Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

70 de cadre didactice din 407 și-au ocupat posturile după Titularizare

70 de cadre didactice din 407 și-au ocupat posturile după Titularizare

70 de cadre didactice din cele 407 care au optat pentru un post în județul Sibiu, după ce au obținut peste 7 la examenul de titularizare și-au ocupat posturile, potrivit informațiilor primite de la reprezentanții Inspectoratului Școlar Sibiu. De asemenea, cele două candidate care au obținut 10 la acest examen au ocupat posturi în Avrig și Sibiu. După jumătatea lunii august va avea loc etapa de ocupare a posturilor pentru suplinire.

Din cei 407 candidați din județul Sibiu și din alte județe care au optat pentru repartizare la nivelul județului Sibiu, care au obținut cel puțin nota 7 (șapte) la concursul de titularizare desfășurat în 21 iulie, 70 de candidați au fost repartizați pe posturi titularizabile pe o perioadă nedeterminată (4 candidați au fost din alte județe: Bihor, Brașov și Cluj).

Candidatele care au obținut nota 10 (zece) la concursul de titularizare au optat pentru posturile de la Școala Gimnazială Avrig (limba germană modernă) și de la  Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Sibiu (educatoare/institutor pentru învățământul preșcolar/profesor pentru învățământul preșcolar în limba română).

Pentru această etapă au fost ofertate 129 de posturi pentru titularizare. Urmează etapa de ocupare a posturilor pentru suplinire în perioada 24 – 27 august 2021, pentru această etapă fiind ofertate 1 307 norme/posturi și fracțiuni de norme.

Ministerul Educației a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro lista posturilor repartizate cu contract pe perioadă nedeterminată (titularizabile). Aceste posturi trebuie să fie formate din cel puțin 18 ore (la nivelul unei unități de învățământ) și o viabilitate de cel puțin 4 ani.

 

Situația distribuirii

Nr. crt.

Disciplina

Număr de candidați repartizați

Nota cea mai mare de repartizare

Nota cea mai mică de repartizare

 

Chimie

2

8,20

7,80

 

Economic, administrativ, comerț și servicii / Economic, adminitrativ, poștă

1

9,60

9,60

 

Educație fizică și sport

8

9,00

7,20

 

Educație fizică și sport: pregătire sportivă de specialitate (antrenor)

1

8,50

8,50

 

Educatoare/Institutor pentru învățământul preșcolar/Profesor pentru învățământul preșcolar (în limba română)

 

13

 

10

 

7,50

 

Educatoare/Institutor pentru învățământul preșcolar/Profesor pentru învățământul preșcolar (în limba germană)

 

7

 

9,20

 

7,45

 

Fizică

1

7,40

7,40

 

Istorie

1

9,55

9,55

 

Învățător/Institutor pentru învățământul primar /Profesor pentru învățământul primar (în limba maghiară)

 

1

 

7,80

 

7,80

 

Învățător/Institutor pentru învățământul primar /Profesor pentru învățământul primar (în limba română)

 

12

 

9,60

 

7,00

 

Limba engleză

3

9,35

9,05

 

Limba germană modernă

4

10

9,60

 

Matematică

5

8,70

7,25

 

Muzică instrumentală (funcție de instrument)

1

7,05

7,05

 

Pictură/Desen

1

8,95

8,95

 

Pregătire – instruire practică (mecanică)

1

7,15

7,15

 

Profesor - educator

1

9,50

9,50

 

Profesor itinerant și de sprijin

2

9,10

8,50

 

Profesor în centre și cabinete de asistență psihopedagogică

4

9,45

7,75

 

Profesor psihopedagog

1

9,10

9,10

 Sursa foto: Arhiva TS          

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Profu

Acum 2 ani

Si ceilalti 330 ce amarul fac?!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus