Specialiștii sibieni transmit o serie de recomandări localnicilor care se vor confrunta, în următoarea perioadă, cu valuri de căldură intensă, întrucât județul nostru se află sub incidența unui cod portocaliu de caniculă.
Conform notei informative postate pe Facebook de Prefectura Sibiu, printre recomandări se numără evitarea aglomerației și a expunerii la soare între orele 11 și 18, consumul de 2 litri de lichide în fiecare zi și o dietă echilibrată, bogată în fructe și legume. Hainele purtate în această perioadă trebuie să fie lejere, subțiri și deschise la culoare, neapărat însoțite de pălării și ochelari de soare.
De asemenea, mențineți legătura cu persoanele în vârstă, pentru a vă asigura că au o stare de sănătate bună și nu lăsați copiii sau animalele de companie în autoturisme.
Consultați mai jos întreaga listă cu recomandări.
Vă reamintim că „în zilele de joi și vineri (24 și 25 iunie) valul de căldură va cuprinde toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În Muntenia, Dobrogea, Moldova și estul Transilvaniei maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nu vor coborî sub 20 de grade”, au transmis meteorologii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 977
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Cosmin
Acum 1 oră
Pastor marginas
Acum 1 oră
Pastor marginas
Acum 2 ore
BumBum
Acum 2 ore
Mioara