Claudiu Năsui, ministru USR al Economiei, a declarat în cadrul unui interviu acordat DCNews, legat de bugetul pe anul 2021, că există mari probleme legate de deficit. ”Eu sper să facem lucrurile cât mai rapid. Problemele sunt foarte mari, pentru că o problemă mare pe termen scurt a României este deficitul economic, un deficit foarte mare.” a spus Claudiu Năsui. Întrebat dacă se vor încadra în deficitul de 7%, răspunsul său a fost: ”Sper că da, sper pentru România”, scrie DC News. ”Faptul că statul cheltuie bani, pe care nu-i are, are consecințe. Faptul că facem lei și că BNR va mări masa monetară, adică tipărește lei ca să fie suficient se traduce în inflație, în cursuri de schimb ridicate. Asta înseamnă că sărăcim cu toții. Nu este o soluție bună, nu e optimă. Poate o face o dată pentru că e criză, a început un război, a picat un meteorit, avem o pandemie, bun, fac și alte state, împreună, dar nu e o soluție durabilă să avem deficite atât de mari. În principiu, ar trebui să fim pe zero” a explicat Claudiu Năsui, ministru al Economiei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: economie , USR , deficit
Vizualizari: 1374
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Un cititor
Acum 3 ore
Xxx
Acum 4 ore
Iwebvdm
Acum 5 ore
Emil
Acum 6 ore
Dan