Zilele trecute au reînceput lucrările de reconstrucție și amenajare a restaurantului Bolta Rece -unul dintre cele mai cunoscute și apreciate localuri din oraș, un simbol al Sibiu cu peste un secol și jumătate vechime.
Proiectul noului restaurant Bolta Rece trebuia să fie gata în 2020, însă problemele impuse de pandemie și de altă natură a făcut ca termenul să necesite amânare.
Noul proiect Bolta Rece este gândit ca un food market specific Europei de Vest, un concept culinar aflat în plină ascensiune, în care clienții pot servi masa în locație sau pot lua la pachet atât mâncare gata preparată, cât și carne sau alte ingrediente proaspete.
Restaurantul Bolta Rece va reuni patru locații cu specific diferit: un restaurant cu meniu pe bază de carne, un restaurant pescăresc, ambele cu terasă exterioară, o pizzerie și o cafenea-patiserie. Acestea vor fi conectate de un spațiu comun de luat masa, în centrul căruia va fi amenajat un bar. Fiecare restaurant din complexul Bolta Rece va avea stații de take-away accesibile din parc.
”La Bolta Rece, oricine, indiferent de vârstă, venituri sau preferințe culinare, va găsi ceva care să îi placă, ceva care să îl bucure și ceva ce va dori să ia pentru acasă. Bucuria va veni nu doar din gustul regăsit în farfurie, ci și dintr-o serie de evenimente culinare ce vor avea loc periodic în locația din parcul Sub Arini”, explica la începutul acestui an pentru Turnul Sfatului Victor Grosu, creatorul conceptului Bolta Rece si fondatorul Grosu Art Studio.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , Sub Arini , Bolta Rece , parc
Vizualizari: 13251
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Ron
Acum 7 ore
Mariana Deacu
Acum 7 ore
BittDanman
Acum 7 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 7 ore
Gheo Poplaceanul