Marți,
16.09.2025
Cer Senin
Acum
12°C

Furtul catalizatoarelor auto: Poliția din Botoșani vrea să ceară ajutorul colegilor din Sibiu

Furtul catalizatoarelor auto: Poliția din Botoșani vrea să ceară ajutorul colegilor din Sibiu

Fenomenul furturilor de catalizatoare auto s-a mutat din Sibiu, în Botoșani, iar polițiștii de aici vor să ceară ajutorul colegilor din țară, pentru a nu vedea dacă nu au de-a face cu o filieră de hoți și distribuitori ai pieselor auto.

În urmă cu câteva zile, polițiștii botoșăneni au înregistrat primul caz de acest gen. Victimă a fost o tânără de 23 de ani, care își ținea parcat autoturismul, un VW Golf 4, într-o parcare mai puțin circulată în cartierul Bucovina. Vineri dimineață, aceasta și-a găsit mașina fără catalizator și a anunțat poliția. Hoții au acționat cel mai probabil în noaptea de 18 spre 19 februarie, când au tăiat țeava de eșapament și au plecat cu acea piesă auto. „A fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind efectuate „in rem” în vederea identificării autorilor”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, pentru Monitorul de Botoșani. Cazul vine la puțin timp după ce polițiștii au prins doi tineri care timp de patru luni au furat piese auto, din mai multe județe. Hoții au fost prinși în flagrant la sfârșitul lunii ianuarie, în municipiul Râmnicu Vâlcea, după ce au reușit să dezmembreze mai multe catalizatoare de pe mașini, dar polițiștii spun că aceștia ar fi avut la activ cel puțin 20 de furturi de acest gen comise în Brașov, Sibiu, Harghita și Covasna. La Sibiu, de exemplu, într-o singură noapte s-au comis patru astfel de furturi. Suspecții erau doi tineri tineri de 23 și respectiv 33 de ani, din București și Călărași, iar la capturarea acestora au contribuit polițiștii din cadrul Direcției Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor a Inspectoratului General al Poliției Române, în colaborare cu polițiști din celelalte județe. „Vom face și noi schimb de informații cu colegii din țară pentru a vedea dacă este vorba de o grupare infracțională”, a adăugat Delia Nenișcu.

Preţ între 400-700 lei pe piaţa neagră

Pe piața second hand, un astfel de catalizator pentru VW Golf 4 costă undeva între 400 și 700 de lei, însă, dacă cineva dorește să cumpere piesa nouă, din magazin sau de la vreo reprezentanță auto, prețul crește până la aproape 1.000 de euro. Că aceste piese au ajuns să fie căutate o recunosc și cei care dezmembrează mașini. Astfel, pe multe platforme online de profil, cei care anunță că dezmembrează autoturisme scriu din start că mașinile nu au catalizator.

La Sibiu erau căutate modele Volkswagen

La mijlocul lunii septembrie, patru sibieni din Hipodrom 1 și 2 au descoperit că au rămas fără catalizatoarele de sub mașini. Furtul s-ar fi produs pe timpul nopții, fără ca cineva să fi auzit ceva.

„Au furat doar de pe mașinile VW: două mașini Polo, Bora, Golf 4, asta până ieri la ora 17. E posibil să fie mai mulți păgubiți, nu știu. E posibil ca hoții să fi venit din alte județe la furat aici. Ghinionul a fost pentru noi, pentru că în nici o locație nu există camere de filmat. Nu știe nimeni nimic. Nu s-a auzit nimic. Au fost foarte silențioși”, spunea atunci pentru Turnul Sfatului una dintre persoanele păgubite. Detalii, aici.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1638

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus