În acest weekend am descoperit o nouă investiție de amploare în turismul sibian, am inițiat o discuție despre ce se întâmplă la Bâlea Lac, am aflat care sunt cele mai mari pensii din județul Sibiu și am redescoperit opicile – made by Prada. Acestea sunt câteva dintre principalele știri ale sfârșitului de săptămână la Sibiu.
Andrei Nicola, în vârstă de 35 de ani, s-a întors în România după mulți ani petrecuți în Anglia. Mai întâi a investit banii câștigați în străinătate într-o fermă de vaci de rasă, la Porumbacu de Jos. Ulterior, inspirându-se din modelul fermelor britanice care au restaurant și magazin de desfacere în incintă, Andrei a deschis un parc pentru autorulote, cu dotări de cel mai înalt nivel, și un local unde vinde burgeri din carne de vită Angus, creați cu mâna lui.
Să circuli în coloană cu 5 km pe oră, alături de mașini ce se întind pe kilometri întregi, iar când ajungi în vârf să găsești parcări improvizate, mizerie, dezorganizare și kitsch, nu reprezintă un model de turism sustenabil. Plus problema urșilor atrași de gunoaie, care ajungă să atace oameni. Ar ajuta o taxă?
Cea mai mare pensie din județul Sibiu a pierdut peste 3.000 de lei de la o lună la alta, după intrarea în vigoare a măsurilor guvernului Bolojan, la 1 august. Toate pensiile mari au scăzut în ultima lună. În schimb, pensia medie pe care o primește un sibian obișnuit a crescut cu câțiva lei.
Șoferii din Sibiu care au participat duminică la evenimentul ”Conducere defensivă cu Titi Aur” au avut parte de numeroase experiențe, inclusiv o serie de prezentări ceva mai directe, considerate a fi de impact, ale Poliției Sibiu.
Compania românească Geostud, specializată în geothnică și protecția mediului, a publicat recent concluziile unei vizite în teren, pe șantierul lotului 2 al Autostrăzii Sibiu – Pitești. Geostud a realizat studiile geotehnice pentru loturile 1,2, 3 și 5 ale autostrăzii Sibiu-Pitești, precum și alte autostrăzi din România. Cu ocazia vizitei pe Valea Oltului, specialiștii Geostud au făcut publice câteva detalii mai puțin cunoscute din șantier.
Celebra casă de modă Prada a prezentat recent o pereche de pantofi pentru femei, ce par foarte similari, din multe puncte de vedere, cu opincile românești. Culoarea, forma, croiala, textura, numeroase detalii reprezintă un argument pentru a reunoaște sursa de inspirație.
Peste 70% din carnea de porc pe care o găsim în magazinele din Sibiu provine din Spania, Germania sau alte țări ale Uniunii Europene. Asta în condițiile în care lângă Avrig funcționează ferma Premium Porc, unde cresc zeci de mii de capete. În plus, furajele pentru hrana porcilor sunt aduse din Moldova, de la sute de kilometri distanță, deși în județul Sibiu există una dintre cele mai moderne fabrici de furaje din țară. Despre aceste detalii am stat de vorbă cu Rareș Popelca, director în cadrul companiei Premium Porc.
După ce Sibiul a înregistrat în ultima perioadă un val de accidente provocate de trotinetiști, inclusiv unele foarte grave, consilierul local Adrian Bibu are o ieșire publică și cere părerea sibienilor în vederea interzicerii parțiale a trotinetelor în Sibiu.
Publicația britanică The Sun, una dintre cele mai citite din Anglia, pune Sibiul pe prima poziție în topul orașelor ieftine care merită vizitate în această toamnă.
Invitat sâmbătă la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a fost despre cum influențează propaganda rusă percepția publică în România și cum demontează spcialiștii din minister știrile false. Printre exemplele date de ministru se numără inclusiv exercițiul de mobilizare programat săptămâna viitoare la Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 162
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
V.
Acum 3 ore
Coste s
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Sibian