Duminică,
01.08.2021
Cer Senin
Acum
30°C

Interviu cu sibianul care a organizat EURO 2020: ”Totul s-a desfășurat exact așa cum ne așteptam noi”

Interviu cu sibianul care a organizat EURO 2020: ”Totul s-a desfășurat exact așa cum ne așteptam noi”

La ora 18:45 debutează pe Arena Națională partida Ucraina – Austria din faza grupelor a Campionatului European de Fotbal. Este cel de-al treilea meci în cadrul Euro 2020 organizat de țara noastră și, din ce am observat până acum, din punct de vedere organizatoric nu există nicio diferență între ce am văzut la TV pe Arena Națională și alte capitale europene.

Puțină lume știe că manager proiect EURO 2020 în cadrul Federației Române de Fotbal este sibianul Constantin Florin Șari. Reporterul Turnul Sfatului a stat de vorbă cu el despre organizarea unui eveniment de asemenea anvergură. Ca să vă faceți o idee, de când a început munca pentru EURO 2020 Constantin Florin Șari a colaborat cu șapte guverne și a depășit o pandemie.

 

Nu ne-a prea venit să credem în redacție când am aflat că avem un sibian implicat direct în organizarea Euro 2020 pentru că Sibiul nu excelează la sport, să fim sinceri. Cum ați preluat coordonarea Euro2020 și cu ce așteptări?

Așteptările au fost să facem cel mai bun EURO posibil. Asta clar. Eu am calitatea de șef al echipei de organizare din august 2015 și, practic, nu doar că sunt cel mai vechi din proiect, ci și cel care a configurat, împreună cu colegii de la UEFA și ceilalți colegi pe care i-am avut în proiect, elementele care au constituit EURO 2020. Sunt elemente care țin de cadrul de desfășurare al evenimentului, elemente care țin de realizarea garanțiilor guvernamentale, planificările în oraș, la stadion, precum și operațiunile specifice organizării fiecărui meci în parte.

 

Mă gândesc la faptul că atunci când ați început munca de organizare nu ați luat în calcul posibilitatea apariției unei pandemii globale, dar cu siguranță v-ați gândit la schimbarea guvernului. Cum ați depășit momentele acestea?

În analiza de risc noi am avut trei elemente majore pe care le-am luat în considerare și le-am administrat cu foarte multă atenție. Primul element a fost volatilitatea forței de muncă. Al doilea era cel al schimbărilor la nivel de administrație centrală și locală, mai ales că urmau alegeri. Și al treilea element l-au reprezentat intemperiile. Dar niciodată nu ne-am gândit că urmează să dea peste noi o pandemie, pe zona medicală noi fiind gata să facem față unor toxiinfecții alimentare, unor îmbolnăviri din acestea, obișnuite. Aici a contat foarte mult, în momentul în care a  venit pandemia, modul în care au reacționat colegii de la UEFA. O dată ce UEFA a hotărât, în 17 martie 2020, amânarea cu un an de zile a organizării turneului final, s-a decis ca până la 30 aprilie să fie finalizate absolut toate pregătirile și să se înghețe proiectul, urmând să se reia după aceea realizarea efectivă a activităților, ușor, ușor, începând cu noiembrie. Pe noi asta ne-a ajutat foarte mult pentru că practic noi am recuperat, am știut exact ce avem de făcut atunci când am reluat activitățile.

 

Într-un fel, a fost și benefică pauza forțată.

Da. Și în acest sens noi am păstrat și oamenii, chiar dacă multora dintre ei a trebuit să le suspendăm contractele de muncă. Când am reluat activitățile aveam deja oamenii pregătiți. Un element important, chiar esențial, a fost proiectul pentru voluntari. Colegii mei și-au continuat activitatea și acolo am reușit să păstrăm 90% dintre oameni alături de noi, prin diverse activități. A fost extrem de solicitant pentru colegii mei, dar a fost un succes.

 

Rezultatul este ce vedem seara la televizor, noi, cei din Sibiu. Și de aici, totul se vede impecabil.

Și de pe stadion se vede la fel.

 

Pe de altă parte, am citit în presă și știri negative, precum aceea că a plouat torențial cu o zi înainte de primul meci și s-a inundat stadionul, sau au fost neînțelegeri cu locurile alocate unor personalități și politicieni. Nu credeți că este o problemă de mentalitate, ne temem să eșuăm că devenim anxioși?

Acestea sunt lucruri pe care, ca organizator al unui eveniment, nu le poți controla în totalitate. Nu pot să controlez eu modul cum judecă oamenii lucrurile. Eu am întotdeauna încrederea că am făcut ce trebuia ca lucrurile să se desfășoare exact așa cum trebuie. Ca să luăm cazul particular al gazonului inundat, pe care l-ați amintit mai devreme, noi ne așteptam ca indiferent de cantitatea de ploaie căzută, gazonul de pe Arena Națională să se comporte ireproșabil, adică să nu sufere. Ei, totul s-a desfășurat exact așa cum ne așteptam noi. La o jumătate de oră după ce s-a oprit ploaia, toată apa a fost absorbită de sistemul de drenaj. Dacă luăm lucrurile așa cum sunt ele, cred că băiatului acela din echipa Austriei chiar i-a plăcut să facă un plonjon. Bucuria aceasta a lui și a colegilor lui trebuie păstrată, au fost mai multe situații vesele. I-am văzut că șutau mingea și-l trimiteau pe portar s-o recupereze...

 

Ca-n curtea școlii.

Exact ca-n curtea școlii, o atitudine distractivă.

 

Și atunci nu este o problemă de mentalitate la noi?

Ba da. Dar, repet, nu contează cine a spus lucrurile acestea pentru că ele nu au fost spuse niciodată de oameni care au fost efectiv implicați în organizare. Lucrurile acestea negative au fost spuse de oameni din afara proiectului, care poate nu cunoșteau detalii, care nu aveau căderea să facă anumite lucruri. Să vă mai dau un exemplu. Noi am organizat în 30 noiembrie 2019 extragerea pentru grupele Turneului Final, la București, la Romexpo. A fost cea mai bine organizată extragere finală din istoria recentă a EURO. A ieșit cel mai bine. A fost spectaculoasă, bine desfășurată, toată lumea din mediul UEFA și al țărilor participante a apreciat. Acesta este un aspect. Un alt aspect este acela că am fost primii, cu susținerea partenerilor noștri guvernamentali și ai Primăriei București, am fost primii care ne-am declarat intenția de continua munca la proiect și după amânare. Ori aceste detalii spun suficient de multe despre modul în care s-a colaborat în interiorul structurilor lărgite care au implementat proiectul. Noi am fost un partener loial, corect și deschis.

 

Referitor la parteneri, cum ați reușit să lucrați și să aveți continuitate cu atâtea guvernări care s-au schimbat în ultimii ani?

Dacă vorbim de cele șapte guverne care s-au schimbat de când am câștigat organizarea Turneului Final, trebuie spus că noi întotdeauna am avut în vedere, la orice schimbare de guvern, imediat și din proprie inițiativă, intenția de a informa și de a aduce la zi informația față de decidenții guvernamentali. Indiferent de cât de repede a avut loc schimbarea și fără să ne gândim la contextul în care s-a produs ea.

Bine totuși că a existat o continuitate... Acum n-o să vă întreb care premier a fost mai implicat...

Da, a existat o continuitate și de lucrul acesta ne-am asigurat noi. Aceasta a fost una dintre misiunile noastre și unul dintre obiectivele noastre pe care de la bun început ni le-am stabilit.

 

Vă aduc un pic spre Sibiu și vă spun că miercuri am văzut în Piața Mică un grup de suporteri ucraineni la terasă. Probabil Sibiul a fost în drumul lor spre București. Ce au de câștigat orașe din provincie, precum Sibiul, de pe urma EURO2020, nu doar Bucureștiul?

Turiștii ucraineni era de așteptat să ajungă în Sibiu pentru că ei vin în special cu mijloace auto. Sunt două trasee de deplasare despre care știm, în cazul lor, unul dintre ele fiind cel prin Maramureș, apoi Sibiu. Din punctul acesta de vedere, calificarea Ucrainei, a Macedoniei de Nord și chiar a Austriei – pentru că am auzit de foarte mulți austrieci care au venit cu mașinile, categoric reprezintă un beneficiu pentru întreaga industrie turistică de pe traseele lor. Acesta este primul element pe care putem să-l aducem în discuție. Mai este un aspect, care ține de curajul pe care îl prind oamenii aceștia, apetitul lor pentru România și vizitele ulterioare. După EURO poate o să revină în România și în loc să petreacă o după-amiază în Sibiu o să stea două nopți, sau în loc să vină cu prietenii o să ajungă cu familiile. Deci lucrurile acestea, la fel țin de modul cum ne așteptăm noi să producă EURO 2020 efecte. Și mai este un aspect. Nu pe zona turistică ne așteptăm să avem beneficii, ci ne așteptăm ca economia sportului să capete o pondere din ce în ce mai mare în economia națională. Având EURO 2020 ca element declanșator, s-au întâmplat numeroase investiții publice de mare anvergură, de peste 400 de milioane de euro, ne apropiem chiar de jumătate de miliard de euro.

 

Vă referiți la cele trei mari stadioane din Capitală?

Vorbim aici de trei stadioane noi reconstruite la București și cele două elemente de infrastructură: renovarea Aeroportului Băneasa și construirea legăturii de cale ferată între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni. Și mai vorbim de un proiect care a avut acoperire națională cu un buget ce se apropie de 250 de milioane de euro, și anume construirea a 150 de baze sportive în toată țara și a încă o sută de terenuri de mici dimensiuni. Asta va contribui la multiplicarea fenomenului fotbalistic, a fenomenului sportiv în general în România. Acele baze sportive pot să acomodeze mai multe sporturi. Este un lucru deosebit de util în toată țara, care va avea efect imediat. De altfel, toate aceste propuneri pe care le-am făcut, le-am întărit cu o foarte bună cercetare și documentare. FRF, cu sprijinul UEFA și al Consiliului Europei, a desfășurat acum trei ani prima ediție, anul acesta a doua ediție, a unui studiu care se numește: Beneficiile sociale ale investiției în fotbal. S-a făcut referire doar la fotbalul de masă, sportul de masă. S-a descoperit că noi avem, în condițiile în care competițiile sportive au fost grav afectate de pandemie, avem o contribuție a fotbalului la economia națională de 800 de milioane de euro. Această contribuție, odată ce vom ieși din pandemie, poate fi crescută considerabil. Înainte de pandemie, la prima ediție a studiului, am măsurat o contribuție de 750-760 de milioane de euro. Acum sunt 800-810 milioane de euro. O creștere de 50 de milioane de euro în condiții de pandemie. Haideți că ne închipuim ce o să fie în momentul în care vom ieși din pandemie. Noi, ca societate, trebuie să ne uităm și înspre potențialele zone de creștere la care putem să avem intervenții imediate. Dezvoltarea infrastructurii sportive înseamnă, în baza datelor științifice pe care le deținem, un potențial foarte bun de creștere, inclusiv locuri de muncă suplimentare, bani la buget, o economie a sportului, vânzări mai bune pentru producătorii de echipamente sportive și așa mai departe.

EURO 2020 mai aduce un beneficiu foarte important pe care țin să-l menționez: beneficiul reputațional. Am văzut două meciuri excelente, care s-au desfășurat ireproșabil. Cunoscând detaliile proiectului aș putea spune că în zonele cu adevărat sensibile ale organizării ne-am distins prin calitate. Am venit cu concepte bune, pe alocuri chiar mai bune decât în alte zone, unde altfel ne-am uita cu admirație. Până la urmă am organizat totul așa cum am spus că o vom face.

 

Ca să încheiem cu o întrebare mai provincială, vă mai leagă ceva de Sibiu? Veniți des pe aici?

Sigur că da, părinții mei locuiesc în continuare în Sibiu. În septembrie se vor face 21 de ani de când am plecat din Sibiu, dar niciodată nu o să-mi uit originile. Pe de altă parte, nici nu fac din asta un titlu de glorie. Cred însă că, indiferent de cine vorbim, pentru toată lumea ar trebui să conteze faptul că titlul dat de zona în care te-ai născut ar trebui să fie întărit de comportamentul fiecăruia. Eu mă uit la foștii mei colegi de școală generală. În țară am rămas foarte puțini, în Sibiu au rămas probabil vreo patru sau cinci. Fie au emigrat, fie au plecat în alte orașe. Emigrația aceasta a fost dată și de plecarea sașilor, eu am făcut școala germană. Ceea ce este important este că odată ce ai crescut într-un mediu, într-o comunitate, valorile comunității respective să fie de așa natură încât să-i permită omului să le trăiască și în alte medii, în alte comunități. Să le trăiască într-un mod exemplar pentru ceilalți, nu doar cu titlu de laudă. Mă gândesc la valori precum onestitate, comportament demn, nivel ridicat de educație, sistem de evaluare a contextului social bazat pe încredere, deschidere și relații de colaborare. Asta e ceea ce contează până la urmă.

Vizualizari: 4402

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Baze sportive ???

Acum 1 lună

Și totuși unde sunt cele 150 de baze sportive noi din țară ... ? Ar trebui să fie vreo 3 pe județ. Are cineva o listă a lor ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus