În urma voturilor juriului, câștigător al concursului de statui lansat de muzeul Brukenthal din Sibiu este sculptorul Deak Arpad din Oradea. Acesta va realiza noua statuie a Baronului Samuel von Brukenthal, care urmează a fi amplasată în Piața Mare, în a doua parte a acestui an.
„Sibiul a fost și este un oraș foarte important pentru mine. Atmosfera specifică de așezare medievală cu clădiri splendide și muzee de o rară bogăție fac din Sibiu un centru cultural de neocolit. Anul trecut am petrecut un timp mai îndelungat în oraș pentru realizarea unui proiect sculptural de anvergură cu un prieten scenograf. Cu această ocazie am revizitat orașul. Când am aflat de concursul lansat de muzeul Brukenthal, m-am implicat cu cea mai mare plăcere. Deși timpul alocat realizării machetelor a fost destul de scurt, am încercat să includ în lucrare experiențele mele pozitive legate de Sibiu, de la festivalurile de jazz din tinerețe care dădeau o dimensiune internațională locului, la magia momentelor petrecute în fața Omului cu tichie albastră. A realiza statuia Baronului Brukenthal în fața Muzeului este o imensă responsabilitate. Mulțumesc pentru încrederea acordată”, a declarat sculptorul Deak Arpad.
Anul trecut, Deak Arpad a vizitat Sibiul și a început aici lucrările pentru o statuie pentru orașul Oradea. Lucrarea reprezintă un cavaler care a fondat Oradea, iar la momentul actual este turnată în bronz, dar nu este încă asamblată.
Tag-uri: sculptor , deak arpad , brukenthal , Sibiu , statuie
Vizualizari: 1126
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Carcotel
Acum 2 ore
Paul
Acum 3 ore
Random grammar nazi
Acum 3 ore
Silvestrian Lățeanu
Acum 4 ore
Calin