Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Divizarea stocului: Ce ar trebui investitorii începători să știe despre această practică?

Divizarea stocului: Ce ar trebui investitorii începători să știe despre această practică?

Divizarea stocului, cunoscută mai bine ca și stock split, implică împărțirea efectivă a acțiunilor unei companii, cu scopul de a crește numărul acestora. Mai mult, această divizare nu are nici un efect asupra capitalizării de piață a companiei.

În esență, divizarea acțiunilor firmei împarte un singur stoc în mai multe bucăți, pentru a facilita tranzacționarea acțiunilor companiei. Principalul motiv pentru care această practică este o opțiune viabilă este faptul că, în anumite situații, prețul unei acțiuni poate fi atât de ridicat încât să cauzeze dificultăți în tranzacții.

Deși investitorii nu au nimic de zis când vine vorba de o divizare de stoc, aceștia pot profita cu adevărat de pe urma unei asemenea mișcări.

1https://unsplash.com/photos/dBI_My696Rk

Cum funcționează o divizare a stocului?

De cele mai multe ori, divizarea stocului are efecte pe plan psihologic în rândul investitorilor. Totuși, sunt și cazuri când o companie este oarecum forțată să-și împartă stocurile și, astfel, să crească lichiditatea acestora.

  • După cum a fost menționat mai sus, creșterea lichidității este un efect principal al divizării stocurilor.
  • Ca rezultat, vor exista mai mulți investitori care cumpără și vând un număr ridicat de acțiuni la un preț mic – în defavoarea aceluiași număr de investitori care vând mai puține acțiuni la un preț mai mare.
  • Din punct de vedere psihologic, o divizare a stocurilor de obicei implică o creștere a acțiunilor unei companii. Chiar dacă acest lucru nu este neapărat adevărat, un număr mare de investitori care cumpără acțiuni la un preț mic va crește prețul acțiunilor.
  • Mai mult, se crede că o acțiune de divizare a stocurilor poate fi văzută ca un semnal de încredere din partea companie (privind viitorul său apropiat). Așadar, investitorii vor cumpăra stocuri după o divizare aproape întotdeauna.

Desigur, și reciproca se poate aplica. O companie poate decide să nu își divizeze stocurile, astfel investitorii acesteia fiind nevoiți să tranzacționeze acțiuni la un preț care se afla în creștere continuă. Ca exemplu avem compania Berkshire Hathaway – cei ce doresc să investească în aceasta trebuie să cumpere acțiuni în valoare de 300,000 dolari.

Care este principalul motiv din spatele unei divizări de stocuri?

O companie va decide să-și divizeze stocurile în principal pentru a atrage noi investitori – atât mici cat și mari – și pentru a le facilita accesul spre tranzacționarea acțiunilor sale.

Dacă mai mulți investitori tranzacționează cu un număr crescut de acțiuni, atunci prețul stocurilor va crește în general – astfel ajutând și compania să se dezvolte. Trebuie de asemenea menționat faptul că nu există o limită când vine vorba de divizare – de exemplu, Walmart și-a divizat stocurile de 11 ori în 30 de ani.

Cum arată o divizare de stocuri?

Ca exemplu, vom lua compania care, în momentul de față, se află pe primul loc în indicele S&P 500 – Apple. Aceasta, în luna august a anului trecut, și-a împărțit stocurile în 4.

  • Înainte de divizarea în sine, fiecare acțiune avea o valoare de $540.
  • După divizare, aceste acțiuni au scăzut la $135.
  • Totuși, cei care dețineau acțiuni Apple la momentul divizării au primit patru acțiuni pentru fiecare acțiune deținută în companie.
  • Așadar, un investitor cu 100 de acțiuni în Apple a ajuns să dețină 500 de acțiuni după divizare.
  • Deși numărul de acțiuni a crescut cu 10 miliarde, capitalizarea de piață a companiei a rămas aproape neschimbată.

Companii care își vor diviza stocul în 2021

Desigur, stocurile nu se divizează instant. Acest lucru trebuie planificat și, dat fiind faptul că investitorii doresc să știe constant ce se întâmplă cu fondurile lor, o divizare de stoc trebuie și anunțată:

  • IAU – ishares Gold Trust plănuiește o divizare de stoc cu o rată de 1:2 pe data de 25.04.2021.
  • Southern Michigan Bancorp Inc. plănuiește o divizare cu o rată de 2:1 la 14.05.2021.
  • Allied Motion Technologies, Inc. plănuiește o divizare cu o rată de 3:2 la 30.04.2021.
  • InspireMD Inc. plănuiește o divizare cu o rată de 1:15 la 27.04.2021.

Divizarea stocului și investitorii începători

Deci, ce ar trebui să știe investitorii începători despre această practică? Ei bine, în primul rând, divizarea stocului vine aproape întotdeauna cu o creștere a valorii acțiunilor unei companii.

În același timp, cei care dețin deja acțiuni în acea companie vor avea un număr multiplicat de acțiuni. În cazul unei evoluții de preț majoră, acele acțiuni au posibilitatea de a valora foarte mult.

Așadar, investitorii de orice tip pot culege roadele unei diviziuni de stoc dacă sunt la curent cu ce se întâmplă la bursă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 569

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus