15 persoane în vârstă, toate infectate cu Covid-19, au fost încuiate într-o clădire din centrul Sibiului, unde funcționa în afara legii un cămin pentru bătrâni. Cel care i-a încuiat și părăsit fără nicio asistență de vreun fel este proprietarul afacerii, care de asemenea a fost internat cu Covid-19. Cadrele medicale care au venit să îi transporte la spital pe vârstnici au fost nevoiți să spargă ușile de acces.
Numeroase ambulanțe s-au așezat la coadă, în dimineața zilei de duminică, pe strada Moș Ion Roată, din centrul istoric al Sibiului (în spatele Liceului de Artă). Cadrele medicale au fost nevoite să spargă ușa de acces în imobilul de la numărul 9, unde au fost îndrumate spre a acorda asistență. Iar înăuntru au găsit 15 persoane vârstnice, părăsite la propriu: aveau mâncare în apropiere, aveau și apă, dar nicio infirmieră, asistentă sau alt gen de însoțitori care să îi ajute. O parte dintre vârstnici erau deshidratați, majoritatea fiind și înfometați: din cauza stării precare nu au putut să se hrănească singuri.
Transportați la Spital, toți cei 15 vârstnici au fost diagnosticați cu Covid-19, trei dintre aceștia fiind în stare gravă.
Mașinile de intervenție au făcut mai multe drumuri pentru a putea transporta toți bolnavii
Un ”patron” care i-a încuiat înăuntru
Cadrele medicale au ajuns la cei 15 vârstnici după sesizarea celui care coordona căminul ilegal din centrul Sibiului. Bărbatul în discuție a solicitat intervenția ambulanței pentru el, în cursul dimineții de duminică: se simțea rău și bănuia că a fost infectat cu SARS-CoV-2, bănuială confirmată ulterior. Înainte de a fi preluat de ambulanță, însă, bărbatul a încuiat după el clădirea, lăsându-i fără nicio asistență pe cei 15.
Mai multe anchete
În cursul zilei de luni, la Instituția Prefectului Sibiu a avut loc o ședință pe tema situației celor 15 vârstnici, ședință la care au participat de la reprezentanții Poliției, la cei ai DSP, ISU, Inspectoratului Teritorial de Muncă, al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială. Aceștia aveau deja primele concluzii ca urmare a verificărilor demarate din cursul zilei de duminică.
”La locația de unde au fost internați cei 15 vârstnici a funcționat Asociația Roth până la data de 15 ianuarie 2020, când aceasta a fost radiată din Registrul Asociațiilor și Fundațiilor. Anterior radierii aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, din cauza faptului că nu avea autorizație de funcționare, precum și alte nereguli identificate la acea vreme. Această asociație nu a fost niciodată acreditată ca furnizor de servicii sociale, nu a deținut licență pentru furnizarea de servicii de tip «cămin pentru persoane vârstnice» și nici nu a depus o solicitare la AJPIS Sibiu în vederea acreditării/licențierii de servicii sociale pentru persoane vârstnice”, răspund reprezentanții Instituției Prefectului Sibiu, la solicitarea Turnul Sfatului.
Trei dintre vârstnici au fost duși la spital în stare gravă
Aparținătorii celor 15 vârstnici urmează să fie contactați – în măsura în care este posibil – ”în vederea unei posibile relocări în cadrul altor servicii sociale”. DSP a demarat, de asemenea, o anchetă epidemiologică.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: abandonati , cămin , Sibiu , coronavirus
Vizualizari: 9149
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Periscop
Acum 2 ore
Excelent +1
Acum 2 ore
Bastiu
Acum 2 ore
Aci Duțu
Acum 3 ore
Emil