Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat, vineri seară, că a treia etapă a vaccinării ar putea începe la mijlocul lunii aprilie, iar înscrierile se vor putea face de la mijlocul lui martie, informează news.ro.
Se vor folosi vaccinurile de la AstraZeneca și Pfizer.
”Într-un an de pandemie, aproape, s-au înregistrat circa 774.000 de cazuri, raportate desigur, iar în mai puţin de două luni de la debutul campaniei de vaccinare astăzi avem 771.000 de persoane vaccinate, dintre care circa 550.000 sunt vaccinate cu a doua doză, deci practic cu schemă completă. Cred că e foarte bine că suntem pe acest drum şi sunt convins că, cu fiecare persoană în parte care se va adresa către un centru de vaccinare, vom reuşi să redobândim controlul asupra vieţilor noastre şi să putem controla noi pandemia”, a declarat Gheorghiţă la Digi 24.
Gheorghiță spune că vaccinarea cadrelor didactice va incepe imediat, acestea fiind chemate chemate la centrele speciale de la mijlocul săptămânii viitoare. 60.000 de cadre didactice sunt așteptate la vaccinare.
”Vaccinarea functioneaza, avem o scădere a infecțiilor cu peste 80% în rândul cadrelor medicale”, spune coordonatorul campaniei de vaccinare.
”În ultimele patru săptămâni s-a observat o scădere continuă, progresivă, a numărului de cazuri confirmate, media săptămânală atingând în cea de-a patra săptămână, o scădere cu 87 la sută. Această scădere înregistrată în rândul persoanelor din sistemul sanitar, vaccinate, este de cel puţin de două ori mai mare decât în rândul populaţiei generale în condiţiile în care vorbim de un nivel similar de expunere. Chiar dacă la nivel naţional am avut un număr mai mic de cazuri de persoane diagnosticate, aceste cazuri, în marea lor majoritate, merg tot la spital”, a declarat Gheorghiţă, potrivit News.ro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , romania , tara , statistica , cazuri , știri , coronavirus
Vizualizari: 3305
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Eu
Acum 1 oră
Ghita
Acum 2 ore
Adi
Acum 2 ore
Till Eulenspiegel
Acum 2 ore
NEtrotintarziat Mental