Miercuri,
10.09.2025
Cer Senin
Acum
21°C

Ministrul Educaţiei spune că examenele naţionale s-ar putea susţine la datele planificate

Ministrul Educaţiei spune că examenele naţionale s-ar putea susţine la datele planificate

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis miercuri că atât Bacalaureatul, cât şi Evaluarea Naţională ar putea fi susţinute la datele planificate iar semestrul al II-lea va fi prelungit cu doar o săptămână, de pe 18 iunie pe 25 iunie, dacă această propunere va fi considerată acceptabilă de către partenerii sociali.

Potrivit ministrului, propunerile alternative care vor fi avansate ar trebui să ţină cont de păstrarea vacanţei de primăvară în perioada 2 aprilie - 4 mai, întrucât aceasta este o solicitare susţinută de considerente epidemiologice.

"În acelaşi timp, dacă va fi considerată acceptabilă de către partenerii de dialog, am putea lăsa examenele naţionale exact la datele planificate, prelungind semestrul II cu doar o săptămână, de pe 18 iunie până pe 25 iunie, şi propunând recuperarea săptămânii "lipsă" din semestrul II în 5 zile de sâmbătă, spre exemplu", a explicat Cîmpeanu, citat de Agerpres.

El a spus că orice alte propuneri mai bune decât cele ale Ministerului Educaţiei vor fi luate în considerare în discuţiile care vor avea loc joi în Comisia de Dialog Social.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus