Sunt salarii de peste 20 de mii de lei în Spitalul Clinic Județean Sibiu și nu puține. Sunt asistente, care cu tot cu sporuri, pleacă acasă la final de lună cu peste 11 mii de lei. Au pe mână, cel puțin așa susține Consiliul Județean, aparatură mai bună, în unele secții s-au făcut investiții serioase. Față de alți ani, salariile, bonusurile, sporurile au urcat foarte mult. S-a făcut asta pentru că s-a spus că mulți din sistemul de sănătate sunt slabi pregătiți, iau șpagă și sunt indolenți din cauza salariilor mici.
Acum s-au mărit. S-au făcut angajări. Se vorbește de un spital nou. Dar în realitate, vorbim în continuare, în multe cazuri, de niște felceri fără pic de responsabilitate și fără dram de umanitate.
E greu să dovedești că un serviciu medical a fost executat prost. Colegiul Medicilor Sibiu anunță că în ultimii cinci ani au existat două sancțiuni în cazul unor medici. Colegiu care grupează alți medici, de multe ori colegii apropiați ai celor acuzați. Niciunui doctor sibian nu i s-a retras dreptul de practică, deși vorbim de câteva cazuri asupra cărora planează grave suspiciuni.
Presa a scris despre cazuri concrete, cu nume și prenume.
„În cealaltă încăpere era o gașcă de tineri, nu știu, medici rezidenți, asistente, râdeau, spuneau glume, flirtau între ei, nu aveau nicio treabă. Au venit tinerii aceia din accident cu fractură de craniu deschisă, fractură de tibie deschisă. Unul dintre ei era undeva între somn și realitate, probabil i se dăduseră calmante și mai mormăia câte ceva, iar unul dintre tinerii de la spital îi spune: auzi mă, dacă n-ai murit în accident, mori de mâna mea dacă nu taci că mi-ai stricat creierii. Nu-mi venea să cred ce aud. Când s-a întors domnișoara blondă care chemase brancardierul am rugat-o să-mi pună înapoi perfuzia să se termine și mi-a răspuns: n-am timp de tine acum. Am tăcut”, mai povestește M.T.
Asta a povestit o sibiancă care acuză că a fost umilită după ce a ajuns la urgențe cu dureri atroce de spate. Aceasta a reproșat modul în care cadrele medicale s-au purtat cu ea, dar și cu alți pacienți spunând că, în cele din urmă, a fost trimisă acasă în ciuda durerilor pe care le avea. A ajuns apoi la un spital privat și a fost operată, de urgență, de hernie de disc.
”Să se facă ceva pentru pacienți. Măcar dacă s-ar îmbunătăți ceva, să se ia atitudine, să nu se mai ignore atât oamenii. Asta e problema”. Asta spunea un sibian, bolnav de botulism alături de întreaga sa familie, după experiența numită Spitalul Județean Sibiu.
Puteau să moară dacă nu apelau la presă și nu se făcea vâlvă în jurul acestui caz.
”Nu este normal ca după operaţie să-l supraveghezi, să vezi dacă operaţia pe care ai efectuat-o este în regulă? E o întrebare absolut simplă. Nu cred că avem nevoie de foarte multă cultură medicală pentru a ne da seama de gravitatea situaţiei", povestește tatăl unui copil decedat la spitalul județean în urma unei banale operații de polipi.
Nu mai vorbesc de felul în care a înțeles să se gestioneze situația bolnavilor de Covid internați în celebra de acum secție ATI a Spitalului Clinic Județean Sibiu.
”Nu poți să transformi o secție de medicină internă în secție de Terapie Intensivă într-o săptămână și să te aștepți să ai rezultate. Practic tot ce au acolo este un ventilator la pacient și cam atât. Nu poți să ai secție de Terapie Intensivă în care să nu poți tu să urmărești hemodinamic starea unui pacient, să nu ai posibilitatea să faci un ecograf să vezi cum e funcția cardiacă”, relata un medic român aflat în Germania despre ce a văzut în Sibiu. Nu o asistentă... Primul pacient cu Covid preluat din România, din Sibiu, a fost un exemplu de ”așa nu” pentru medicii germani.
Prima ”urecheală” a actualei conduceri a spitalului, venită din partea conducerii Spitalului Clinic Județean, a venit de abia atunci când un actor a relatat propria sa experiență cu ”urgența” sibiană. În rest, au fost luați în brațe.
”Nici nu știu ce ar fi trebuit să fac. Să urlu ca să fiu auzit? Nu-mi stă nici în fire și nici nu aș fi avut putere în starea în care eram. Nu am știut ce să fac, efectiv. Am fost abandonat în curtea spitalului și am sunat la un taxi, așa cum am văzut eu, pentru că nu vedeam bine”, a relatat Iustinian Turcu.
Cu ajutorul unor prieteni a ajuns la un spital privat unde a fost diagnosticat cu arsură de cornee.
Zecile de situații de până atunci au fost aruncate sub preș. O mulțime de oameni umiliți pe la ușile instituției nu au contat și probabil că nu vor conta nici în viitor.
Tot ce e important pentru decidenți a avut acest om, Iustinian Turcu: a fost cunoscut, nu i-a fost frică să-și asume cu nume și prenume, nu i s-a putut pune la îndoială buna credință, iar mesajul a fost transmis pe Facebook, astfel că nu a putut fi atacată o singură instituție de presă, așa cum se practica până acum.
”trebuie să fie mai mult decât o lozincă publică! Trebuie să fie un mod de acțiune în rândul ÎNTREGULUI personal medical, fără excepție și evident, un mod de acțiune pentru echipa de management.
Personal sunt convinsă că toți cei din administrația spitalului au înțeles că se află în slujba cetățenilor, că nu sunt acolo pentru a-și proteja colegii, interesele sau propria piele. Mă aștept, deci, ca odată ce au înțeles toate acestea, să le și demonstreze!”, a transmis în sfârșit aspru, după acest temporar ultim scandal, președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean.
Nu cred că medicii din Sibiu sunt mai slabi decât în alte zone ale țării. Nivelul e același peste tot. În spitalele din întreaga țară vorbim de familii mai mari sau mai mici și mai puțin de profesioniști. Vorbim de ore la privat plătite de spital, că nu ajung nici 4.000 de euro pe lună. Tot așa, nu cred nici că aici sunt asistentele mai nesimțite decât în alte părți. Diferența stă în oamenii, în pacienții care spre deosebire de alte zone ale țării știu să vorbească, știu să-și reclame propriile drepturi. Ăsta cred eu că este ghinionul medicilor din Sibiu.
Mulți oameni din sistemul medical nu au înțeles că omenia nu apare pe fluturașul de salariu. O ai sau nu o ai. Nici că empatia față de pacient e strict legată de profesia pe care o au. Mulți nu au înțeles că nu au în față niște mamifere, ci niște oameni. Unii chiar mult mai generoși, mai citiți, mai calzi, mai inteligenți, mult mai oameni decât ei.
Și dacă vom avea un spital nou, vom avea același personal vechi, cu aceleași metehne străbune. Iar cei care vin din spate, actualii și viitorii rezidenți nu au de unde învăța ceva mai bun. Din păcate.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 5584
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Max rasinareanul
Acum 14 ore
Proto
Acum 14 ore
Cristian
Acum 15 ore
Dumitru Hulea
Acum 15 ore
Amalia