Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

VIDEO Scumpiri pentru 73% dintre sibieni: noua taxă de salubrizare, aprobată de majoritatea PNL-FDGR

VIDEO Scumpiri pentru 73% dintre sibieni: noua taxă de salubrizare, aprobată de majoritatea PNL-FDGR

Cele șase voturi ”împotrivă” exprimate de consilierii locali USR PLUS și, respectiv, PSD au reprezentat votul minoritar în Consiliul local Sibiu pe subiectul noii taxe de salubrizare. Majoritatea formată din PNL și FDGR a adoptat vineri după-amiaza Regulamentul pentru această taxă în forma prezentată în urmă cu două zile.

Conform taxelor propuse prin noul Regulament adoptat azi, dar care intră în vigoare de la începutul aceste săptămâni, 73,9% dintre sibieni vor plăti din acest an taxe mai mari pentru salubrizare.

În aceste procente intră cei 21.829 de sibieni care au declarat (până anul trecut) că locuiesc singuri și cei aproximativ 44.500 de sibieni care au declarat că locuiesc câte doi într-un imobil. Aceștia vor avea de plătit anul acesta o taxă anuală de salubrizare de 192 de lei (pentru cei singuri), respectiv de 384 de lei (pentru cei care locuiesc câte doi). Adică taxe cu 45,45% mai mare decât anul trecut.

Pentru alți aproximativ 29.000 de sibieni care au declarat până anul trecut că locuiesc câte trei într-un imobil, creșterea taxei ca urmare a adoptării noului regulament este de 27,27%. Ei vor avea de plătit 504 lei (abonamentul Practic), față de 396 de lei – anul trecut. 

Ceilalți 26% dintre sibienii care au plătit până anul trecut taxa de salubrizare vor achita din acest an taxe mai mici, conform noului Regulament. Aproape 5% este scăderea pentru cei care locuiesc câte patru, aproape 24% este scăderea taxei pentru cei care au declarat că locuiesc câte cinci și cu peste 36% scad taxele pentru cei care au declarat că locuiesc câte șase.

Adoptarea noului Regulament a avut loc în cadrul unei ședințe extraordinare în cadrul căreia reprezentanții fiecărei formațiuni politice reprezentată în Consiliul local a avut ceva de argumentat. 

Liberalii au cerut termene

Prin vocea lui Adrian Bibu, liberalii au cerut un calendar precis al modernizării platformelor publice pentru colectarea deșeurilor. Platforme care, în lipsa unei infrastructurii de măsurare a cantităților depuse și de monitorizare a corectitudinii selectării deșeurilor nu vor asigura posibilitatea implementării echitabile a principiului ”Plătește pentru cât arunci”, pe care se bazează noul Regulament.

Marian Popa, directorul Serviciului de salubrizare din cadrul Primăriei Sibiu, a arătat că, în cursul zilei de joi, a fost depus un proiect la Agenția de Dezvoltare Regională Centru pentru obținerea unei finanțări de aproximativ 16 milioane de euro. Bani cu care să fie modernizate mai bine de 300 de platforme publice din oraș. 

Dacă va primi finanțarea, acest proiect – se angajează reprezentanții Primăriei – va fi implementat într-un termen de 18 luni (termen nerealist având în vedere timpii extrem de îndelungați necesari administrației sibiene pentru implementarea proiectelor din fonduri nerambursabile).

Dacă nu va fi obținută finanțarea prin cererea depusă la ADR Centru (cerere care nu are, deocamdată, un termen de răspuns), administrația sibiană speră să realizeze modernizarea infrastructurii platformelor publice tot din fonduri europene. Dar din cele care ar urma atrase de Consiliul Județean, printr-un proiect care vizează întregul județ. Pentru acest din urmă proiect nu au fost anunțate termene.

FDGR: ”e mai puțin decât un pachet de țigări”

Paul Mezei, din partea grupului de consilieri FDGR, a îndemnat aleșii locali să voteze noul regulament care, în opinia formațiunii care o susține pe Astrid Fodor, nu are un cuantum care să ridice probleme.

”M-am uitat un pic, am studiat și am constatat un fapt: la 16 lei pe lună pentru o persoană se ajunge la patru ridicări. Am ajuns ca acest cost să fie mai mic decât un pachet de țigări. Eu zic că putem merge înainte să ne asumăm acest Regulament”, a îndemnat Paul Mezei.

USR PLUS: ”cetățeanul nu poate alege”

Diana Mureșan, liderul de grup al consilierilor USR PLUS, a arătat că formațiunea pe care o reprezintă se opune acestui regulament. Atât pentru că în noua versiune timpul de consultare a fost de nici două zile, cât și pentru că principiul ”Plătește pentru cât arunci” nu poate fi respectat la Sibiu din cauza lipsei unei infrastructuri modernizate.

”Lipsa infrastructurii este vina administrației locale, nu a cetățeanului. Și nu vorbim de faptul că s-au făcut schimbări la nivelul conducerii administrației, ci vorbim de aceeași administrație de mult timp. În plus, o entitate care oferă servicii trebuie să ofere posibilitatea de a alege pachete diferite. Ori, cetățeanul sibian nu poate alege acum, toată lumea primește același abonament din start, abonamentul «Practic». De asemenea, regulamentul nu încurajează cetățenii să sorteze gunoiul. Noi nu o să putem vota Regulamentul așa cum este prezentat azi”, a spus Diana Mureșan.

Toți sibienii vor trebui să plătească din acest an abonamentul Practic (cu reduceri pentru imobilele cu una sau două persoane) pentru că administrația locală se teme că nu va reuși să strângă sumele necesare pentru a acoperi cheltuielile estimate a fi generate în acest an (aproximativ 38 de milioane de lei). ”A fost propusă această variantă cu abonamentul Practic, constrânși de deficitul fiscal pe care l-am avea dacă toată lumea ar trece la Eco și raportat la gradul de colectare selectivă pe care îl avem, de doar 26%”, a explicat Marian Popa, directorul Serviciului de salubrizare.

PSD: taxele nu au crescut până acum din motive electorale

”Nu e vorba de patru ridicări la 16 lei, ci de trei ridicări, a patra e pe bani, deci mai scump decât un pachet de țigări, domnule Mezei”, a fost replica dată de consilierul local Cătălin Stanciu, președintele organizației municipale a PSD. El a explicat că cele două voturi ale PSD în Consiliul local vor fi împotriva noului Regulament deoarece, în ciuda ”creșterii reale” a tarifelor, la un calcul efectuat de el rezultă că oricum nu vor fi colectate sumele necesare pentru a acoperi cele 38 de milioane de lei estimate a costa anul acesta serviciile de colectare, transport, depozitare, sortare și compostare a deșeurilor din municipiul Sibiu.

„Pe lângă faptul că venim cu o majorare substanțială, rămânem cu opt milioane pe care nu le colectăm. Modul în care ați gestionat problema este defectuos. Creșterea taxei trebuia făcută etapizat, dar se face acum brusc, după ce anul electoral s-a încheiat. Trecem peste elementul celor două campanii electorale care ar fi fost influențate dacă aceste taxe s-ar fi mărit de mai demult”, a declarat Cătălin Stanciu.

El a amintit și chestiunea celor aproape 50.000 de sibieni care nu au plătit în ultimii ani taxa de salubrizare, fără ca administrația locală să îi poate identifica și obliga să plătească. 

”Un număr mic de persoane suportă costul pentru toți și azi le punem tot acestora în cârcă toate costurile la nivel municipal”, a mai spus Cătălin Stanciu.

Citește și Noua variantă a taxei de salubrizare: abonamentele cresc și mai mult, la fel și costurile suplimentare. Au apărut și amenzile­

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 6780

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

35 comentarii

Marcian Radu

Acum 3 ani

Sa astepte sa mai selectez eu gunoiul...
Raspunde

Sibian Nesasificat

Acum 3 ani

Gunoaie ordinare de penelisti si sasi trogloditi!!! Meritati sa fiti la lada de gunoi a istoriei!!! Ati reusit sa ingropati orasul asta! Va dau in scris ca daca nu ar fi prostia, obedienta si comoditatea sibienilor, FDGR nu va mai da niciodata primar in viitorii 1000 de ani si PNL nu va mai avea niciodata majoritatea! Uitati-va la fetele lor de analfabeti si incompetenti! Scarba!
Raspunde

Nick Nemer

Acum 3 ani

De unde esti de sti asa de bine cum e cu" prostia, obedienta si comoditatea sibienilor". Daca ai fi sibian "prost" nu te_ai fi prins cum devine chestia. Ca sa-ti dai seama ca esti prost iti trebuie minte multa. Nu ?
Raspunde

Teo 1

Acum 3 ani

Incepand de azi nu voi vota fdgr si pnl in viata mea,Acest consilier mezei, reduce totul la un pachet de tigari,netinand cont ca aceasta suma este pentru unii cu venituri mici,contravaloarea catorva paini care in cazul maririi taxei ,nu le vor mai putea pune pe masa.Rusine pnl si fdgr!
Raspunde

Robin Hood

Acum 3 ani

Adoptați marirea taxelor. Și pe urmă băgați gogoși cu: vom face, vom drege, vom construi, vom amenaja. Fără termene, fara planuri.. cu un PowerPoint cu 5 slide-uri pe care nici data de azi nu ați trecut-o !!! Mai profesioniștilor, mai managerilor.. sunteți praf! Vina e a cui v-o votat.
Raspunde

Andrei S

Acum 3 ani

"Multumesc" celor care au votat PNL si pe tanti Astrid ca primar, ne-asteapta 4 ani "frumosi" ... Ar fi interesant daca TS ar face o comparatie intre taxele de salubritate care va trebui sa le platim la Sibiu si a altor judete din regiune ca Cluj, Brasov si Alba.
Raspunde

Cristian Sibian

Acum 3 ani

Hai sa va spun eu taxa stabilita in Bucuresti,sector 2,la 2 statii de Arena Nationala(asta ca reper...),unde imi locuiesc copiii. I-am intrebat ca sa stiu pt comparatie.. In 2019-9,5 lei. In 2020-taxa stabilita pt cei care au dorit sa selecteze CORECT gunoiul ,1 leu/an ,deci simbolic. Si nu am gresit tastele fratilor.Dar si amenda pe masura daca esti nesimtit si arunci haotic... In 2021,incepand cu luna martie se propune 21,5 lei/persona.
Raspunde

Jeguri Umane

Acum 3 ani

Oare Paul Mezei stie ca si copiii sunt persoane si un copil are o alocatie de 167 RON/luna. Un copil plateste 10% din alocatie pe gunoi pentru niste gunoaie umane. Ce cauta dl Paul Mezei in masina cand ar trebui sa fie atent la sedinta? E ca si cum pompierul se duce in timpul serviciului la cumparaturi sau solar!
Raspunde

Cata Nesimtire !

Acum 3 ani

Cat tupeu pe neispravitul fdgr sa argumenteze cu pretul pachetului de tigari! d-le Mezei dati-va demisia urgent si dispareti in munti impreuna cu fodor si ceilalti pioni fdgr si pnl. Sunt multi pensionari in Sibiu cu pensia minima de 800 de lei (cam 1,3 pachete de tigari pe zi – ca sa intelegeti) Si veniti dvs. sa-I persiflati cu atata tupeu ??
Raspunde

Sibian Sibian

Acum 3 ani

Sa va fie rusine! Daca inainte de alegeri s-ar fi pus problema majorarii taxei, toti ati fi sarit ca interesele cetatenilor sunt mai importante si v-ati fi amintit de bietii pensionari care traiesc din pensii de nimic! Dar din moment ce v-ati atins obiectivul, alte interese sunt mai importante, nu-i asa? Ar fi interesant de stiut cine este proprietarul SOMA de voteaza PNL -FDRG in deplina intelegere? Iar noi suntem din nou fraierii vostrii, pentru inca patru ani!
Raspunde

Adi Adi

Acum 3 ani

Îl punem gunoiul in saci și la fodor la poarta cu el
Raspunde

D B

Acum 3 ani

Şi uite aşa ne-au cuminţit. Iar noi o să ne ducem în continuare spăşiţi gunoiul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ba o să zicem şi "Sărutmâna" că încă binevoiesc să mai trimită o maşină să îl ridice. Iar abureala cu noile platforme e praf de copt în ochii fazanilor care încă mai au timp să creadă vreo iotă ieşită din gura unor astfel de ipocriţi. Îţi mulţumim iubit partid (oricare) că ne-ai călit şi ne-ai scos democraţia din cap!
Raspunde

Toma Toma

Acum 3 ani

Multumim Primaria Sibiu!Multumim PNL!Multumim FDGR!In numele familiilor de o persoana si de doua persoane!Ati dovedit acum ca sunteti adevaratul gunoi al sibienilor!N-am crezut niciodata ca voi regreta PSD-ul!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@ Marcian Radu

Acum 3 ani

Pai d'aia platesti atat! Ca tu si alti 70% dintre mandrii sibienii arunca aiurea! Degeaba te superi ca magaru' pe sat, bourene!
Raspunde

Cosmin D.

Acum 3 ani

Dar pe ei cine ii selecteaza?
Raspunde

Mine Mine

Acum 3 ani

Stimati concetateni, uitati-va la art. 162 din Codul Administrativ ! Putem demite primarul prin Referendum daca ne-a nesocotit interesele! Se trimit adrese la Prefectura si...la cererile a 25% din populatia cu drept de vot...trebuie sa organizeze Referendum. Nu e greu! Ei au mers pe ideea: multi, dar prosti! Sa le aratam ca suntem multi, dar destepti! Pana cand MONOPOL???!!! Nu cred ca va mai fi atat de votata! REGRET AMARNIC CA AM VOTAT—O!
Raspunde

Kokos Kokos

Acum 3 ani

Pe grupul de Facebook "Stop triplarea taxei de salubritate!!Sibiu!!" oamenii deja au început strângerea de semnături. Intrati acolo și descărcați și distribuiti formularele.Haideti sa le aratam ca suntem mai deștepți ca ei!
Raspunde

Apolitic W

Acum 3 ani

Imi pun o intrebare , sa presupunem ca prin referendum este demisa d-na Fodor, cine va fi in poleposition ... surpriza BIBU , care a votat cu ambele maini regulamentul si care este cunoscut ca un pupincurist de marca pentru doamnele PNL -iste Din pacate toata lumea pune tunurile pe Fodor. Eu cred ca nu-i principalul vinovat. Principalul vinovat este Adieco condus de Daniela Campean care nu isi face treaba de a proteja interesele cetatenilor in relatia cu SOMA. As vota o inititativa cetateneasca de desfiinta aceasta asociatie.
Raspunde

Sasu Habarnam

Acum 3 ani

PNl, FDGR, aceeasi mizerie! Soma a venit la noi, sa ne inece in gunoi! Iar noi cu Cimpean in frunte, vom avea esecuri multe!
Raspunde

Ion Ion

Acum 3 ani

Degeaba ne agitam. Astora oricum nu le pasa. Ca dovada au marit si mai mult sumele la a doua propunere. Defapt nu politicienii de la Pnl si sași au votat ci tot sibienii, cand au fost la vot. Asta s-a votat, inca 4 ani de distracții.
Raspunde

Che G

Acum 3 ani

Suntem un sat de OBEDIENTI ! PUNCT
Raspunde

Eu Acelasi

Acum 3 ani

@Mine Mine, acum e cam tarziu sa mai facem ceva...daca nu au mers la vot crezi ca ii mobilizezi pe 25% din ei pentru referendum?...sibienii sunt prea comozi. 4 ani o sa platim mai mult si poate la urmatoarele alegeri o sa votam cu bagare de seama....asta daca nu ne obisnuim pana atunci cu taxa asta si uitam supararea, cum se va intampla cel mai probabil.
Raspunde

Niko Nik

Acum 3 ani

In sectorul 3 Bucuresti nu se plătește taxa de salubritate!!! Asta înseamnă sa fii primar si sa ai grija de cetățeni.
Raspunde

Asta Inseamna

Acum 3 ani

sa iti fie dor de comunism!
Raspunde

Nemer Nick

Acum 3 ani

Sigur ca da, primarul aduce bani de la el de acasă sau firma de salubritate muncește moca.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

De Ras

Acum 3 ani

Se pare ca toti asistatii s-au adunat pe forumul asta si se dau de ceasul mortii ca platesc 190RON / an, adica 15 RON/luna, adica 3 (TREI) EURO / luna ca cineva strange gunoiul dupa ei. Ia puneti mana si gatiti mai mult (ca sa nu mai auncati tone de caserole de plastic si pungi de hartie) puneti-va filtre la chiuveta si beti apa de la robinet (ca sa nu mai aruncati tone de sticle) faceti-va compost si aruncati-l in parcuri si abia apoi plangeti-va ca pentru 15 (CINCISPREZECE!!!) RON vine o masina de 2 ori pe saptamana sa va stranga mizeria. Pentru 3 euro pe luna oamenii isi smulg parul si isi blestema zilele. Cred ca nu suntem intr-o situatie tragica in care aceasta suma sa fie o corvoada. Mai degraba suntem intr-una penibila in care niste taranusi cu pretentii de mari noblili nu sunt in stare 1. sa tina curat in jurul lor si 2. mai bine isi dau banii pe seminte si bere la pet (pe care sa il cilecteze aia de la Soma pe gratis, normal!) decat sa ii dea pe curatanie si igiena. Penibil...
Raspunde

Vasile Gaidarji

Acum 3 ani

Tot ce decretati imperativ ca trebuie facut eu chiar fac. De ce trebuie sa platesc taxe progresiv crescatoare din cauza celor care nu respecta regulile atita vreme cit primaria nu creaza infrastructura necesara respectarii acestora? E usor a scrie versuri..., greu e sa spui ceva constructiv in situatia data.
Raspunde

@ De Ras

Acum 3 ani

Vorbind de asistatii sociali,cred ca te-ai referit la tine,bineinteles?Se vede de la o posta ca faci parte din echipa celor care au alta parere!Mai mult decat banii,in primul rand e vorba de un principiu:de ce sa pretinzi bani mai multi cand tu lucrezi mai putin?Este normal?Ori dupa parerea ta este gresit sa tai sporurile pentru COVID acordate unora din prefecturi care s-au ascuns aproape un an in spatele usilor inchise?Dupa parerea mea,vina cea mare o poarta oamenii din Primarie si nu cei de la SOMA!Sunt consilieri care habar n-au de realitate,problemele si costul vietii foarte multor sibieni cu venituri modeste.
Raspunde

Alexandru Negrea

Acum 3 ani

Aceasta hotarire inseamana moartea FDGR in Sibiu si ascensiunea AUR si PSD.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sibian Parere

Acum 3 ani

Nu cred ca s-a inteles ca abonamentul de salubritate se plateste anual, nu in fiecare luna. Dintr-un calcul simplu, la abonamentul Practic pentru 1 persoana se plateste 16 lei / luna (192 / an). Pentru 4 persoane se plateste 42 lei / luna (504 / an). Sincer, fara sa se supere cineva, eu nu inteleg de unde inversunarea asta. Cred ca multe persoane au impresia ca abonamentul respectiv este pe luna. Sa nu mai zic, ca se plateste jumatate in primele 6 luni iar cealalta jumatate in ultimele 6 luni din an. Sunt persoane care platesc facturi de sute de lei/luna la internet, telefoane mobile, etc. N-am vazut pe nimeni sa faca scandal la usa firmelor private de telefonie. Atata timp cat faci gunoi, nu e normal totusi sa platesti ceva pentru asta ? 16 lei / luna la o persoana e mult ? Pe bune intreb. Pe de alta parte, comunicare slaba din partea primariei. Oamenii nu au inteles despre ce este vorba.
Raspunde

Niko Nik

Acum 3 ani

De cand 16 lei / luna / 1 persoana este egal cu 42 lei / 4 persoane pe luna? Deci 16 egal cu 10,5, bravo națiune.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

De Ras

Acum 3 ani

nu iti mai raci gura de pomana, matematica e grea si oamenii din Sibiu *vrea decat sa sparga banii la mol* in loc sa fie curat in jurul lor. din nou...15RON / luna, 50 de bani pe zi(!), pentru asta e ditamai sezatoare asta cu vaiete aici. bineinteles, Fodor e de vina!
Raspunde

Mihai Mihai

Acum 3 ani

pai... e ok... vor bani mai multi, atunci sa munceasca mai mult! asa e normal... astfel se face ca eu nu mai sortez gunoiul de azi... sa o faca ei ca de aia platesc nu sa le fac eu munca pe banii mei... pai nu!? prea s-au invatat in tara asta sa fure toti...
Raspunde

MARIUS BOZDOG

Acum 3 ani

De cand s-au pus ciuperciile pentru colectare ar fi trebuit sa scada suma. Cam asta ar fi fost ideea. Inainte era plin de masini de la Soma astazi abia le mai vezi, pentru cei care isimai aduc aminte. De ce se practica ideea de a plati unul mai mult pentru celalalt ( vezi doamne asa zis reducere)?
Raspunde

Fumam Taxe

Acum 3 ani

statul ia 16 tigari dintr-un pachet de 20, la asta se referea domnul (pardon golan din moment ce da asemenea exemple) cand da exemplu cu costul unui pachet de tigari vs costul taxei de salubritate. costul tigarilor tot creste, asa vor sa faca si cu taxa de salubritate???
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus