Luna ianuarie a fost a patra ca intensitate a pandemiei, în județul Sibiu. S-au înregistrat în această lună 1.482 de cazuri noi, 66 de decese, iar 1.534 de persoane au fost declarate vindecate. Media infectărilor zilnice în ianuarie a fost de 50,25 de cazuri, mult sub ce se întâmpla în noiembrie (248), octombrie (110) și decembrie (91). Cu toate acestea, media din ianuarie a fost dublă față de septembrie (25 de cazuri zilnice). Același lucru se poate vedea și prin prisma persoanelor decedate: 66 în luna care tocmai s-a încheiat, 212 – noiembrie, 164 – decembrie, 90 – octombrie. Rata mortalității în situația cazurilor de Covid se menține ridicată: 4,52%, însă sub 5,79% realizată luna trecută.
44 de cazuri noi în ultimele 24 de ore
Cifrele de astăzi prezentate de Instituția Prefectului arată o creștere semnificativă față de data precedentă. Rata de infectare a fost de 37,6%, una din cele mai mari din ultimele două luni. Față de ieri, numărul pacienților internați în spitale a crescut cu 20, iar alte două paturi au fost ocupate în plus în secțiile ATI.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 18496 de persoane, dintre care în ultimele 24 de ore 44 de persoane. Până la data curentă au fost vindecate 13325 de persoane, iar 654 persoane au decedat, dintre care o persoană în ultimele 24 de ore, din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 151 de persoane, dintre care pe ATI 21 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 117 de teste.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1168 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 339 persoane în izolare la domiciliu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , statistica , cazuri , covid , coronavirus , teste
Vizualizari: 1428
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Z
Acum 1 oră
Mda, ipocritii continua cu minciunile
Acum 3 ore
Gen
Acum 4 ore
Eu
Acum 4 ore
Lecx