Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
15°C

Noul Regulament pentru taxa de salubrizare din Sibiu va fi supus votului vineri

Noul Regulament pentru taxa de salubrizare din Sibiu va fi supus votului vineri

Consilierii locali ai Sibiului au fost convocați pentru o ședință extraordinară în cursul zilei de vineri, în vederea dezbaterii și adoptării Regulamentului de instituire și administrare a taxei de salubrizare în municipiul Sibiu.

Varianta de Regulament pe care o propune Primăria Sibiu în urma discuțiilor din ultimele săptămâni nu a fost transmisă, însă, consilierilor locali chemați să o dezbată și voteze. Nici pe site-ul Primăriei Sibiu la ora redactării acestei știri nu au fost publicate convocatorul și proiectul de hotărâre care urmează a fi supus votului peste două zile, mai precis pe 5 februarie 2021.

Proiectul de regulament prezentat public la mijlocul lunii decembrie a anului trecut a generat nemulțumiri nu doar în rândul sibienilor, ci și opoziție din partea partidelor reprezentate în Consiliul local Sibiu. Cu excepția FDGR, atât USR PLUS, cât și PNL și, mai apoi, PSD s-au poziționat împotriva variante prezentate. Nemulțumirile au fost generate în primul rând ca urmare a creșterii acestei taxe cu 325% față de anul trecut, pentru persoanele care locuiesc singure. Asta în contextul în care, prin schimbarea modului de calcul în funcție de volumul și frecvența colectării, în cazul imobilelor locuite de mai mult de patru persoane, taxa de salubrizare scade față de anul trecut.

Urmare acestor nemulțumiri exprimate public și după consultarea publică în cadrul căreia a avut loc și o dezbatere on-line, Primăria a emis acum două zile un raport. Conform căruia, modificările care urmează a fi aduse proiectului de Regulament prezentat din decembrie ar fi acordarea unor reduceri de la abonamentul Practic pentru imobilele în care locuiesc una sau două persoane. Care vor fi aceste reduceri și cum vor fi acordate, însă, nu a fost detaliat. Abonamentul Practic (cu o valoare propusă la 430 de lei pe an și 26 de ridicări ale recipientelor cu deșeuri reziduale) va fi impus tuturor sibienilor. Ei vor putea opta din acest an pentru abonamentul Maxi (490 de lei pe an, 36 de goliri ale recipientelor cu deșeuri reziduale). Pentru abonamentul Eco (346 de lei pe an, 12 goliri ale rezidualului), sibienii vor putea opta abia din 2022, potrivit proiectului de Regulament întocmit anul trecut.

În cadrul dezbaterii organizată în format on-line și moderată de Lucian Mândruță, reprezentanții Primăriei au promis și faptul că nu vor mai percepe taxe pentru imobilele declarate nelocuite. Raportul publicat luni nu face, însă, nicio referire la această situație.

Citește și Rezultatul dezbaterii pe taxa de salubrizare: nicio propunere admisă, cu excepția reducerilor pentru imobilele cu una sau două persoane

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 2070

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus