Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
0°C

Nicio măsură luată, până acum, la Gura Râului unde un băiat de 11 ani și-a pierdut viața în curtea școlii. Urmează întâlniri ale autorităților

Nicio măsură luată, până acum, la Gura Râului unde un băiat de 11 ani și-a pierdut viața în curtea școlii. Urmează întâlniri ale autorităților

A trecut mai bine de o săptămână jumătate de la accidentul petrecut în curtea comună a trei instituții din Gura Râului (Școala cu Clasele I-IV, grădinița din sat și Centrul Cultural „Ioan Macrea), în care Darius, un băiețel de 11 ani, și-a pierdut viața după ce un tânăr a vrut să-și parcheze mașina și nu l-a văzut. Băiatul era pe o trotinetă electrică. Reporterii Turnul Sfatului au vrut să vadă dacă autoritățile din comună au luat sau vor lua măsuri pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Atât primarul Călin Gheorghe, cât și directorul școlii, Dumitru Cîmpean spun că, în curând, va avea loc o întâlnire prin care să se decidă ce este de făcut. Soluția cea mai probabilă va fi îngrădirea celor trei curți comune. În discuție va fi adus și faptul că pe singura stradă care duce în curtea comună și în care a fost amenajat un spațiu pentru a se putea parca mașini, se află un indicator rutier care interzice pătrunderea mașinilor, cu excepția riveranilor. Cu toate acestea, sunt multe persoane care nu respectă acest indicator, pentru a ajunge în parcare.  

În 25 iulie, un accident rutier avea să îngenuncheze comunitatea din Gura Râului. Darius, un băiețel de 11 ani, se afla cu o trotinetă electrică în curtea comună a Școlii cu Clasele I-IV, a grădiniței din sat și a Centrului Cultural „Ioan Macrea”. În curte există o parcare marcată cu un pavaj roșu, unde parchează toți cei care au treabă la aceste instituții. Un tânăr de 19 ani din localitate a ales în acea zi să parcheze mașina în acea curte. Din spusele celor care au ajuns la accident, șoferul nu l-a văzut pe Darius, care a apărut de după un zid ce delimita curtea școlii de cimitir și l-a lovit. Din păcate, pentru băiat nu s-a mai putut face nimic. La 11 zile după această tragedie, reporterii Turnul Sfatului au vrut să vadă dacă autoritățile din comună vor lua măsuri care să prevină astfel de evenimente nefericite. După o discuție purtată cu primarul și cu directorul școlii singura certitudine este faptul că se vor întâlni pentru găsirea unor soluții viabile.

„Am vorbit deja cu directorul școlii să închidă acea poartă, dar este intrare comună, fiind acolo Școala cu clasele I-IV, Centrul Cultural Ioan Macrea și grădinița de copii și nu știu dacă este posibil. În prezent, spațiul acela comun este delimitat de curtea școlii cu un gard provizoriu, mobil, dar eu cred că acea poartă ar trebui cumva închisă și lăsat accesul doar spre școală. Urmează ca, în curând, să am o întâlnire cu domnul director și să vedem ce soluție putem găsi, dar eu așa văd: delimitarea curții școlii de cea a centrului cultural fără a fi lăsată intrare aici, după zid, unde nu ai vizibilitate”, pune primarul Călin Gheorghe.

Stradă cu acces interzis și parcări care nu sunt publice

Edilul spune că parcările din curtea comună a celor trei instituții nu sunt locuri de parcare publice și sunt marcate cu pavaj roșu. Parcările au fost făcute pentru cei care trebuie să aibă acces la instituțiile din acea curte.

O altă problemă discutabilă este și faptul că singura stradă pe care se poate ajunge, cu mașina, spre parcările din curte are indicatorul acces interzis, cu excepția riveranilor. Astfel, toți cei care ajung să parcheze și nu locuiesc în zonă, încalcă acest indicator rutier.

„Se intră pe interzis. De ce am pus acel semn? Noi aveam spații de grădiniță în trei locații. În urma unei finanțări obținute am făcut o grădiniță nouă, mare, în spatele centrului cultural și dimineața, când veneau copiii la grădiniță aduși de părinți, strada fiind cu un singur sens, se blocau. Așa că am pus semnul de interzis, ca aceștia să-și parcheze mașinile în centru și să-și aducă copiii pe jos 100 de metri. Era o harababură totală dimineața acolo. Am pus interzis, cu excepția riveranilor, dar mai intră acolo și alții când sunt repetiții la centrul cultural, sau când se vine cu mașini la grădiniță”, mai spune primarul.

Directorul școlii, Dumitru Cîmpean, este și el de părere că organizarea unei întâlniri între oamenii din sat și autorități este necesară și că ar trebui să se întâmple cât mai curând.

„Eu de la înmormântarea lui Darius, Dumnezeu să-l ierte, am spus și domnului primar și preotului că trebuie să avem o discuție și să facem ceva, atât în sat, cât și pentru acea zonă unde s-a petrecut tragedia. D-l primar îmi spunea că va veni titlul de proprietate, pentru că satul a intrat într-un program care duce spre o nouă intabulare a proprietăților și după sau dacă nu se va întâmpla prea curând, voi lua inițiativă mai repede, să aibă loc o întâlnire în care să fie aduși și oameni din sat, oameni interesați de bunul mers al satului și să discutăm împreună toate aspectele legate de securitatea copiilor, de securitatea oamenilor din sat, de tot ce se întâmplă la ora actuală și care nu este în regulă în satul nostru, inclusiv de curtea comună în care s-a întâmplat accidentul. Trebuie delimitat spațiul școlii cu clasele I-IV, dar trebuie delimitat cu gard și cu poartă, părerea mea, apoi trebuie delimitate accesul spre grădiniță. Se poate delimita foarte simplu spațiul grădiniței noi, iar restul, care este spațiul primăriei, spațiul centrului cultural, acolo ar trebui, cumva securizat mai bine pentru că, se știe, nu este o noutate faptul că în acea zonă, de multe ori, se strâng tineri și copii care fac tot felul de năzbâtii. Asta o știe toată lumea”, spune directorul.

În ceea ce privește strada cu acces interzis este de părere că regulile trebuie foarte clar reglementate pentru că, în momentul de față, sunt mulți cei care încalcă o regulă rutieră.  

„Aici, din punctul meu de vedere, a fost o greșeală. Dacă avem, de exemplu, evenimente, cum este și acum, în viitorul apropiat, când o să avem Festivalul de muzică clasică Graf, cei care nu sunt riverani trebuie să ajungă, cumva acolo, pentru că trebuie să-și ducă bagaje, trebuie să ajungă. Trebuie să vedem care sunt soluțiile pentru a intra în legalitate și alții nu doar riveranii, pentru că la centrul cultural sunt foarte multe repetiții și vin tinerii și intră cu mașina acolo. În mod normal, nu are voie nimeni să intre acolo. Trebuie reglementat cumva, dar asta nu mai este problema mea, ci cred că ține mai mult de poliție”, mai spune directorul școlii din Gura Râului.

Citește și „Cum s-a petrecut accidentul de la Gura Râului în care un copil de 11 ani și-a pierdut viața. Mărturiile primarului și ale directorului școlii”

Citește și „Încă un accident mortal în județul Sibiu. Copil de 11 ani, lovit în curtea școlii de un șofer de 19 ani”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

5 comentarii

Birtu

Acum 2 ani

Cred ca ar mai trebui un festival ,asa se vor intalni inca o data sa discute vrute si nevrute,mai putin sa faca ceva util. La asta se pricepe cel mai bine primarul si la mostenirea lui primita de generatii, ciobanitul !
Raspunde

Festivalul mormolocul muntilor

Acum 2 ani

Intre timp, primaria a organizat mizeria aia de festival cu mici, bere proasta, hamsii si produse expirate, pe care le vinde ca traditii stramosesti! Plus multe manele si Pomohaci. Ce scarbe ordinare! Pacat ca nu v-au cucerit austro-ungarii sa va civilizeze, gureni leprosi!
Raspunde

Hd

Acum 2 ani

Cum adica un ''festival '' numit mormolocul muntilor??? Si da, Ardealul iubeste pomohaci...mult de tat
Raspunde

BON

Acum 2 ani

În primul rând SINCERE CONDOLEANŢE familiei îndurerare! Nu vreau să iau apărarea şoferului, care se face vinovat de intrarea pe o arteră cu sens interzis şi în curtea unor instituţii, unde nu avea voie. Dar asta e mentalitatea multor tineri care se cred "zmei" şi că au voie să îmcalce şmechereşte legile. Pentru asta trebuie să plătească aşa cum cere legea! Dar pun o întrebare, poate retorică: "Acel copil, Darius, avea voie să circule cu o trotinetă electrică?" Legislaţia precizează clar că nu pot circula decât de la 14 ani împliniţi! Avea Darius casăcă de protecţie? Se pare că nu. Şi mai mult, din unele surse am aflat că-şi ducea uneori şi frăţiorul pe trotinetă. Ceea ce este total interzis! Aşadar mai îninte de toate ar trebui să vedem dacă nu cumva o vină o poartă chiar părinţii lui, care i-au cumpărat acea trotinetă, care l-au lăsat să circule cu ea şi mai vinovaţi că l-au lăsat să-i ducă şi pe frăţiorul lui cu trotineta aceea. Aceasta este vina acelor părinţi, care sunt mai înstăriţi şi caută cu tot dinadinsul să facă pentru copiii lor mai mult decât au avut ei parte, dar mai puţină educaţie.
Raspunde

BON

Acum 2 ani

În primul rând SINCERE CONDOLEANŢE familiei îndurerare! Nu vreau să iau apărarea şoferului, care se face vinovat de intrarea pe o arteră cu sens interzis şi în curtea unor instituţii, unde nu avea voie. Dar asta e mentalitatea multor tineri care se cred "zmei" şi că au voie să îmcalce şmechereşte legile. Pentru asta trebuie să plătească aşa cum cere legea! Dar pun o întrebare, poate retorică: "Acel copil, Darius, avea voie să circule cu o trotinetă electrică?" Legislaţia precizează clar că nu pot circula decât de la 14 ani împliniţi! Avea Darius casăcă de protecţie? Se pare că nu. Şi mai mult, din unele surse am aflat că-şi ducea uneori şi frăţiorul pe trotinetă. Ceea ce este total interzis! Aşadar mai îninte de toate ar trebui să vedem dacă nu cumva o vină o poartă chiar părinţii lui, care i-au cumpărat acea trotinetă, care l-au lăsat să circule cu ea şi mai vinovaţi că l-au lăsat să-i ducă şi pe frăţiorul lui cu trotineta aceea. Aceasta este vina acelor părinţi, care sunt mai înstăriţi şi caută cu tot dinadinsul să facă pentru copiii lor mai mult decât au avut ei parte, dar mai puţină educaţie.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus