A doua ediție a festivalului „Mangalița de la Racovița” îi invită la acest final de săptămână pe gurmanzi să se bucure de trei zile de mâncăruri tradiționale gătite la fața locului, bere artizanală și spectacole muzicale. Evenimentul se va desfășura de vineri până duminică, pe Valea Moașei.
Singurul crescător de porci din rasa Mangalița din Sibiu, Daniel Limbășan, organizează un nou eveniment în care piesa centrală de atracție va fi carnea acestor animale. Cu un meniu care va cuprinde mici de mangalița, cârnați picanți și nepicanți, tocana porcului, sandviș cu salam de mangalița și cașcaval, alături de cartofi prăjiți și cocoloș cu brânză, crescătorul sibian promite că toate bucatele vor fi delicioase și 100% locale. Ca să intre bine mâncarea, vizitatorii vor avea de ales între berea artizanală Augusta de la Avrig sau o selecție de vinuri care vor fi prezentate vineri, în prima zi de festival.
„Va fi un super festival de trei zile, cu muzică 100% de calitate, avem Rockoteca sâmbătă și folclor duminică, cu invitați de seamă. Bucătarii vor veni să gătească pentru noi preparate delicioase, practic, vom avea un altfel de festival. Veți găsi doar mangalița în toate mâncărurile, iar ca băutură vom prezenta vinuri locale și berea artizanală Augusta”, relatează Daniel Limbășan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: porc mangalița , festival mangalița , mâncare , Sibiu , festival , mancare sibiu , stiri sibiu , Gastronomie Locală
Vizualizari: 5470
Ultimele comentarii
Acum 27 minute
@Aci Dutu
Acum 45 minute
Annelise Stoica
Acum 46 minute
Bogdan
Acum 51 minute
Kwi sfideaza in continuare din S Klasse
Acum 53 minute
Moldamin de la Gusterita