Luni,
15.09.2025
Ceata
Acum
13°C

FOTO - Reportaj la o școală din Sibiu, la trei zile de la începerea semestrului II: „Mai bine cu mască, decât acasă”

FOTO - Reportaj la o școală din Sibiu, la trei zile de la începerea semestrului II: „Mai bine cu mască, decât acasă”

Câtă bucurie în aceste zile să treci pe lângă o școală unde clasele să aibă geamuri deschise, iar zumzet vesel de copii să umple liniștea străzilor dintr-un cartier mărginaș al Sibiului. Astăzi a fost a treia zi de școală față în față a elevilor din ani primari și din ani terminali. La școala Gimnazială Nr.23, situată pe strada Oslo, în cartierul Țiglari, copiii sunt în bănci, numai ochi și urechi la dascălul care le predă. Sunt fericiți, chiar dacă măștile le acoperă gura și nasul. „Mai bine cu mască, decât acasă” au strigat într-un glas. Dascălii îi privesc liniștiți. Și ei, la rândul lor, au scăpat, cel puțin pentru o perioadă, de predarea on line care li se pare o alternativă la a fi în siguranță și sănătoși, dar „seacă, foarte seacă”.

La ora 10.30 elevii Școlii Gimnaziale Nr.23 din Sibiu se află la ore. Cei din clasa a IV-a au ora de Geografie. Pe tablă stau scrise Grupa Centrală și Grupa Sudică a Munților Carpați, iar clasa este plină de culoare și viață. Micuții și-au întrerupt pentru câteva minute ora pentru a povesti cum este să fie, din nou, la școală. Vorbesc toți într-un glas, pentru că toți au același sentiment: unul de bucurie.

„Ne-a fost dor de doamna”, se aude dintr-un colț al clasei. „Și de tablă” a strigat o fetiță „și de băncile noastre” a completat un băiețel și hohote de râs cristalin au umplut locul. Cu toții aveau măștile pe față, dar n-au putut opri muzica râsului lor. On line li s-a părut foarte urât și greu. Un băiețel din ultima bancă spune cu determinare. „Nu mi-a plăcut deloc. Mai ales din cauza internetului. Nu am avut conexiune bună, mergea rău și îmi tot ieșea de pe meet”. Roxana Căpruci, învățătoarea copiilor completează: „Se bloca de multe ori în timpul orelor și nu mă puteam face auzită. Se auzea cu întreruperi. Mă întrebau la nesfârșit la ce pagină, doamna? La ce pagină ați spus? Acum noi am făcut tot posibilul să ne adaptăm, că nu am avut de ales, dar învățământul on line este sec. Mi se pare foarte sec. Mi-a fost dor să-i văd aici, în clasă, să putem interacționa și comunica fără întreruperi. Ne străduim să respectăm măsurile impuse și să suportăm masca, dar e mai bine cu mască decât acasă”.

Copiilor le-a fost dor și unii de alții. În spatele clasei, în ultimele bănci se află Riki și Beto, cei mai buni prieteni, pe numele lor întreg Roberto și Ricardo. Acum sunt fericiți că nu mai sunt atât de departe unul de celălalt. Îi desparte doar distanța impusă de regulile de prevenție, atât.

Învățătoarea lor spune că, în mare parte au reușit să parcurgă materia în on line. O provocare însă a fost predarea la matematică, iar acolo recunoaște că este nevoie ca o parte dintre copii să recupereze.

„Sunt unii copii care nu au putut să se conecteze de la început și de aceea au rămas puțin în urmă. La matematică este situația cea mai gravă, pentru că noi am prins exact împărțirea și înmulțirea în această perioadă de on line. Sunt copii care au reușit să facă față și știu foarte bine să calculeze, deși a fost greu de explicat de la distanță cum să facă împărțirea cu o cifră, cu două cifre, cu numere mari. La copiii la care am avut probleme cu internetul, acolo vom recupera”, spune Roxana Căpruci.

Altă clasă, aceeași bucurie

Alături este clasa a III-a. Și aici sunt tot copii fericiți și bucuroși că o au pe doamna în fața lor. O fetiță mică, firavă, cu ochi pe care masca îi făcea să pară parcă mai pătrunzători spune cu un glas aproape șoptit: „Mi-a fost dor de doamna, de școală și de colegi. On line a fost cam urât și greu. Internetul a mers și m-am putut conecta la ore, iar ce a spus doamna am înțeles oarecum, dar mi-am dorit mult să mă întorc la școală”.

Concluzia este una singură: nu credeau vreodată că le va fi dor de școală. Chiar dacă trebuie să respecte reguli și nu se pot apropia unii de alții, dar, cel puțin sunt împreună, iar predatul și învățatul au căpătat, din nou, sens.  

Dana Țînț este învățătoare la această clasă. „Copiii sunt destul de bine. Am păstrat legătura pe tot parcursul activităților on line, însă revederea a fost dorită tare. Se bucură că s-au întâlnit fizic. Încercăm să ne readaptăm cu mediul școlar. Prea puțini dintre ei au nevoie de recuperare, cel puțin în cazul nostru. La română și la matematică noi am parcurs tot. Ne-am străduit. Bineînțeles că sunt copii care au lucrat în ritmul lor de acasă cu frați care au avut și ei lecții, poate chiar în aceeași încăpere cu ei și atunci a fost mai dificil să răspundă la întrebări, dar, per ansamblu, ne-am descurcat. Unde va fi nevoie vom face și recuperare”, spune ea.  

Pauza, distracție și voie bună pe asfalt proaspăt turnat

S-a sunat pentru pauză, iar copiii ies, în rând, să se bucure de libertatea pe care le-o oferă curtea din spate cu asfalt proaspăt turnat. A fost pus anul trecut, iar acum curtea școlii arată proaspătă și curată. Majoritatea copiilor au și afară măștile pe fețele lor mici, dar râd, sar, și aleargă în aer liber, fără a părea că le pasă.

Alex, Robert și Alin traversează curtea școlii. Ei sunt elevi în clasa a VIII-a. Sunt la fel de fericiți ca și colegii lor mai mici să fie, din nou, la școală.

„Acum putem învăța mai bine față de cum învățam on line. Înțelegem mai bine. Nu pot spune că a fost greu în on line, dar nu prea am înțeles unele lecții. Când suntem cu profesorul în clasă este cu totul altfel. Vedem și partea aplicată a materiei. De această latură am fost privați în on line”, spun ei.

Băieții se bucură și de revederea colegilor. Deși au ținut mereu legătura unii cu ceilalți prin rețelele de socializare, spun că le-a fost dor să fie împreună. La finalul acestui an îi așteaptă un examen greu. Primul cu adevărat important din viața lor. Cu toate că au avut multe provocări până acum, băieții spun că nu au emoții.

„Mergem cu un gând pozitiv și cu lecțiile învățate”, spun ei și nu ai cum să nu-i crezi.

După ce pauza s-a terminat copiii se așază frumos la rând și așteaptă să se spele pe mâini și să se dezinfecteze înainte de a intra la clase pentru următoarea oră.

Fără cabinet medical și cu doi elevi în on line, la cerere

Școala Gimnazială Nr. 23 din Sibiu nu are cabinet medical, dar Patricia Gal, directorul școlii spune că au o asistentă trimisă la școală de la DSP și un spațiu special amenajat pentru izolare. Școala nu a primit încă teste rapide, dar s-a pregătit cu formularele pentru acordul părintelui.

Școala are și doi elevi de clasa a VIII-a care au cerut să învețe, în continuare, on line.

„Avem doi elevi de la clasa a VIII-a care au cerut să facă învățământ on line. Spre bucuria mea cei doi pot urmări lecțiile în timp real. Clasa are un laptop, iar profesorul conectează camera web la oră și copiii urmăresc în direct. În bugetul pe anul viitor am cerut de la primărie fonduri pentru dotarea sălilor de clasă cu camere web și cu tot ce trebuie pentru ca lecțiile să poată fi făcute cu ușurință on line”, spune Patricia Gal.

Copiii respectă regulile, mai greu cu părinții

Parcă nu-ți vine să pleci din școală, dar copiii au ore la care trebuie să se concentreze. Singurele lucruri care aduc o umbră de tristețe sunt amintirea zilelor de dinainte de pandemie. Înainte de pandemie în școală se desfășurau proiecte frumoase, acum s-au oprit, înainte de pandemie copiii aveau colturi de lectură unde puteau și desena, acum nu mai pot pentru că nu mai au voie să-și împrumute creioanele, iar cărțile trebuie dezinfectate dacă sunt atinse, înainte de pandemie școala avea citate motivaționale, acum are și săgeți, linii sau indicații. Va exista însă și un după pandemie. Elevii au înțeles asta și îți dau toată silința să respecte regulile. Cu părinții, însă, este mai greu. La Școala Gimnazială Nr. 13, aflată pe Strada Lungă, aceștia își așteptau copiii fără a ține cont de distanțarea socială. Zeci de persoane stăteau unii în alții, îngrămădiți la intrarea în curtea școlii, pentru a-i aștepta pe micuți.

Părinți așteptând copiii să iasă de la ore la Scoala Nr. 13

Zilele trecute, Monica Muntean, inspectorul școlar general, atrăgea atenția asupra aceluiași aspect.

„Pe mine mă doare foarte mult atitudinea părinților, vă spun sincer. Ieri (n.r. luni 8 februarie) am vizitat două școli și o grădiniță și în cazul a două din ele am ajuns la terminarea activității în zona de învățământ primar și am văzut la părinții care așteptau o totală indisciplină. Erau toți buluc pe poartă. Unii se înghesuiau, unii făceau semne să-și cheme copiii de spuneai că acum, pentru prima dată, este acel copil la școală, iar alții aveau masca sub bărbie pentru a putea fuma. Chiar am stat de vorbă cu ei și le-am spus: vă rog, distanțarea, dați exemplu copiilor. De ce ei să respecte și dumneavoastră nu? Cred că și jandarmeria sau poliția ar trebui să se implice pe zona asta și să vină în perioada în care copiii sunt luați de la școală și să mai intervină și dumnealor pentru această distanțare. Chiar dacă am fost privită urât că am intervenit chiar i-am spus unei mămici că părinții vor fi cei care închid școala și nu copiii”, a spus Monica Muntean.  

 

Părinți așteptând copiii să iasă de la ore la Scoala Nr. 13

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

4 comentarii

Jeanina Dragotă

Acum 4 ani

Despre educație la Sibiu: Ce credeți, de ce la Facultatea de Medicina de la Sibiu se anunță cu doar câteva luni înainte de Admitere că se scoate una din cele două materii...la alegere. Oare cel care a propus și cri care au aprobat s-au gândit la munca acestor copii care învață și iau meditatii cu cel puțin 1 an sau chiar 2 ani înainte ? În interesul cui s-a scos o materie și s- a redus gradul de dificultate al examenului?
Raspunde

Marius Munteanu

Acum 4 ani

E aiurea! Pe vremuri la medicina se dadeau 3 examene, 3 materii. la Sibiu nici de 2 materii nu sunt in stare?! Halal facultate ! S-a facut facultate si aici ca sa-si rotunjeasca doctorii veniturile!
Raspunde

Om Bl

Acum 4 ani

intrebarea e cum ati avut acces in scoala? in perioada asta inteleg ca este interzis...
Raspunde

Bovinizare Intrerupta

Acum 4 ani

Nu care cumva sa se invete copiii de mici, cu libertate, sa se trezeasca si sa realizeze cum functioneaza indoctrinarea, in societatea moderna. Dusi la cresa, apoi la gradinita, apoi la scoala, apoi la munca pentru corporatie cat mai mult, pana se tin pe picioare, sa nu apuce prea multa pensie (exceptie facand cei din sistem care au impus sistemul, de ex judecatorii, militienii, etc), apoi la groapa.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus