Compania Națională de Căi Ferate CFR SA încearcă în această perioadă să-i identifice pe sibienii care în ultimii ani au construit tot felul de grădini de legume și colibe pe marginea căii ferate, n municipiul Sibiu. CFR spune că acesta construcții sunt ilegale și trebuie demolate urgent, iar dacă oamenii nu și-le asumă ele vor fi demolate cu forța.
De altfel, un prim astfel de proces a demarat deja în prima parte a lunii februarie, când au fost dezafectat acareturile din zona cartierului Ștrand. Pentru a se asigura că nu apar probleme de ordin social, CFR a apelat la sprijinul primăriei Sibiu, prin Poliția Locală.
”Pe zona cadastrală a liniei CF 210 Sibiu – Vințu de Jos, între km 5+000 ÷ 5+400, în zona bazei Pompierul, din Municipiul Sibiu, au fost ridicate ilegal, de către persoane necunoscute, diferite construcții improvizate. Sucursala Regională CF Brașov a solicitat sprijinul Primăriei Sibiu, pentru identificarea persoanelor care au construit pe zona cadastrală a căii ferate și pentru a le putea transmite somații, cu privire la demolarea acestor construcții neautorizate, însă Primăria Sibiu nu a acordat sprijin regionalei, în acest sens.
SRCF Brașov a fost sancționată în anul 2020, de către Poliția Locală Sibiu, pentru existența acestor construcții pe terenul căii ferate, amplasate haotic. Pentru prevenirea aplicării de către organele abilitate a altor sancțiuni, SRCF Brașov, prin Sectia L4 Sibiu, a demarat o acțiune pentru îndepărtarea de pe terenul căii ferate a tuturor construcțiilor neautorizate și ilegale, comunicând Primăriei și Poliției Locale Sibiu data de începere a acțiunii.
Deoarece persoanele care au construit în această zonă nu au fost identificate de către personalul CFR și pentru a preveni apariția unor conflicte, între cetățeni și personalul feroviar, Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov a solicitat sprijin și protecție în acțiunea de demolare a acestor construcții, atât Poliției Locale Sibiu, cât și și Politiei Transporturi Brașov.
Menționăm faptul că, acțiunea a început în data de 8 februarie și va continua până la eliberarea completă a zonei respective, după care se vor realiza lucrări de igienizare”, se arată într-un răspuns transmis de CFR SA redacției Turnul Sfatului.
În acest caz primăria Sibiu chiar a amendat CFR anul trecut în mai multe rânduri, până ca lucrurile să se pună în mișcare.
”Construcțiile neautorizate pe partea dinspre Câmpșor a liniilor de cale ferată au fost amplasate în zona de protecție a liniilor, terenul fiind gestionat de CFR regionala Brașov. Din acest motiv, Primăria Sibiu s-a adresat CFR - regionala Brașov. Primăria Sibiu a somat in repetate rânduri regionala Brașov a CFR să efectueze lucrările care se impun pentru a curăța terenul, organizându-se inclusiv o vizită în teren împreună cu Poliția Transporturi Feroviare. Având în vedere că CFR nu s-a conformat, Poliția Locală a aplicat în 2020 trei sancțiuni pentru neîntreținerea corespunzătoare a proprietății. În ianuarie 2021, CFR a înștiințat Primăria Sibiu că în perioada 8-12 februarie va curăța terenul, lucrările fiind in curs”, au explicat reprezentanții primăriei Sibiu.
Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: gradini , Sibiu , știri , primaria , cfr
Vizualizari: 19367
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Aci Duțu
Acum 6 ore
John S
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
Nustiu
Acum 8 ore
Leonard