Luni,
17.05.2021
Innorat
Acum
14°C

Fiul primarului din Cârțișoara, acuzat că insultă oamenii care strâng gunoaie: „Nu a fost amenințare de omor”

Fiul primarului din Cârțișoara, acuzat că insultă oamenii care strâng gunoaie: „Nu a fost amenințare de omor”

Sorin Ilie Cîrțan, fiul primarului din Cârțișoara este acuzat că ar fi amenințat cu moartea un bărbat de 40 de ani din localitate. Incidentul a avut loc sâmbăta trecută, în timpul unei acțiuni de ecologizare organizată de locuitorii comunei, independent de acțiunile Primăriei. Bărbatul agresat povestește că a fost amenințat cu moartea de fiul primarului, iar în urma incidentului a depus o plângere penală. În momentul de față, a fost demarată o anchetă, iar cercetările se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Incidentul a avut loc sâmbăta trecută, în 17 aprilie, în jurul orei 13.30. Laurențiu Dorodici, un bărbat de 40 de ani, din Cîrțișoara, se afla la o acțiune de ecologizare a comunei când spune că s-a trezit agresat de Sorin Ilie Cîrțan, fiul primarului Sorin Vasilică Cîrțan. Bărbatul povestește că ar fi existat tensiuni mai vechi, având în vedere că face parte dintr-un grup de oameni ai comunei care cer autorităților locale corectitudine, transparență și implicare în comunitate. Principalul motiv ar fi o pagină de facebook „Cârțișoara: povești, oameni, turism și tradiții”, cu aproximativ 2.300 de membri pe care sunt postate acțiunile grupului, dar și nemulțumirile legate de autoritățile locale. Sorin Ilie Cîrțan ar fi fost deranjat de unele dintre aceste postări și l-ar fi căutat premeditat pe Laurențiu Dorodici pentru a-l agresa.  

Imagini de la locul agresiunii

„Sâmbătă, a avut loc o campanie de ecologizare în Țara Făgărașului la care am participat și eu, alături de mai mulți amici. Ne-am mobilizat aproximativ 40 de persoane, independent de acțiunea primăriei de la noi. Noi suntem cumva rupți de Primăria din Cârțișoara din mai multe motive. Eram la acea acțiune și spre sfârșitul ei, când mă aflam pe malul unui pârâu, într-o zonă cu desiș, cu tufe și pomi a venit acest individ, fiul primarului din Cârțișoara, strigând numele meu să mă caute. A venit cu mașina la locul în care eram, în viteză, conducând nervos, aproape lovind un om cu mașina, a parcat, a intrat încălțat în pârâu și a început să țipe, să răcnească la mine”, povestește Laurențiu Dorodici.

Bărbatul spune că a fost agresat verbal și instigat la violență fizică

„Se împingea cu pieptul în mine pentru a mă provoca, însă nu i-am răspuns provocării. Nu i-am adresat niciun cuvânt. A început să scuipe, să stea nas în nas cu mine, nu avea mască, nu avea nimic. Eu aveam masca pusă pe bărbie, dar n-am apucat să o ridic pentru a-mi acoperi nasul și gura. Cu pieptul înainte, urlând s-a comportat ca un om care nu mai judecă. A început să mă amenințe cu moartea. Îmi spunea...te omor, aici te las, te înec, te bat, nu scapi tu. Eram singur, ceilalți participanți erau undeva la 100 de metri mai jos, dar fiind desiș și pârâul având cursul rapid a acoperit mare parte din zgomot. Totuși ei au auzit ceva și au venit spre mine, dar, puțin mai târziu. Au fost, însă, oameni care au văzut toată scena. Este vorba despre un cioban care se afla în zonă și încă doi oameni care lucrau în grădină de zarzavat și omul pe care era cât pe ce să-l calce cu mașina”, mai spune Dorodici.

Bărbatul povestește că  pe toată perioada conflictului a avut tăria de caracter de a nu reacționa, chiar dacă a fost provocat. În urma conflictului acesta a depus o plângere penală.  

„Am depus o plângere penală și sper să se desfășoare cât mai repede ancheta, pentru că știu că această persoană care m-a agresat și amenințat cu moartea are permis de port armă”.

Mașina lui Sorin Ilie Cîrțan în momentul incidentului

Bărbatul spune că nu știe exact care a fost motivul pentru care Sorin Ilie Cîrțan l-a agresat, dar că i-a dat de înțeles că acțiunile sale împotriva primăriei l-au deranjat.

„Îl deranjează pentru că noi suntem un grup de oameni care milităm pentru corectitudine, transparență și cerem implicare pentru comunitate de la autoritățile noastre. Avem un grup de facebook cu 2.300 de membri, iar comunitatea locală este foarte prezentă pe acest grup și probabil îl deranjează ce se postează pe această pagină. În timpul agresiunii nu și-a exprimat nemulțumirea, doar a urlat și a amenințat. Îmi tot striga: ce ai cu tata, de ce te tot bagi în problemele lui tata, ce treabă ai tu cu problemele de la primărie”, mai povestește Laurențiu Dorodici.  

Poliția confirmă existența plângerii penale

În urma unei solicitări făcute de reporterii „Turnul Sfatului”, reprezentanții Inspectoratului Județean de Polițe Sibiu confirmă existența unei plângeri penale.

„În cauză, la nivelul secției de poliție rurală Porumbacu de Jos s-a deschis o anchetă penală care vizează săvârșirea infracțiunii de amenințare. Cercetările se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Fiul primarului din Cârțișoara recunoaște conflictul dar spune că nu a amenințat cu moartea

Contactat telefonic de reporterii Turnul Sfatului, Sorin Ilie Cîrțan recunoaște că a avut loc un conflict, însă, susține că nu au fost amenințări cu moartea.

„Nu, în niciun caz nu a fost amenințare de omor. A fost doar verbal, nu a fost nicio amenințare de omor. În ceea ce privește declarațiile să sunați autoritățile competente să ia decizii”, a spus Sorin Ilie Cîrțan.

Întrebat dacă l-a căutat intenționat pe Laurențiu Dorodici acesta a negat.

„Nu, nu, cam asta a fost, vă mulțumesc frumos”, a încheiat fiul primarului fără a mai face alte declarații.

 

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Cartisoara

Acum 3 săptămâni

4 anotimputi, 4 zile pe ani ar trebui scosi toti cetatenij JUDETULUI Sibiu, cu oamenii din toate firmele si satele, locatri oraseni sau de la sate sa fie scosi la curatenie si educatie pe curatetie cat mai multa. Dar si locurile unde se strang sa fie inchise ca vantul sa nu le mai zboare de la Sibiu la Brasov.
Raspunde

Kokos

Acum 3 săptămâni

Va las sa ghiciti din ce partid e primarul din Cartisoara !. Da , ati ghicit , e pesedist , binenteles , cine putea avea apucaturi interlope?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus