în Sibiu. ITM le-a recomandat să dea în judecată angajatorul
Egiptenii au ajuns la Sibiu printr-o firmă din București care i-a plasat la o firmă de construcții din orașul nostru. Când a venit pandemia firma a uitat de ei și nu i-a mai plătit. Oamenii, care au contracte reale, s-au adresat Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, însă de aici solicitarea s-a transmis mai departe la București, pentru că acolo e angajatorul inițial. ITM București le-a recomandat să își caute dreptatea în instanță.
Despre cum trăiau în Sibiu muncitorii egipteni, puteți citi aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 13237
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Laur
Acum 8 ore
Adrian
Acum 9 ore
Cornel Sibianul
Acum 9 ore
Q
Acum 9 ore
Max