Cu o lungime de aproape trei km, vechiul drum din Păltiniș care face legătura între zona schitului și clădirea telescaunului a fost scos la licitație în vederea modernizării. Bugetul alocat acestui contract de lucrări este de 17 milioane de lei, cu tot cu TVA.
În afară de modernizarea drumului și amenajarea trotuarelor, aleilor, precum și a acceselor laterale, contractul presupune și amenajarea de lucrări de colectare a apelor pluviale, de modernizare a rețelelor hidro-edilitare. Drumul va fi iluminat cu lămpi LED – montate pe peste 140 de stâlpi, vechea rețea urmând a fi dezafectată.
”Zidul de sprijin existent din zidărie de piatră va fi demolat și se va executa un zid de sprijin pe o lungime de 192 de m, pe partea dreaptă a străzii Oncești”, se arată în caietul de sarcini, care prevede realizarea a două astfel de sisteme pe traseul străzii.
Pe vechiul drum vor fi amenajate și locuri de parcare. Caietul de sarcini nu centralizează, însă, și numărul acestora. ”De o parte și de alta a străzii proiectate, acolo unde a permis terenul se vor realiza spații de parcare longitudinale și perpendiculare”, scrie în caietul de sarcini.

Sursa foto: Documentația de atribuire a contractului
Premieră: Primăria vrea să termine rapid licitația
Durata de execuție a lucrărilor cerută prin caietul de sarcini este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, pentru care este solicitată o garanție de cinci ani.
Termenul de depunere a ofertelor a fost fixat pentru 4 martie 2021. Spre diferență de celelalte proceduri de achiziție lansate de Primăria Sibiu în ultimii ani, de această dată administrația locală și-a propus să finalizeze licitația mult mai repede decât de obicei. Funcționarii Primăriei și-au asumat că vor finaliza evaluarea ofertelor depuse în cel mult o lună (de obicei, termenele asumate în astfel de proceduri sunt de aproximativ șase-șapte luni, mai apoi prelungite la aproape un an sau chiar mai bine).

Sursa foto: Google Street View (asemeni fotografiei principale)
Modernizarea vechiului drum din Păltiniș este o lucrare promisă de Primăria Sibiu din 2017, an la începutul căruia au fost alocate fonduri bugetare pentru această lucrare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: drum vechi , Paltinis , modernizare
Vizualizari: 4114


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Cg
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Haha
Acum 3 ore
Nimic nou
Acum 3 ore
Vivi Dragan