Există o diferență între faptele privind circulația pe drumurile publice și cele privind securitatea sanitară, susține IPJ Sibiu într-un răspuns transmis Turnul Sfatului, pentru a lămuri faptele pentru care au fost amendate Raluca Turcan și Daniela Cîmpean, pentru nepurtarea măștii de protecție. Polițiștii susțin că pentru fapte privind securitatea sanitară se pot da amenzi și în urma unor sesizări ale cetățenilor sau în urma unor articole în presă ori fotografii pe paginile de socializare, nu este nevoie de prezența unui agent constatator. ”Aplicarea sancțiunilor contravenționale se poate realiza și după data comiterii faptei, organele de poliție putând fi sesizate cu privire la comiterea unei fapte de natură contravențională și ulterior comiterii acesteia. Acest aspect este stipulat în articolul 13 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2 din 2001, potrivit căruia aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Prin urmare, agentul constatator poate aplica sancțiunea contravențională într-un termen de 6 luni de la data săvârșirii acesteia. Fapta poate fi constatată direct de către organele de poliție sau poate fi adusă la cunoștința acestora prin diverse alte căi: sesizări din partea cetățenilor, autosesizări, materiale audio-video, fotografii etc. În funcție de informațiile pe care le administrează și probele deținute/obținute, polițiștii pot aplica sancțiunea contravențională, procesul-verbal fiind întocmit la o dată ulterioară datei comiterii faptei”, anunță IPJ Sibiu.
Excepție sunt prevederile OUG. nr. 195/2002 (R) privind circulația pe drumurile publice, unde ”constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră”, după cum scrie în respectiva lege. În plus, în aceste situații, ”constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei”.
”Au mai fost aplicate sancțiuni contravenționale în baza sesizărilor sau petițiilor formulate de cetățeni”
IPJ susține că în situația Ralucăi Turcan și Danielei Cîmpean au mai fost și alte persoane, în sensul că s-au acordat amenzi în baza unor sesizări primite din partea cetățenilor. Sesizări însoțite de fotografii care au dovedit că anumite persoane nu au purtat masca de protecție. ”Vă asigurăm însă de faptul că au mai fost aplicate sancțiuni contravenționale în baza sesizărilor sau petițiilor formulate de cetățeni, însoțite de fotografii care au apărut în spațiul public sau au fost realizate de diverse persoane, ori materiale foto/audio-video din surse deschise. Aceste sancțiuni au fost aplicate pentru diverse fapte de natură contravențională și nu numai pentru încălcarea prevederilor legale pe linia prevenirii și combaterii răspândirii virusului SARS-CoV-2”, anunță IPJ Sibiu.
”Orice persoană poate să facă autodenunț cu privire la încălcarea oricăror prevederi legale”.
”Nu s-a săvârșit o faptă penală”
Imediat după evenimentul organizat de liberali, Adrian Bibu, administratorul public al județului, și el participant, a fost internat în spital pentru o formă mai gravă de COVID. Polițiștii susțin că indiferent de această situație nu se poate discuta în acest caz de un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. ”În urma verificărilor efectuate la momentul aplicării sancțiunilor contravenționale, nu au rezultat elemente care să conducă la suspiciunea rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei fapte de natură penală, în cadrul activității civice menționate”, se mai arată în răspunsul primit de la Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu.
Mai multe detalii legate de acest subiect, puteți citi aici și aici
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 19 ore
Patriotiiromaniei
Acum 20 ore
Emil
Acum 20 ore
Becali fiul poporului
Acum 20 ore
Hermann Stadt
Acum 20 ore
Hermann Stadt