Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Un cisnădian refuză categoric izolarea. Poliția l-a prins de trei ori, în trei zile consecutive

Un cisnădian refuză categoric izolarea. Poliția l-a prins de trei ori, în trei zile consecutive

Bărbatul care a fost prins de două ori că nu a respectat măsura izolării, a fost prins ieri pentru a treia oară sfidând autoritățile. După o amendă de 4.000 de lei și un dosar penal, polițiștii i-au întocmit un nou dosar de cercetare penală, care vizează săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Polițiștii orașului Cisnădie l-au verificat și ieri pe cisnădianul care fusese prins deja în două zile consecutive că nu respectase măsura izolării la domiciliu. La controlul efectuat ieri, în jurul orei 12:45, la adresa declarată a fost găsită concubina bărbatului de 32 de ani, care a declarat polițiștilor că bărbatul a părăsit locuința pentru a se deplasa la Spitalul Orășenesc Cisnădie, aspect care, în urma verificărilor efectuate, nu s-a confirmat, relatează Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

În aceste condiții, pe numele bărbatului s-a deschis un nou dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. De asemenea, polițiștii au înaintat Direcției de Sănătate Publică Sibiu o solicitare în vederea aplicării măsurilor legale care se impun, în conformitate cu prevederile Legii nr. 136/2020, O.M.S. nr. 1309/2020 și O.M.S. nr. 1513/2020.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Cisnădie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus