Un tânăr în vârstă de 17 ani a furat o autoutilitară de la societatea unde lucra şi a avariat trei autoturisme parcate în municipiul Mediaş, fiind cercetat pentru furt, distrugere şi conducere fără permis, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.
"În dimineaţa zilei de 5 iulie, trei conducători auto din municipiul Mediaş au reclamat faptul că şi-au găsit maşinile avariate în urma unui eveniment rutier petrecut cel mai probabil în noaptea de 4/5 iulie, cele trei autoturisme fiind parcate unul lângă altul, pe strada Sebeşului. Ca urmare a cercetărilor efectuate, la data de 11 iulie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Mediaş au identificat presupusul conducător auto implicat în producerea evenimentului, stabilindu-se totodată faptul că, la data de 4 iulie a.c., în jurul orei 23,50, persoana în cauză, un localnic în vârstă de 17 ani, ar fi sustras o autoutilitară din incinta societăţii unde era angajat, autoutilitară pe care ar fi condus-o de pe Şoseaua Sibiului până pe strada Sebeşului, unde a intrat în coliziune cu cele trei autoturisme parcate", se precizează în comunicatul transmis luni de IPJ Sibiu.
Potrivit sursei citate, în urma evenimentului rutier s-au înregistrat doar pagube materiale.
"În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaş s-a deschis o cauză penală care vizează săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, distrugere din culpă, respectiv conducere fără permis. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş", se arată în comunicat.
(Agerpres)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: autoturisme parcate , ipj , Mediaș , Sibiu
Vizualizari: 982
Ultimele comentarii
Acum 44 minute
Morvoveață
Acum 51 minute
Timotei Popovici
Acum 57 minute
Porr
Acum 1 oră
@
Acum 1 oră
Barosanu