Joi,
02.02.2023
Innorat
Acum
3°C

Dr. Simona Șofariu: Zece sfaturi pentru o alimentație sănătoasă la copii

Dr. Simona Șofariu: Zece sfaturi pentru o alimentație sănătoasă la copii

Medicul Simona Șofariu, specialist în Endocrinologie și Boli de Nutriție a publicat pe pagina de facebook a Spitalului de Pediatrie Sibiu zece sfaturi pentru o alimentație sănătoasă la copii. De asemenea, specialistul anunță că, pentru o evaluare completă și prescrierea unui tratament, părinții se pot adresa Cabinetului de Endocrinologie, din cadrul spitalului, de pe strada Pompeiu Onofreiu nr. 2-4. Programul de consultații poate fi găsit AICI.

https://www.pediatriesibiu.ro/programari-si-consultatii/

Mai jos citiți cele zece sfaturi ale medicului Simona Șofariu.

  1. Moderația și echilibrul sunt regula de baza în ceea ce privește alimentația. Copilul are nevoie de educație și disciplină alimentară cu reguli simple, care trebuie să fie respectate atât de copii cât și de adulți.
  2. Nu faceți confuzie între o alimentație sănătoasă și una dietetică. În perioada copilăriei trebuie să fim atenți la numărul de calorii pe care un copil le mănâncă, deoarece el este în perioadă de creștere. Pâinea, cartoful, sunt alimente cu un bogat conținut energetic, motiv pentru care, ele trebuie să facă parte din alimentația copilului. Nu eliminam pâinea din alimentația copilului, însă trebuie să facem diferența între pâine și patiserie. Gustarea de la școală trebuie să conțină pâine pentru a asigura necesarul energetic al copilului. Fructele vor fi mâncate doar în completarea unei gustări, deoarece ele nu asigură un aport energetic suficient.
  3. Dieta adultului nu este potrivită pentru un copil, deoarece, copiii se mișcă mult, au consum mare de calorii. Atâta vreme cât sunt sănătoși, activi și normo-ponderali au voie să mănânce toate principiile alimentare.
  4. Orice copil hrănit cu mâncare făcută în casă, este un copil bine hrănit. Niciun aliment, cu excepția dulciurilor, nu reprezintă un pericol.
  5. Dulcele nu este un aliment. Pentru a evita creșterea în greutate a copilului, acesta trebuie să consume puține dulciuri. Copiii trebuie să înțeleagă, că tot ce este desert, este un produs de răsfăț, destinat plăcerii, și nu trebuie să facă parte din mâncarea zilnică. Mierea este tot zahăr, ba este chiar mai dulce, o linguriță echivalând cu 2-3 lingurițe de zahar.
  6. Puneți porțiile de mâncare în farfurie. Alegeți mărimea porției copilului, ajutându-l să își disciplineze dimensiunea stomacului și porția să ajungă să fie și satisfăcătoare. Farfuria trebuie să fie atractivă, colorată: verde (salată, broccoli), roșu (sfeclă, roșii), portocaliu (morcov, portocală), galben (banană, cartof). Copilul va avea porții mai mici decât adultul. Regula trebuie să fie: să nu ne reumplem farfuria.
  7. Fructele sunt desert. Fructoza (zahărul din fructe) și glucoza dezvoltă preferința pentru gustul dulce, și în final acest lucru favorizează apariția obezității. Copilul trebuie să bea apa și ceai neîndulcit, nu suc de fructe. Fructele trebuie mestecate și nu băute.
  8. Copiii trebuie să bea lapte. Acesta nu trebuie înlocuit din alimentația lor. Este nevoie de 3 porții de lactate pe zi. Laptele oferit copiilor trebuie să fie integral, nicidecum degresat, întrucât copii au nevoie de grăsimea din lapte pentru dezvoltarea celulelor nervoase.
  9. Mezelurile nu sunt carne (ci resturi de carne amestecate cu amidon, sare, apa și conservanți). Așadar, nu trebuie consumate, dacă dorim să mâncăm sănătos.
  10. Masa reprezintă un moment important și ea va fi servită, de preferat alături de familie, deoarece copilul are nevoie în primul rând de atenție și afecțiune. Să nu uităm că părinții sunt modelul copiilor!

Pentru prevenirea obezității alături de o alimentație echilibrată, este important să încurajăm copiii să practice sporturi, mersul pe jos și activități fizice cel puțin 60 minute/zi!

Doriți-vă copii veseli și jucăuși care să mănânce echilibrat!

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus