Vineri,
28.01.2022
Innorat
Acum
3°C

Rășinărenii sărbătoresc în acest weekend Festivalul brânzei și al țuicii

Rășinărenii sărbătoresc în acest weekend Festivalul brânzei și al țuicii

În perioada 28-29 august, la Rășinari are loc festivalul brânzei și al țuicii. Aflat la cea de-a XVIII- a ediție,  pe parcursul celor două zile, festivalul propune demonstrații de preparare a produselor din lapte, ateliere pentru copii și tineret, dar și evenimente artistice.

Sâmbătă, în prima zi de festival, sunt programate un târg de produse tradiționale, dar și câteva evenimente folclorice cu artiști precum Robert Târnăveanu, Maria Oancea, Cătălin Dudaș, Vasile Dorca sau Melania Gîjulete.

În a doua zi de festival, sibienilor li se pregătesc mai multe momente artistice susținute de ansambluri din zonă și nu numai. De asemenea, atât sâmbătă, cât și duminică, vor avea loc ateliere tematice pentru copii.

„Am pregătit momente artistice speciale pentru public. Pe lângă acestea, ne dorim ca prin acest festival să susținem în continuare producătorii locali”, spune Bogdan Bucur, primarul comunei Rășinari.

Manifestarea culturală este cofinanțată în cadrul agendei culturale și comunitare Sibiu, de Consiliul Județean prin Primăria Rășinari și, în cadrul Agendei Culturale 2021 a primăriei comunei Rășinari prin asociația Rășinari Confluențe Europene.

Vizualizari: 1414

Adina Torop

de Adina Torop

Reporter Speciale

adina@turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus