Niciunui medic sibian nu i s-a retras dreptul de practică, în ultimii cinci ani, informează Colegiul Medicilor Sibiu, ca răspuns la o solicitare transmisă de Turnul Sfatului.
În această perioadă au existat, în total, 51 de cazuri verificate de Colegiul Medicilor, iar în urma acestora s-au acordat doar două sancțiuni. Restul cauzelor s-au închis cu ”stingerea actiunii disciplinare”, se precizează în răspuns.
În Sibiu, președinte al Colegiului Medicilor este Conf. Univ. Dr. Radu Chicea, doctor care a fost în perioada 2016-2020 director medical al Spitalului Clinic Județean Sibiu, iar acum ocupă funcția șef de secţie la Secţia Clinică Obstetrică a SCJS.
Cele mai multe cauze au avut loc în anul 2018 (16), iar în anii 2019 și 2021 – câte 10. Nouă cauze au fost în 2017, iar în 2020, cele mai puține din această perioadă, doar șase.
La nivel național, în ultimii zece ani s-a retras calitatea de doctor în doar două cazuri, unul în 20111, iar altul în 2018. În total, au existat în această perioadă 249 de cauze la nivel național, dintre care în 17 cazuri s-a terminat cu interdicția de a mai profesa pentru o perioadă de timp, 6 medici au fost amendați, 30 au primit vot de blam, 74 au primit avertisment, iar 116 au fost mustrați.
Caz în instanță, ignorat de mediul medical sibian
Un medic de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost citat recent într-un proces cu daune de peste 2 milioane de euro intentat de părinții unui băiețel mort în anul 2013, în urma unei banale operații de polipi. Termenul de judecată este stabilit pentru data de 8 iunie, la ora 9.00.
Un medic ORL-ist din cadrul Spitalului Județean Sibiu a fost citat, alături de o altă persoană, în calitate de „intervenient forțat” într-un proces intentat de părinții lui Alexandru Bogdan, băiețelul de trei ani și cinci luni care și-a pierdut viața după o operație de extirpare a polipilor în anul 2013. Procesul a fost intentat în anul 2021 și se cer daune de 2.030.000 euro.
În 5 iunie 2013, părinții au dus copilul la spital unde l-au intentat și a fost operat pentru scoaterea polipilor. La scurt timp de la intervenție Alexandru a început să se simtă rău, iar mama sa a observat că buzele încep să i se învinețească și speriată a chemat medicul. Acesta a constatat că Alexandru a intrat în stop cardio-respirator și a început să îl resusciteze manual, pentru că în secție nu exista un defibrilator. Băiatul și-a revenit pentru scurt timp, după care a intrat în comă și după o săptămână, în 14 iunie, copilul a decedat.
Părinții băiatului i-au acuzat în mai multe rânduri pe medicii sibieni că se acoperă între ei, singura sa speranță fiind în justiție.
”Nu vedeți în ce țară trăim? Adunați-i pe toți la un loc și rezolvăm cu AG-ul (lansator de rachete – n.r.). Și măcar intru în istorie. Nu mai am încredere în absolut nimeni și nimic. Nu mai cred că există lege. Cu oamenii aceștia care sunt în stare să omoare pe alții nu ai ce să discuți. Deși probele se văd de pe Marte, uite că durează de atâta timp. Iar ce e mai trist e că se joacă tocmai cu viețile copiilor noștri”, spunea Ovidiu Bogdan pentru Turnul Sfatului în urmă cu un an.
Spitalul Județean a angajat avocați pentru medicii de la Spitalul Județean.
La aflarea veștii despre inițierea acestui proiect de hotărâre pentru angajarea unui avocat, Ovidiu Nicolae Bogdan sesizează un ”absurd al situației”. ”Adică acum angajează un cabinet de avocatură din banii noștri, ai tuturor, deci inclusiv din ai mei, care să îi reprezinte în procesul deschis de mine împotriva lor? Numai în România se poate așa ceva... nu, nu, nu cred că așa ceva poate fi legal. Mai rămâne să ne scoată pe noi vinovați”, răspunde deznădăjduit tatăl.
Cazul ”Și eu am omorât oameni” cercetat de procurori pentru fiecare pacient
Turnul Sfatului relata în martie 2021 despre situația de la secția ATI Covid a Spitalului Clinic Județean Sibiu, acolo unde o asistentă vorbea despre felul în care sunt tratați pacienții. Faptul că nu li se respecta tratamentul anterior, lipsiți de apă, cazurile în care s-a făcut abuz de sedative au fost relatate, iar procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Personalul medical era acuzat că „nu administrează cu intenție tratamentele corespunzătoare afecţiunilor pe care persoanele internate pe secţia respectivă le au, ci le administrează doar anestezice şi sedative, aspect care duce la moartea marii majorităţi a pacienţilor astfel trataţi”. Conducerea spitalului a negat toate acuzaţiile, iar la începutul lunii decembrie, procurorii au anunţat că au schimbat încadrarea juridică în acest dosar, din omor calificat, în ucidere din culpă, cu 13 capete de acuzare, urmare a plângerilor penale făcute de familiile celor decedaţi, care au reclamat neglijenţa medicală.
”Ce vrei tu nesimțito ordinară, da ce, eu i-am dat boală la taică-tău?” – Avertisment scris
Cazul unui alt medic al Spitalului Județean care a fost înregistrat insultând aparținătoarea unui pacient a fost închis de către comisia de etică a instituției cu avertisment scris.
”Ce vrei tu nesimțito, ordinară, da` ce, eu i-am dat boală la taică-tău? I-am făcut coronografie, dar nu ți-e rușine tu, nesimțito ordinară, că erau martori acolo în salon. Sunt oamenii din salon, nu ție rușine, nesimțită ordinară. (...) Dacă te mai prind că suni, îți spun că pun poliția pe tine. Fă-ți programare, fă-ți programare, măi nesimțito”, este o parte din adresarea de care a avut parte o femeie al cărui nume nu a fost dezvăluit.
”În formularea propunerii s-a ținut cont de conduita anterioară a salariatei, care în ultimele 12 luni nu a mai fost sancționată pentru vreo abatere disciplinară și de proporționalitatea sancțiunii la fapta săvârșită”, se susținea într-un comunicat de presă transmis de Spitalul Clinic Județean Sibiu.
Sibienii sunt extrem de încântați de Spitalul Județean. 99,49% spun că nu li s-a cerut niciodată șpagă
86,5% dintre sibienii care au fost internați la Spitalul Clinic Județean Sibiu susțin că nu li s-a cerut să cumpere materiale medicale. 82,13% dintre pacienții care au trecut pe aici ar recomanda altor persoane acest spital, în timp ce 99,49% susțin că nu li s-au cerut bani pentru actul medical. Peste 80% sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de curățenia de aici.
Aceste date provin din chestionarele de satisfacţie completate de pacienţii din judeţul Sibiu în primele patru luni ale acestui an, şi publicate online pe pagina Guvernului României, sub denumirea “mecanismul de feedback al pacientului”.
În primele patru luni ale anului, în medie, peste 800 de persoane au completat aceste formulare, iar recenziile sunt mai mult decât măgulitoare pentru personalul instituției.
Gradul de satisfacție pentru servicii depășește 85%, conform datelor culese și prelucrate de Turnul Sfatului, în ciuda articolelor referitoare la cazurile medicale semnalate de pacienți, ori a postărilor pe rețelele de socializare referitoare la actul medical, curățenie, profesionalism ori calitatea mâncării.
Cine face parte din Colegiul Medicilor din Sibiu
Membrii în Biroul Executiv al CM Sibiu
- Dr. Chicea Radu- preşedinte
- Dr. Bratu Dan Georgian - vicepreşedinte
- Dr. Sava Mihai- vicepreşedinte
- Dr. Boicean Adrian Gheorghe- vicepreşedinte
- Dr. Achim Olimpiu Florin - secretar
Reprezentanţi CM Sibiu în Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România
- Conf.Univ.Dr. Chicea Radu
- Conf.Univ.Dr. Bratu Dan Georgian
- Șef lucr.Dr. Piloff Loredana Doina Maria
- Șef Lucr.Dr. Popescu Dragoş
- Conf.Univ.Dr. Sava Mihai
- Dr. Achim Olimpiu Florin
Componența Comisiei de disciplină:
- Prof. Univ. Dr. Morar Silviu- Preşedinte
- Conf. Univ. Dr. Fleacă Sorin Radu
- Dr. Țăroi Cristian
- Prof. Univ. Dr. Grigore Nicolae
- Conf. Univ. Dr. Ognean Maria Livia
- Conf. Univ. Dr. Bardac Ovidiu Dorin
- Dr. Voiașciuc Valentin Mitică
- As. Univ.Dr. Bereanu Alina Simona
- Dr. Mihai Elena
Din partea DSP Sibiu – Dr. Blăguțiu Lucian Mihai
Membrii în Consiliul Județean al Colegiului Medicilor Sibiu
1 Conf.Univ.dr.Chicea Radu
2 Conf.Univ.dr.Bratu Dan Georgian
3 Șef Lucr.dr.Matei Claudiu
4 Șef Lucr.dr.Popescu Dragoș
5 Șef Lucr.dr.Piloff Loredana Doina Maria
6 Conf.Univ.dr.Dura Horațiu Emilian
7 Șef Lucr.dr.Mohor Cosmin Ioan
8 Conf.Univ.dr.Roman Mihai Dan
9 Șef Lucr.dr.Băcilă Ionuț Ciprian
10 Conf.Univ.dr.Hașegan Adrian Gheorghe
11 Dr.Achim Olimpiu Florin
12 Conf.Univ.dr.Sava Mihai
13 Dr.Boicean Adrian Gheorghe
14 Dr.Popescu Codruța Leontina
15 Dr.Fărcășanu Rodica Ponica
16 Conf.Univ.dr.Tănăsescu Ciprian Antoniu Horațiu
17 Dr.Iosif Mădălina
18 Dr.Orga-Dumitriu Dan Ioan
19 Dr.Chelcea Daniel
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: dati in judecata , drept de practica , sedati , acuzati , Sibiu , proces , spital , operatie , pacienti , Colegiul Medicilor
Vizualizari: 3887
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Daca esti prost macar nu mai semnaliza de fiecare data !
Acum 8 ore
Kokos
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
Iulian
Acum 9 ore
Xxx