Directorul general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sibiu, Vasile Spinean, spune că pacienţii trebuie consultaţi de medici în cabinete, nu "la geam".
"M-aţi întrebat dacă mi se pare corect să se facă consultul de la geam şi v-am răspuns că nu este corect", a precizat directorul CJAS Sibiu.
Potrivit lui Spinean, niciun pacient din judeţul Sibiu nu s-a plâns la CJAS că nu a fost consultat în cabinet de medicul de familie, ci a fost ţinut afară, în frig şi discuţia s-ar fi purtat "la geam".
"Vă spun ce se poate face, pacientul care vrea să fie consultat înăuntru, este consultat înăuntru. Nu am primit nici măcar o reclamaţie de la un pacient care s-a dus la doctor şi i-a spus 'vreau să mă asculţi la plămâni' şi doctorul să-i spună 'nu te ascult', nici măcar una nu avem", a declarat Vasile Spinean.
Directorul general al CJAS Sibiu crede că încă o perioadă vor continua şi consultaţiile de la distanţă, cel puţin pentru transmiterea de reţete şi rezultate de analize.
"Sunt convins că va rămâne această consultaţie de la distanţă cel puţin o perioadă rezonabilă de timp. Se pot trimite reţetele în format electronic, (...) se pot trimite investigaţii imagistice şi de laborator în format electronic", a precizat Vasile Spinean.
Spinean recomandă medicilor să îşi programeze eficient pacienţii, iar bolnavilor să respecte orele de programare la doctor, pentru a evita cozile la cabinete.
(Agerpres)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: consultații , doctori , CJAS , pacienti , spinean
Vizualizari: 3322
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Un cititor
Acum 2 ore
Xxx
Acum 4 ore
Iwebvdm
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Dan