Reprezentanții Spitalului Clinic Județean Sibiu (SCJU) anunță că unitatea dispune de dotarea tehnică necesară pentru identificarea tulpinii britanice a noului coronavirus, în momentul de față instituția fiind pregătită ca în Laboratorul de Analize să realizeze pre-screening. De asemenea, din fondurile spitalului, s-a făcut o comandă pentru achiziționarea kitului special necesar acestei activități (1000 teste). Etapele viitoare și procedurile urmează a fi stabilite în funcție de decizia Ministerului Sănătății cu privire instituțiile care vor participa la programul de secvenţiere.
SCJU Sibiu dispune, în cadrul Laboratorului de Analize Medicale al spitalului, Compartimentul de Biologie moleculară, de dotarea tehnică necesară pentru determinarea/identificarea tulpinii britanice a noului coronavirus, transmit reprezentanții unității spitalicești. Astfel, SCJU Sibiu și-a manifestat intenția ca Laboratorul de Analize să fie inclus în rețeaua potențialelor centre de screening care vor asigura identificarea probelor pozitive pentru virusul SARS-CoV-2 (dar care nu au semnal pentru gena S), probe care vor fi trimise ulterior către alte centre pentru secvențiere genomică a virusului SARS-CoV-2. În acest sens, SCJU Sibiu a trimis un răspuns favorabil către Ministerul Sănătății.
„Precizăm că operațiunea de detectare a noii tulpini este diferită față de cea de secvențiere genomică. Practic, prin tehnica RT-PCR, cu ajutorul unor kituri speciale, poate fi identificată prezumția/suspiciunea că un pacient este infectat o altă tulpină, ulterior fiind necesară secvențierea în urma căreia se va putea preciza exact ce tip de tulpină este. În momentul de față, suntem pregătiți ca, în cadrul laboratorului, să realizăm pre-screening în vederea detectării noilor variante ale Sars-Cov2. În acest sens, am lansat deja o comandă pentru achiziționarea kitului special necesar acestei activități (1000 teste), această activitate fiind derulată din fonduri proprii, cu scopul de a acționa proactiv în actualul context epidemiologic al apariției și răspândirii noii tulpini, care are un grad de contagiozitate mult mai ridicat. Practic, este o primă etapă pe care o parcurgem pentru că vrem să fim pregătiți în caz de necesitate. Testarea pentru detectarea suspiciunii de infectare cu noua tulpină se va face doar pentru pacienții care au un test pozitiv. Ulterior, conform metodologiei de supraveghere COVID, în urma coroborării criteriilor epidemiologice și a celor de laborator, este necesară secvențierea probelor pentru confirmare și vom vedea, în funcțiile de decizia Ministerului Sănătății, care vor fi centrele care vor face parte din rețeaua de screening precum și procedurile aplicabile”, spune Decebal Todăriță, purtător de cuvânt am instituției.
Reprezentanții spitalului spun că identificarea tulpinii mutante are doar semnificație epidemiologică și statistică și nu influențează tratamentul pacienților care, conform definițiilor de caz și al procedurilor din acest moment, este același indiferent de tipul tulpinii.
Pașii următori, etapele și procedurile urmează să fie stabilite în funcție de decizia Ministerului Sănătății cu privire instituțiile care vor participa la programul de secvenţiere.
Tag-uri: laborator de analize , spital pregatit , kit de teste , noua tulpina de coronovarisu , Spitalul Județean
Vizualizari: 744
Ultimele comentarii
Acum 59 minute
Silviu
Acum 1 oră
Master sef
Acum 1 oră
Claus
Acum 2 ore
Elena
Acum 2 ore
Yyy