Tandemul Iohannis – Cîțu, un posibil succes

Pe zi ce trece se conturează tot mai evident, pentru următorii patru ani, o formulă de conducere a statului bazată pe pilonii Iohannis-Cîțu. O fi bine, o fi problematic? Cutez a avansa o părere.

Pe președintele Iohannis îl cunosc destul de bine. Este om de acțiune și de rezultat. Cred că este atașat de țară și de interesele ei precum cred, în același timp, că este ombilical legat de occident, de Europa. Aceste două trăsături și-ar putea lăsa, cu greutate, amprenta asupra demersului constructiv a viitoarei Românii. Pe ce coordonate? La această întrebare răspunde premierul Cîțu când sintetizează ritos: „ Proprietatea privată este sfântă, iar antreprenorul un erou într-o Românie LIBERALĂ”. Om de concepții liberale este și Iohannis.

Așadar, iată, sintetic, direcția ce se dorește a fi imprimată țării pe viitorul apropiat, cu rezonanță corespunzătoare pe termen nedefinit. Cât se potrivește această concepție (doctrină) lumii de azi, ce incidență poate avea asupra realităților specifice României de azi?

De principiu, liberalismul stimulează acțiunile individuale în câmpul social: energie,  inițiativă, interes. Corespunzător, mijloacele material-creative - în esență proprietatea - se subsumează acestei voințe și interes individual.  Așadar  deviza : performanța individuală este cheia succesului.

Toate bune numai că indivizii formează și trăiesc într-un cadru social. Ca atare performanța individuală se circumscrie vrând-nevrând vieții comunitare. Câtă vreme era singur, Robinson Crusoe era liber să facă ce și cum putea pe insula sa. Din momentul în care a apărut Vineri, lucrurile se schimbă. Dacă acesta i-a fost egal, a apărut concurența. Dacă i-a fost subaltern, a apărut ierarhia, ambele ipostaze punând în cauză limitele libertății mele în raport cu dreptul la libertate al celuilalt. Așadar, libertatea  (și acțiunea) individuală se cere armonizată cu exercițiul conviețuirii sociale.

Istoricește și cu caracter cvasi-unanim, raporturile interumane n-au evoluat pe o asemenea ideală coordonată. Profitând de libertate nețărmurită, cei deveniți putertnici i-au subordonat pe cei slabi, punându-i în stare de inferioritate, adesea până la umilință. Așa s-a născut inegalitatea, diferențierea și, odată cu acestea, tensiunile și conflictele sociale.

România a fost condusă multă vreme după preceptele liberalismului pur, așa cum ni-l creionează Florin Cîțu. „Eroul” liberal plămădit în acele decenii a fost cât-de-cât performant. Pornind de la o situație economică vădit inferioară, bazată în exclusivitate pe  agricultura simplistă, guvernarea liberală a izbutit înfiriparea unei economii combinate în care industria și tehnologia au început să joace un rol tot mai pronunțat, dând naștere primelor manifestări ale capitalismului industrial-bancar românesc. Odată cu acest proces, stratificarea socială a luat o altă înfățișare, raporturile iobăgiste fiind substituite de raporturile capitalismului sălbatic, în care țărănimea, covârșitor majoritară precum și firava pătură muncitorească, au rămas în aceeași stare de inferioritate economico-socială, pe când pătura „antreprenorilor” și „bancherilor”, favorizată de concentrarea în mâinile lor a puterii economice, și-au permis o largă libertate de acțiune și dictat în sfera acțiunii sociale. Acest fenomen s-a remarcat și se observă peste tot unde interesele pur individualiste primează și înfrâng echilibrul social.

Nu toți românii au harul antreprenoriatului. Nu toți românii pot fi mari proprietari. Activitatea social-economică se bazează în primul rând pe MUNCĂ. O orânduire socială viabilă și sănătoasă trebuie, în egală măsură, să țină seamă de aportul necesar și benefic al antreprenorului, de resortul economic al proprietății dar, în aceeași măsură, să țină seamă de cei ce contribuie hotărâtor la valorificarea, la punerea în lucrare a potențelor antreprenoriale și a proprietății. De aici derivă cu necesitate caracterul social  al procesului economic performant. Tot de aici și caracterul social al recompensei. De unde rezultă, mai departe, necesitatea distribuirii echitabile, echilibrat și cu dreptate, a randamentului economic obținut la nivel social.

Lumea modernă, „capitalismul” modern, a luat, în cea mai mare parte a sa, seamă de aceste noi comandamente sociale. După Europa, Statele Unite par să marșeze pe o direcție asemănătoare. Nici liberalismul românesc nu va putea ignora noul curs al relațiilor sociale. Lasă însă impresia că dl. Cîțu s-a adăpat la izvorul capitalismului sălbatic, când enunță doar virtuțile antreprenorului și a proprietății. Au ținut cu tot dinadinsul să subordoneze conceptul „democrat liberal” al PDL, care inducea în câmp politic, cel puțin teoretic și doctrinar, interesul social. Cu sau fără voia domniei sale, viața va modela liberalismul românesc, imprimându-i complementar și o componentă socială.

Mai este apoi de subliniat că pentru o veritabilă reușită este nevoie nu de „orice”antreprenoriat, nu de „orice”proprietate privată. Înainte de a se intitula liberal, partidul domniei sale se numește „Național”. Termenul nu semnifică naționalism ci, de subliniat cu majuscule, INTERES NAȚIONAL. Aceasta însemnează ca țara să fie stăpână pe pârghiile ei economice, ca rezultatul prestației economice să se reflecte în venitul cetățenilor ei ca și în bugetul statului. Mai departe, aceasta însemnează, de o parte antreprenoriat dacă nu exclusiv dar preponderent autohton, de altă parte ca proprietatea să aparțină, tot judicios, dacă nu în totalitate, dar vădit preponderent, românilor, ca patrimoniu  național. În fine, aceasta mai însemnează intervenția statului, susținerea și sprijinirea producătorului român prin facilități financiare precum și prin măsuri de protecție în fața avalanșei acerbe a concurenței străine. Și, nu în ultimul rând, aceasta însemnează o intervenție imediată pentru stoparea exploatării nemiloase a resurselor naturale de către firme străine cum și stoparea imediată a acaparării de terenuri de către străini. Cred  că indiferent cine este sau cine va fi la comanda statală a României, trebuie să înțeleagă un lucru elementar de simplu : nu se poate construi o economie viabilă pierzând atribuțiile suveranității economice asupra teritoriului și resurselor naturale ale țării.

Știu, îmi pot permite un astfel de limbaj pentru că nu mai am niciun fel de responsabilitate politică. Știu de asemenea că un astfel de limbaj vine - în parte -  în discordanță cu unele reglementări ale cooperării europene. Dar dacă realmente, în cadrul european se dorește convergență și coeziune, dacă se dorește ca România să devină un factor activ și eficient în procesul de cooperare europerană, ea trebuie să devină o putere economică pe măsura disponibilităților sale materiale și umane, să aibă posibilitatea efectivă de a le valorifica plenar și eficient.

Deși președintele Iohannis are concepții liberale, domnia sa nu vorbește de o Românie liberală ci de o Românie NORMALĂ. Este aici o chestie cu tâlc. Înțeleg prin aceasta o Românie a tuturor românilor cum și, deopotrivă, o Românie la locul ei, demnă și mândră între popoarele și statele Europei. Din poziția pe care o deține și influența de care se bucură în plan intern și, cu deosebită subliniere în plan european, sprijinit și de un premier pragmatic, domnia sa poate fi, în anii acestui ultim mandat dar și pe mai departe, un factor de coeziune și mobilizare a energiilor naționale care, în cooperare cu cele europene, să deschidă României orizontul spre normalitate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Gavril Dejeu