Duminică,
09.05.2021
Cer Senin
Acum
6°C

Sibianul care s-a dus cu toporul la Profi a dat peste un fost vicecampion național la box

Sibianul care s-a dus cu toporul la Profi a dat peste un fost vicecampion național la box

Emil Hămbășan este numele agentului de pază de la Profi de pe strada Turnului, acolo unde în data de 24 martie un adolescent în vârstă de 16 ani a ajuns cu un topor. Bărbatul are 50 de ani, spune că a fost sportiv de performanță și că în anul 1989 a fost vicecampion național la box. Timp de 20 de minute l-a ținut imobilizat pe tânărul agresiv, până au sosit polițiștii. În urma încăierării s-a ales cu o tăietură la deget, dar în rest este bine. Reporterii Turnul Sfatului au vrut să afle povestea lui și a incidentului din luna martie.

Emil Hămbășan este agent de pază de mai mulți ani, după ce a obținut un atestat în acest sens. Până acum a lucrat la diferite săli de jocuri, dar cum pandemia le-a închis, a început să lucreze în magazine.

În ziua de 14 martie era la serviciu. Povestește că la ora 7.00 au intrat în magazin doi minori, unul de 13 și celălalt de 16 ani.

„Mi-am dat seama că au venit la furat pentru că erau clienți mai vechi. Una dintre colege era la raionul de salamuri, iar eu îi urmăream din priviri. Au trecut pe lângă ea și au împins-o cu ușa de la frigider, apoi au lovit-o. Atunci am intervenit și i-am împins pe amândoi spre ușa de ieșire. Cu mine mai era un coleg, care venea însă doar patru ore. În restul timpului este taximetrist. El a fost cel care ne-a împins afară din magazin pe toți trei. A ieșit și el afară”, povestește Emil Hămbășan.

A urmat o altercație între cei patru în urma căreia a avut de suferit și mașina colegului taximetrist. Altercația a durat câteva minute bune după care cei doi minori au plecat, iar agenții de pază s-au întors în magazin. După un schimb de pumni și împinsături cei doi tineri au plecat, iar agenții de pază au intrat în magazin.

La scurt timp însă, tânărul de 16 ani s-a întors, având la el un topor.

„M-a strigat colegul și mi-a spus să ies afară că s-a întors unul dintre indivizi cu un topor. Am ieșit până să intre el în magazin. Colegii mei au încuiat ușa în urma mea. A dat cu toporul în mașina colegului și a încercat să spargă geamurile laterale. M-am dus către el și am încercat să-l imobilizez. Nu am reușit din prima. Aproximativ zece minute m-am îmbrâncit cu el. La un moment dat a întors toporul în mână, cu lama spre mine și a reușit să-mi cresteze un deget. Într-un final, am reușit să-l prind din spate și nu i-am mai dat drumul până când au venit polițiștii. Îl țineam, strâns, acolo”, povestește Emil Hămbășan.

Din spusele agentului de pază, aproximativ 20 minute l-a ținut imobilizat pe băiatul agresiv. Între timp, cei din magazin au chemat poliția. După ce au ajuns polițiștii, aceștia l-au preluat pe tânăr.

La aproximativ o săptămână de la incident colegul taximetrist și-a dat demisia, însă, cei de la magazin au adus un alt agent de pază, astfel încât să fie două posturi de pază permanentă.

Este fost luptător profesionist de box

Emil Hămbășan povestește că a fost luptător profesionist de box în anii '80 și spune că în anul 1989 a obținut la Constanța titlul de vicecampion național.

„Am făcut box de performanță, am fost în lotul național și am fost vicecampion național la box, în anul 1989. Finala pe țară s-a ținut atunci la Constanța. Am avut o ofertă să plec la Steaua, am dat mâna cu Doroftei și am stat cu el așa cum stau acum cu dumneavoastră”, spune agentul de pază.

Sursa Foto: Facebook Emil Hămbășan

Timp de șase ani a făcut acest sport de performanță după care a plecat în armată și viața lui și-a schimbat traiectoria. În anul 2018 a obținut atestatul care îi permite să lucreze în pază și protecție. De trei ani merge la sală pentru a-și menține condiția fizică. Spune că-i place meseria pe care o face, pentru că-l ține mereu în alertă. Recunoaște că incidentul din martie a fost cel mai grav din cariera lui. Nu i s-a mai întâmplat până acum să fie atacat cu o armă albă, însă nu-i este frică.

„De ce să-mi fie frică? L-am văzut pe băiat și zilele trecute pe aici, dar nu a mai intrat în magazin”, a mai spus Emil.

Băiatul este cercetat sub control judiciar

În ceea ce-l privește pe tânărul care a ajuns să atace cu un topor, acesta a fost reținut în data de 12 aprilie pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, iar în data de 13 aprilie, procurorul de caz a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, după cum transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

7 comentarii

Tudor

Acum 3 săptămâni

Eu m-am oprit la "Timp de 20 de minute l-a ținut imobilizat pe tânărul agresiv, până au sosit polițiștii". Va dati seama, oameni buni? Intra un om cu toporul peste tine, iar politia ajunge dupa 20 de minute in mijlocul orasului!
Raspunde

Andrei

Acum 3 săptămâni

Militia este ocupata cu mastile populatiei. Nu are timp de infractori. Se ocupa ce teroristii fara masca :)))
Raspunde

Purtatori de unirforme si... atat!

Acum 3 săptămâni

Ce mah, aveti militie la sb? Mititia era o forta pe vremuri, a pus-o dragomir si 01512 la zid, i-a executat la zid, miseleste! Acum avem o meltenie ca si garda (politie nu e, militie fac de rusine cuvantul, in sine)... melteni si chimisti de codlea... de la liceul industrial din codlea... va dati seama ce valori conduc la sibiu! Toti turnatorii colegilor, toti dipi, toti parvenitii sistemului corupt din tranzitia romaneasca... o infectie totala! Bah, vreau si eu un sef la sibiu care sa fi terminat Lazar, Goga, Energetic (pe vremurile bune)... auzi... industrial chimic codlea... fratilor... asta si astia (toti meltenii parveniti) si-au gresit judetul... mergeti bah acasa, incompetentilor! Acasa la voi, la fiecare! Va e rusine cu Brasovul, cu Valcea, cu Oltul, cu Gorjul ... ? mergeti mah competentilor si ridicati nivelul acasa la voi, nu aici, bah, pacalicilor! Marsh!
Raspunde

Vasiliu Bogdan

Acum 3 săptămâni

Felicitari domnului.Rusine pentru cei care ar trebui sa faca ce a facut domnul.
Raspunde

Vasile

Acum 3 săptămâni

@Tudor ... in Sibiu, cred ca de comanda o pizza dupa ce a sunat la Politie apuca sa o manance inainte sa ajunga politia.
Raspunde

UnPSDist mandru

Acum 2 săptămâni

Analfabeti functionali , unde scrie/reiese ca au asteptat 20 min dupa ce au sunat la 112? Va luati ca oile unu dupa altul , vb unu prostii hop si voi cu manie proletara
Raspunde

Gemy

Acum 1 săptămână

Din câte știu un agend trebuie sa aivă asupra lui spy baston și stație...Este o făcătură...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus